**** Copiii Stea: suflete reincarnate cu abilitati psihice, spirituale si senzoriale iesite din comun !!!!!!!! ****

Copiii Stea sunt suflete trimise pe Pamant din diferite colturi ale Universului pentru a ajuta planeta noastra si oamenii care locuiesc aici. Ei poseda abilitati psihice, spirituale ori senzoriale iesite din comun.

Faci parte din Copiii Stea?

Citeste intrebarile de mai jos. Daca vei raspunde (sincer) afirmativ la majoritatea dintre ele, inseamna ca esti un Copil Stea.

Ai o temperatura a corpului mai scazuta decat cea normala?

Ai anomalii in ceea ce priveste vertebrele (una in plus sau in minus)?

Esti hipersensibil la electricitate sau incarcat electrostatic?

Suferi de sinuzita?

Dormi putin si functionezi sau lucrezi mai bine noaptea?

A ramas mama ta gravida din intamplare?

Ai simtit vreodata ca parintii tai nu sunt de fapt parintii tai adevarati?

Poti auzi sunete cu frecventa inalta?

Ai abilitati neobisnuite considerate paranormale de cei din jur?

In desenele, visele sau imaginatia ta exista o preponderenta in a vizualiza Universul sau Planete?

Sunt copiii si animalele atrase in mod special de tine?

Ai o atractie deosebita fata de pietre ori cristale?

Ai vise frecvente in care zbori?

Posezi o afinitate pentru era Egiptului Antic?

Poti simti mirosuri extrem de fine?

Copiii Stea – Trasaturi

Se spune despre Copiii Stea ca sunt spiritul reincarnat al unei Entitati Exterioare. Deoarece spiritul acestei entitati se afla “inlantuit” intr-un corp omenesc, exista posibilitatea ca unii Copii Stea sa devina “produsul” mediului in care traiesc. Atunci cand se intampla acest lucru exista sanse ca ai sa nu devina niciodata constienti de natura lor de fiinte reincarnate.

Lucrurile pot evolua distinct pentru Copiii Stea. Desi la inceput nu inteleg cine sunt cu adevarat, odata cu trecerea anilot ei “se trezesc” si constientizeaza spiritualitatea puternica din interiorul lor. S-a intamplat vreodata sa vorbiti cu o persoana care are amintiri de cand se afla in burtica mamicii lui? Ati intalnit persoane cu semne din nastere rare?

Copiii Stea sunt inzestrati inca de la nastere cu calitati de clarvazator, dar si telepatice. De multe ori se intampla ca ei sa fie caractere introvertite si sa se separe de lume. Astfel, majoritatea adultilor devin ingrijorati de comportamentul acestora considerandu-i prea singuratici si inchisi.

Da, Copiii Stea sunt diferiti. Important este sa isi poata dezvolta abilitatile naturale pentru a isi ajuta semenii sa paseasca pe calea spirituala a vietii. Cel mai minunat aspect al Copiilor Stea este vointa lor de a “cuceri” lumea si de a ajunge in punctul in care sa modeleze societatea aparand valorile adevarului si spiritualitatea.

Cateva dintre trasaturile fizice ale Copiilor Stea sunt urechile ascutite, ochii mari si privirea intensa ori trasaturile expresive, insa intr-un mod subtil.

Cum identificam Copiii Stea?

Iata doar cateva dintre caracteristicile pe care le prezinta copiii stea:

• Copiii Stea au o temperatura a corpului mai scazuta fata de celelalte persoane – 36.4 grade Celsius in loc de 37 grade Celsius.

• Atunci cand mama da nastere unui Copil Stea, in camera de nastere ea poate simti o prezenta nevazuta in camera; mai mult, Copiii Stea se pot naste cu o aura vizibila.

• Copiii Stea sunt capabili sa pronunte corect cuvinte incepand cu varste foarte fragede, de obicei atunci cand implinesc sase luni.

• Copiii stea invata sa mearga singuri inainte de a-si sarbatori prima zi de nastere.

• Copiii Stea pot sa lege propozitii logice inainte de a implini un an, in timp ce copiii normali folosesc doar expresii sau cuvinte disparate.

• Copiii Stea se maturizeaza foarte repede si de multe ori li se spune ca sunt ca niste adulti intr-un corp mic.

• Copiii Stea se plictisesc usor de joaca si se angajeaza adesea in explorarea tainelor Universului.

• Atunci cand Copiii Stea se uita la tine, privirea lor este extraordinar de patrunzatoare.

• Copiii Stea vorbesc adesea despre “cealalta familie a lor”.

• Copiii Stea au o copilarie notabila deoarece se maturizeaza foarte repede, atat din punct de vedere psihic, cat si intelectual.

• Copiii Stea sunt persoane foarte sensibile care evita contactul cu oamenii ce au un comportament distructiv sau vicios.

• Copiii Stea afecteaza electricitatea aproape de fiecare data cand sunt incarcati emotional.

• Copii Stea exhiba calitatea de a comunica telepatic.

• Copiii Stea au deja-vu-uri dese.

• Copiii Stea pot misca lucruri doar prin concentrandu-se foarte bine.

• Copiii Stea au capacitate de clarvazatori.

• Copiii Stea au vise profetice.

• Copiii Stea se ataseaza foarte usor de un anumit animal cu care comunica intr-un mod special si ale carui emotii le intelege la un alt nivel.

• Copiii Stea sunt extrem de intuitivi.

**** Puterea cea tainica a surasului !!!!!!!! ****

O modalitate nebanuita care se afla la indemana oricui, de a ne apropia de ingeri este surasul. Iata cateva idei oferite chiar de ingeri, consemnate de Gitta Mallasz in faimoasa sa lucrare "Dialoguri inspiratoare cu îngerii":
"Vă vom vorbi acum despre puterea cea tainică a surâsului:
Aproape orice animal ştie să plângă sau să geamă.
Surâsul însă, numai omul este acela Care-l cunoaşte pe pământ.
Şi doar el este acela care poate să-l manifeste.
Această revelaţie este o cheie esentiala.

Nu surâdeţi doar atunci când sunteţi satisfăcuţi sau fericiţi!
Surâsul vostru trebuie totodată să fie un surâs sublim şi creator!
Surâsul vostru nu trebuie să fie niciodată un surâs artificial sau forţat,
El trebuie să fie un surâs sublim şi creator!

Forţa creatoare, tainică a surâsului creator, sublim,
Purifică într-un anume fel şi rafinează materia fiinţei umane care-l manifestă.
Toate acestea depind de fiinţa umană care manifestă surâsul.

Atunci când fiinţa umană este veselă, ea surâde,
Atunci când fiinţa umană este tristă, ea plânge.

Cum poate să recunoască fiinţa umană care-i este calea,
Dacă ea nu surâde niciodată?
Îngerii sunt prezenţi şi chiar sălăşluiesc în fiecare surâs,
În felul acesta ei sunt măsura voastră.

Surâsul este totodată un simbol,
El oglindeşte o anumită stare de control asupra materiei.

Dacă un om citeşte o carte,
O apropie aşa cum trebuie de ochii săi pentru a vedea mai bine.
Dacă oamenii vor să citească cât mai adânc în fiinţa cea pură a îngerilor,
Atunci ei trebuie să se apropie cât mai mult de fiinţa lor tainică.

Pentru a înţelege cât mai bine,
Un om trebuie să aspire să devină profet pentru a înţelege profeţii,
Trebuie să devină un poet pentru a înţelege poeţii,
Trebuie să devină plin de iubire pentru a înţelege iubirea,
Şi trebuie să devină, prin aspiraţia sa frenetică, înger
Pentru a înţelege, aşa cum se cuvine, îngerii.
Ingerii sălăşluiesc în surâsurile creatoare,
Sincere şi spontane ale oamenilor."  

**** Puterea extraordinara a aspiratiei catre Absolut prin apel trait cu toata fiinta sau rugaciune ****

Rugăciunea
Alexis Carrel este cunoscut mai ales ca fiziolog şi chirurg francez, mare specialist în histologie. S-a născut la Sainte- Foy, în apropiere de Lyon, la 28 iunie 1873 şi a murit la Paris la 5 noiembrie 1944. Şi-a făcut studiile la Lyon şi a obţinut diploma de medic în 1900. Timp de doi ani, adică pînă în 1902, şi-a aprofundat cunoştinţele de anatomie şi a fost asistentul profesorului Testut, autorul celebrului tratat de anatomie. În 1904 a plecat în America, unde a lucrat neobosit la Institutul de Fiziologie din Chicago sub conducerea savantului Stewart. După ce a dobîndit cunoştinţe solide în aceste domenii ce aveau să fie ulterior pentru el esenţiale, a fost chemat la Institutul Rockfeller din New York din care a făcut curînd parte. Numele său începea să fie din ce în ce mai cunoscut. Reputaţia de care s-au bucurat lucrările, cercetările şi descoperirile sale a fost atît de mare încît în cele din urmă a obţinut Premiul Nobel pentru fiziologie şi chirurgie fiziologică.
Alexis Carrel şi-a petrecut aproape întreaga sa viaţă în America, revenind în Franţa de abia în 1940. Dat fiind că a primit un post de la Guvernul din Vichy, a fost pe nedrept acuzat de a fi colaborat cu naziştii. Totuşi, nu a fost implicat în nici un proces. Numele său este cunoscut în lumea întreagă pentru experienţele pe care le-a făcut asupra culturii ţesuturilor, o tehnică personală a "suturii cu trei fire", anastomoza vaselor sanguine cît şi pentru studiul grefelor organice. Tot lui i se datorează realizarea unei inimii artificiale pe care a conceput-o şi construit-o cu ajutorul aviatorului Lindbergh.
În domeniul literaturii, medicul Alexis Carrel este cunoscut ca autor al lucrărilor faimoase L'homme, cet inconnu (Omul, acest necunoscut) şi La Priere (Rugăciunea), apărută în 1944. Lucrarea sa postumă, apărută sub titlul Reflexions sur la conduite de la vie (1950), reprezintă o seamă de gînduri filosofice şi de consideraţii proprii referitoare la biologie, care trebuiau să constituie o carte stringent necesară promovării studiului posibilităţilor "de ameliorare a stării mentale, psihice şi organice a umanităţii civilizate", după cum spune doctorul Carrel în prefaţa sa.

Prefaţă
În decembrie 1940, autorul acestor rînduri, scrisese, în limba engleză, pentru vestita publicaţie americană "Readers Digest" un articol despre puterea extraordinară a aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii. Articolul a fost în final publicat la începutul anului 1941, prescurtat şi revizuit de către unul dintre editori. Apoi a apărut în "Journal de Geneve", tradus în limba franceză probabil în Elveţia. "Săptămîna religioasă" îl publică în Franţa, ceva mai tîrziu. Autorul nefiind mulţumit de această traducere, la începutul lui ianuarie 1944, se decise să scrie un nou eseu ceva mai profund asupra aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii. Cu toate că autorul nu este nici teolog, nici filosof, el realizează totuşi ceva înălţător. Exprimîndu-se în limbajul simplu al tuturor, el foloseşte cuvintele în sensul lor obişnuit iar alteori în cel ştiinţific. El cere însă teologilor să aibă pentru el aceeaşi îngăduinţă pe care el ca specialist ar avea-o pentru ei, dacă aceştia s-ar avînta să trateze un subiect ce ar atinge fiziologia. Studiul acesta asupra aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii este un rezumat foarte concis, alcătuit dintr-un număr de observaţii directe culese în timpul unei îndelungate cariere, pe lîngă oamenii cei mai diferiţi: occidentali şi orientali, creştini şi yoghini, bolnavi şi sănătoşi, preoţi catolici, călugări şi călugăriţe din toate ordinele, asceţi, anahoreţi, pastori protestanţi de toate denumirile, practicanţi Zen, rabini, doctori şi infirmiere, bărbaţi şi femei de toate profesiile şi din toate clasele sociale.
În afară de aceasta, experienţa sa de chirurg, de doctor, de fiziolog, studiile de laborator cărora li s-a dedicat, timp de mai mulţi ani, chiar asupra regenerării ţesuturilor şi asupra cicatrizării accelerate a rănilor, i-au permis în cele din urmă să aprecieze la adevărata lor valoare anumite efecte curative complexe ale aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii.
El vorbeşte sincer numai de lucruri şi aspecte pe care le-a verificat el însuşi sau pe care le-a aflat de la oameni capabili de observaţii corecte şi precise, preferînd uneori să fie mai degrabă incomplet, decît să citeze fapte şi situaţii insuficient probate. Înainte de orice, autorul s-a străduit să rămînă pe terenul solid al realităţii tratînd acest subiect cu bun simţ.
A vorbi despre aspiraţia către Absolut sau de rugăciune oamenilor moderni, pare la prima vedere o strădanie cu totul inutilă. Cu toate acestea, în ciuda refractarităţii lor, nu este oare Absolut necesar să cunoaştem cît mai bine toate activităţile omeneşti de care fiecare în parte în mod potenţial sîntem în stare? Căci nu putem lăsa vreuna din ele adormită sau nefolosită, fără o mare primejdie ce se va arăta mai devreme sau mai tîrziu pentru noi sau pentru urmaşii noştrii. Atrofierea simţului de divin şi a simţului moral se arată a fi tot atît de păgubitoare şi generatoare de suferinţă ca şi atrofierea inteligenţei în cazul unora. Rîndurile acestea inspirate de dragostea pentru oameni se adresează tuturor: atît necredincioşilor, cît şi credincioşilor. Ele vor fi, sperăm, foarte utile, pentru că tuturor viaţa le impune, mai mult sau mai puţin, pentru a reuşi, aceleaşi obligaţii. Ea cere în esenţă să ne conducem astfel, după cum structura noastră fizică, psihică, mentală şi spirituală ne dictează.
Iată de ce nimeni nu trebuie să ignore nevoile fundamentale cele mai adînci şi mai subtile ale naturii noastre lăuntrice.
Alexis Carrel

Expresia "a-şi face sînge rău" este adevărată în sensul cel mai propriu. Activitatea mentală haotică şi negativ orientată poate să aducă gradat chiar leziuni organice. Instabilitatea vieţii moderne, stressul, agitaţia continuă, neîncrederea în sine, lipsa de siguranţă creează, datorită rezonanţei nebănuite cu energii subtile, malefice din Univers, stări ale conştiinţei care aduc după ele în cele din urmă dezechilibre nervoase şi structurale ale stomacului şi intestinelor, dezechilibrul nutriţiei şi trecerea microbilor intestinali în circulaţie. Colitele şi infecţiile renale şi ale vezicii, care le însoţesc, sînt adeseori rezultatul îndepărtat al unor dezechilibre psihice, mentale şi morale. Aceste maladii sînt aproape necunoscute în grupurile umane pline de optimism şi fericite în care viaţa a rămas mai simplă, mai puţin agitată şi în care starea de nelinişte e mai puţin constantă.
De asemenea, cei care ştiu să-şi păstreze calmul interior şi umorul în mijlocul tumultului oraşului modern, rămîn la adăpost de dezordinile nervoase şi viscerale.

Activităţile fiziologice în stare normală de sănătate trebuie să rămînă inconştiente. Ele se tulbură numai atunci cînd atenţia noastră panicată şi suspicioasă se îndreaptă asupra lor. De aceea, psihanaliza, fixînd mentalul bolnavilor asupra lor înşişi, îi dezechilibrează, uneori şi mai mult. Ca să fii mereu sănătos cel mai bine este să fii optimist şi rămînînd detaşat să ieşi din tine însuţi printr-un efort spontan care nu dispersează atenţia. Funcţiunile psihice, mentale şi organice se armonizează cel mai bine cînd îţi ordonezi activitatea în raport cu un scop superior benefic precis. Unificarea armonioasă a dorinţelor, orientarea mentalului într-o direcţie unică, conferă o stare euforică de pace interioară. Omul se concentrează prin meditaţie mult mai bine decît prin acţiune. Dar lui nu îi este de ajuns să contemple frumuseţea mării, a munţilor, a norilor, a capodoperelor artiştilor şi ale poeţilor, marile elaborări ale gîndirii filozofice, ori formulele matematice ce exprimă legile naturale. El trebuie să fie totodată un suflet ce aspiră constant pentru a atinge un ideal moral, care caută lumina divină în mijlocul întunecimii lucrurilor şi chiar cel care, străbătînd căile sublime ale evoluţiei spirituale, renunţă la el însuşi pentru a ajunge la substratul Absolut, invizibil al acestei lumi. Unificarea activităţilor conştiinţei duce astfel la o mai mare armonie a funcţiilor viscerale şi nervoase. În grupurile umane în care sînt dezvoltate atît simţul moral, cît şi inteligenţa, maladiile nutriţiei şi ale nervilor, criminalitatea şi nebunia sînt extrem de rare. Indivizii ce trăiesc aici sînt calmi, plini de dragoste şi mult mai fericiţi. Cînd aceste funcţii devin mai intense şi mai specializate, acestea pot duce la o înflorire plenară a fiinţei şi la o deplină echilibrare a sănătăţii. Cei care urmăresc un elevat ideal moral, spiritual sau ştiinţific, nu caută nici securitatea lor fiziologică şi nici longevitatea. Ei se sacrifică adeseori pentru el. Se pare, de asemenea, că anumite stări superioare ale conştiinţei produc modificări corespondente ale organismului. Majoritatea marilor yoghini sau mistici au trecut prin diferite probe fizice şi morale, cel puţin în timpul unei părţi din viaţa lor. Contemplarea şi extazul ce survin pot fi uneori însoţite de fenomene nervoase ce seamănă în aparenţă cu acelea ale isteriei şi posesiunii. Adeseori, în cărţile ce prezintă vieţile marilor sfinţi sau marilor mistici sînt descrise stări de extaz, fenomenul de citire a gîndurilor, viziuni privitoare la evenimentele ce se petrec la mare distanţă, procese de clarviziune şi, uneori, chiar levitaţii.
După cum mărturisesc oamenii din preajma lor, mulţi dintre marii yoghini sau mistici au manifestat aceste extraordinare fenomene.

Subiectul care aspiră frenetic către Absolut sau care este cufundat în rugăciune devine cu totul indiferent faţă de lucrurile lumii exterioare şi uneori se ridică încet ajungînd prin levitaţie la mai multe picioare deasupra solului. Este misterios ce se întîmplă atunci şi pînă în prezent, aceste fapte cu totul deosebite nu au putut fi explicate deloc ştiinţific.

Unele activităţi spirituale intense pot fi însoţite de modificări binefăcătoare atît anatomice cît şi funcţionale, ale ţesuturilor şi organelor. Aceste fenomene organice pot fi observate în împrejurările cele mai variate, printre care se află aspiraţia frenetică spre Absolut şi starea de rugă.

Prin aspiraţia către Absolut şi prin rugăciune nu trebuie să înţelegem doar simpla recitare mecanică a unor formule, ci o stare de elevare spirituală în care conştiinţa, graţie rezonanţei cu energiile şi sferele subtile ale manifestării se absoarbe în contemplarea principiului imanent şi transcendent al lumii. Această stare sublimă mentală şi psihologică nu este doar intelectuală. Ea nu poate fi înţeleasă de filosofi şi de oamenii de ştiinţă şi, în afara trăirii lăuntrice, directe, este inaccesibilă pentru ei. Totuşi, s-ar putea zice că oamenii simpli şi puri la suflet îl pot simţi pe Dumnezeu la fel de uşor cum simt căldura soarelui sau bunătatea unui prieten. Aspiraţia către Absolut şi în general rugăciunea este însoţită de efecte organice clare ce prezintă anumite caractere particulare. Mai întîi ea este cu totul dezinteresată. Omul se oferă lui Dumnezeu, plin de dragoste şi abnegaţie, precum pînza pictorului sau marmura sculptorului. Totodată atunci omul îi cere lui Dumnezeu dragoste, ajutor, sănătate, iertarea şi mila, îi mărturiseşte nevoile sale şi, mai ales, pe cele ale semenilor săi. În general, nu cel ce aspiră către Absolut sau se roagă pentru sine însuşi este cel mai uşor vindecat, ci acela ce aspiră sau se roagă pentru alţii. Acest fel de aspiraţie către Absolut sau rugăciune cere, drept condiţie prealabilă, renunţarea aproape deplină la tine însuţi, adică o formă foarte elevată a detaşării. Oamenii modeşti, neştiutori, simpli la suflet, săraci sînt adeseori mai capabili de această stare de dăruire şi detaşare decît bogaţii şi intelectualii sterili şi speculativi. Înţeleasă astfel, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea declanşează uneori, unele fenomene ciudate care pot fi considerate de ceilalţi drept miracole.

În toate ţările şi în toate epocile s-a crezut în existenţa miracolelor, care adeseori ajută la vindecarea mai mult sau mai puţin rapidă a bolnavilor, în locurile de pelerinaj, în anumite sanctuare sau în anumite zone încărcate cu energie benefică, divină, subtilă. În urma marii dezvoltări a ştiinţei, din timpul secolului al XIX-lea, această credinţă a dispărut complet. Toată lumea a fost în general de acord nu numai că miracolele nu existau, dar că ele nici măcar nu puteau să existe. Aşa cum legile termodinamicii demonstrează că mişcarea perpetuă este imposibilă tot aşa, pentru cel ignorant, în aparenţă legile fiziologice se opun ideii de miracol. Această atitudine opacă este adoptată şi astăzi de majoritatea fiziologilor şi medicilor.

Cu toate acestea, ea nu rezistă în faţa observaţiilor perfect obiective pe care le avem astăzi. Cazurile cele mai importante de vindecare miraculoasă au fost culese de Biroul Medical din Lourdes (localitate în Franţa, situată pe rîul Pau în Pirineii Înalţi, faimos loc de pelerinaj consacrat Sfintei Fecioare Maria, în care s-au produs miracole în ceea ce priveşte vindecarea unor boli foarte grave, considerate fără leac de medicina modernă). Concepţia noastră actuală cu privire la influenţa extraordinară a aspiraţiei către Absolut şi a rugăciunii asupra stărilor patologice se bazează pe observarea bolnavilor care, aproape instantaneu, s-au vindecat de diferite boli ca tuberculoza osoasă sau peritoneală, abcese reci, plăgi supurate, lupus, cancer etc. Procesul de vindecare se schimbă puţin de la un individ la altul. Adeseori, omul simte o mare durere; apoi vine senzaţia subită a unei fulgerătoare vindecări complete. În cîteva secunde, în cîteva minute sau în cel mult cîteva ore, plăgile se cicatrizează, simptomele generale dispar, pofta de mîncare revine. Uneori, dezordinile funcţionale dispar înaintea leziunii anatomice. Deformările osoase, caracteristice morbului lui Pott, ganglionii neoplazici, mai persistă încă după două sau trei zile din momentul vindecării. Miracolul se caracterizează mai ales printr-o accelerare uluitoare extremă a proceselor de vindecare organică. Fără îndoială că cicatrizarea leziunilor anatomice se face în acest caz mult mai repede decît în cazurile obişnuite. Singura condiţie indispensabilă ca acest fenomen să poată avea loc este aspiraţia frenetică către Absolut, credinţa fermă şi în general rugăciunea. Uneori nu e nevoie ca bolnavul să se roage el însuşi şi nici ca el să fie însufleţit de o foarte mare credinţă lăuntrică în Divin. Este de ajuns ca cineva din apropiera sa să aspire către Absolut sau, în general vorbind, să se roage. Asemenea fapte au o înaltă semnificaţie. Ele arată realitatea indubitabilă a anumitor legături, de natură încă necunoscută, existente între procesele mentale, psihologice şi cele organice. Ele dovedesc încă o data importanţa obiectivă extraordinară a activităţii spirituale de care igieniştii, medicii, educatorii şi oamenii de ştiinţă nu s-au gîndit aproape niciodată să se ocupe. Ele ne deschid o lume nouă, plină de armonie, forţă, sănătate şi fericire.
Nouă, occidentalilor, adeseori raţiunea ni se pare superioară intuiţiei şi preferăm, nu odată, inteligenţa sentimentului. Ştiinţa luminează puternic, în timp ce spiritualitatea, credinţa în divin se stinge. Îl urmăm pe Descartes şi îl părăsim pe Pascal.

De aceea, de cele mai multe ori căutăm întîi să dezvoltăm inteligenţa iar activităţile neintelectuale ale spiritului precum: simţul moral, simţul iubirii, simţul frumosului şi îndeosebi simţul sacrului şi al Divinului le neglijăm aproape cu desăvîrşire.

Atrofierea acestor activităţi fundamentale ale mentalului şi ale psihicului face din omul modern o fiinţă aproape oarbă din punct de vedere spiritual. O atare infirmitate nu îi îngăduie să fie un element capabil să menţină societatea într-o stare de armonie sănătoasă. Prăbuşirea civilizaţiei noastre nu se datorează decît proastei orientări şi proastei calităţi a individului. De fapt, forţa spirituală se arată a fi tot atît de necesară reuşitei în viaţă ca şi cea intelectuală şi materială. Se impune deci să reînviem în noi cît mai curînd activităţile spirituale, care mai mult decît cele intelectuale, imprimă personalităţii sensul fundamental şi puterea lor. Cum am mai spus, cea mai neglijată dintre ele este simţul sacrului sau altfel spus, simţul divinului.

Simţul divinului se exprimă îndeosebi prin aspiraţia către Absolut sau prin rugăciune. Aspiraţia către Absolut sau rugăciunea, ca şi simţul divinului, este, evident, un fenomen profund spiritual. Lumea spirituală se găseşte cu mult dincolo de limitele tehnicii noastre. Cum putem deci obţine cunoştinţe pozitive despre aspiraţia către Absolut sau despre rugăciune? Domeniul ştiinţei cuprinde, din fericire, tot ce este de observat; şi se poate să ajungem prin intermediul fiziologicului deja cunoscut să ne extindem pînă la manifestările spiritualului.

Deci, prin observarea atentă, profundă şi sistematică a omului care aspiră sincer către Absolut sau care se roagă, putem afla în ce constau tainele fenomenului aspiraţiei către Absolut şi ale rugăciunii, tehnica şi efectele acestora.

**** Darul ingerilor - Angelica arhangelica ****

Angelica este una din plantele cu cele mai puternice conotaţii magice şi spirituale, fiind considerată în unanimitate de tradiţiile populare ale diferitelor popoare europene şi asiatice, o adevărată "poartă" de legătură cu planurile superioare ale universului. Numele plantei evocă de altfel legătura existentă între plantă şi fiinţele de lumină din lumile invizibile – îngerii. Proprietăţile sale eminamente benefice au făcut ca ea să fie renumită pentru puterea de protecţie ocultă pe care o asigură.

În tradiţia românească, denumită semnificativ iarba celor şapte îngeri sau îngerica, se ştie că are puterea de a atrage protecţia îngerilor. Se spune, de pildă, că "ea poate fi culeasă şi administrată spre vindecare numai de oamenii cu cugetul şi sufletul curate. Dacă se apropie de ea un om rău ori lacom, îşi pierde forţa, pentru că îngerii pleacă de la ea." În mai multe zone ale ţării era folosită pentru că "fereşte de strigoi", sau pentru că "alungă duhurile necurate", pentru a-i ajuta pe cei ce au coşmaruri, pe cei pesimişti, cei posedaţi, deocheaţi şi pe toţi cei a căror conştiinţă este întunecată de suferinţă şi chin. La sate, angelica se pune în baia copiilor care plâng fără motiv, pentru a întoarce la ei astfel îngerul păzitor. În Ardeal, seminţe şi tulpini de angelică macerate în pălincă, este un remediu tradiţional pentru dureri de stomac, răceli şi gripe, reumatism, indispoziţie şi depresii cauzate de vremea friguroasă şi rea. Se mai spune că, administrată bătrânilor, le readuce vigoarea şi bucuria tinereţii.

Răspândită şi în alte ţări ale Europei, angelica era considerată în Evul Mediu, un adevărat panaceu. În secolul al VII-lea, de exemplu, este consemnată salvarea de la moarte a unui întreg oraş, în timpul unei epidemii de ciumă, cu ajutorul angelicăi.

În grădinile mănăstirilor de odinioară, angelica era la mare cinste alături de busuioc pentru efectele sale de curăţire a sufletului şi orientarea minţii către cele sfinte. Planta intra şi în componenţa diverselor elixiruri benedictine, acest ordin călugăresc fiind renumit pentru vastele cunoştinţe de vindecare cu plante. În Irlanda există obiceiul spălării copiilor cu apă de angelică, similar întrucîtva folosirii apei sfinţite, cu rolul de ai curăţa pe micuţi de posibilele influenţe nefaste şi a le întări sănătatea.

Studiind dieta eschimoşilor, fitoterapeutul francez Maurice Messegue scrie despre această plantă: «Angelica creşte rezistenţa psihică şi fizică. Revitalizează întregul organism, combate spasmele şi oboseala, previne stările depresive. Este foarte utilă iarna, ajutîndu-i să se apere de bolile microbiene şi virotice. Se pare că ei i se datorează excepţionala rezistenţă a eschimoşilor, angelica fiind singura lor "legumă"».

Iată lista numeroaselor boli în care angelica are un efect curativ constatat: stări depresive, astenie, isterie, afecţiuni psihosomatice, dificultate de concentrare, întârziere de dezvoltare mentală la copii, colită de fermentaţie, gastrită hipoacidă, dispepsie, digestie dificilă, gripă, tulburări de ciclu menstrual, dereglări hormonale la femei, boli infecţioase grave (TBC, hepatită virală), scleroză în plăci, paralizie, boli grave în general, cancer.

La ora actuală angelica este una dintre cele mai renumite şi mai utilizate plante medicinale. Totodată angelica este planta magică ce ne ajută să comunicăm cu lumea îngerilor.  

**** Altarul ingerului !!!!!!!! ****

Un altar dedicat îngerului creează un loc special in casa voastră care facilitează intrarea instantanee în rezonanţă cu îngerul vostru păzitor. Am descoperit aceasta într-un mod mai degrabă accidental.
Petrecusem o zi minunată în Yorkshire Moors, Anglia, vizitând Abbey Fountains. Deşi abaţia este în ruine, locul este plin de încărcătură spirituală. Am menţionat acest aspect prietenului meu şi el mi-a spus că maine voi avea parte de o surpriză şi mai plăcută.
A doua zi am explorat Harrogate precum şi cateva anticariate de acolo. Mi-a plăcut atmosfera de acolo dar nu era ceea ce înţelegeam eu prin încărcătură spirituală.
Spre seară am luat cina în casa verişoarei prietenului meu, Sarah.
De îndată ce am intrat în casa ei am simţit o anumită energie peste tot în jurul meu. Era un sentiment uimitor care te învăluia pe neaşteptate, totodată reconfortant şi spiritual.
Am cercetat încăperea pentru a vedea de unde provine acea energie. Cînd Sarah a ieşit pentru a pregăti cina, m-am ridicat şi m-am plimbat prinprejur. Energia părea să emane dinspre o masă micuţă, rezemată de perete, langă un ceas vechi. Era ceva definitiv spiritual, dar măsuţa nu părea să aibă nimic special. Era confecţionată din lemn de mahon şi evident era foarte veche. Pe ea se găseau aranjate cateva fotografii printre care şi cea a prietenului meu.
Gazda mea se reîntoarse în cameră şi acum mă privea zîmbind aşteptînd să spun ceva.
"Masa aceasta", spusei. "E ceva spiritual în legătură cu ea . Am simţit de cum am intrat în casă. Ce este?"
"Mă bucur că ţi-ai dat seama. Este ceea ce mă susţine. Este altarul îngerului meu."
În timpul cinei îmi povesti despre altarul ei.
"Totul a început ca un loc unde să-mi chem îngerul. Nu era un altar propriu-zis. Doream doar un loc în casă unde să mă simt mai aproape de îngerul meu păzitor, şi de asemenea un loc pentru el. A ieşit mai bine decît mă aşteptam."
Sarah a pus mai întîi o Biblie pe masă, crezînd că asta îi va da o încărcătură mai spirituală.
"Dar nu a funcţionat. Totul s-a schimbat cînd am aşezat pe masă cîteva lucruri personale foarte dragi mie. După 1-2 săptămîni, le-am schimbat să văd ce se petrece. Am pus cristale, iar mai apoi fotografii a unor fiinţe foarte dragi mie. Abia atunci am simţit o transformare imediată şi puternică. Altarul meu a transformat întreaga casă. Dintr-o stare de tristeţe care predomina în casă, întreaga atmosferă s-a umplut de fericire şi strălucire. Casa pare să fi trecut dintr-o iarnă permanentă într-o vară perpetuă."

"Te rogi la acest altar?" întrebai.
"Cateodată, cred. De fapt tind să mă rog tot timpul într-un fel. Port mereu o discuţie interioară, aşa că aş putea spune că mă rog tot timpul".
"Cu Dumnezeu?".
"Da. Poate că nu-l văd în modul în care o faci tu, dar am o idee precisă despre El în mintea mea."
"Cum intri în contact cu îngerul în faţa altarului?"
"Simplu. Vine de cîte ori îl chem eu. Dar întotdeauna mă simt atat de aproape de ea (Sarah se referă la îngerul păzitor ca fiind de gen feminin) în preajma altarului. Mă aşez în scaunul acela şi încep să-i vorbesc îngerului iar el îmi răspunde.
"Ce altceva faci cu altarul?"
"Tot ceea ce intră sau iese din casă poposeşte pentru un minut pe altar. Pană şi mancarea. Chiar şi vinul pe care l-am băut în această seară. Cred că prin aşezarea lor pe altar devin binecuvantate. Dacă am un cadou pentru cineva, întotdeauna îl aşez pe altar după ce l-am împachetat. Aceasta conferă cadoului putere şi energie. Fac acelaşi lucru cu ceea ce primesc."
"Ce rol au fotografiile?"
Sarah ridică din umeri. "Nu ştiu, sînt fotografii ale persoanelor pe care le iubesc. Am constatat că ele sunt foarte speciale pentru îngerul meu."
"De asemenea, aşez pe altar orice carte înainte de a începe să o citesc. Am senzaţia că astfel se revitalizează. Ţi se pare ciudat?"
"Nu, de îndată ce voi ajunge acasă voi realiza şi eu un astfel de altar."

Puteţi realiza acest altar ca un loc special în casa voastră. Îngerul vostru păzitor vă va ghida în alegerea acestui loc. Acest loc poate fi situat şi în afara casei - de exemplu în grădină, la rădăcina unui copac.
Experimentaţi cu diverse obiecte şi observaţi care creează mai multă energie. Puteţi să puneţi fotografii sau lucruri dragi din copilărie. De asemenea, puteţi pune cît mai des flori proaspete pe acest altar.
Nu folosiţi acest loc doar pentru a depozita diverse obiecte. Trataţi-l cu respect.
El poate fi folosit pentru dezvoltare spirituală, vindecare, pentru a răspîndi iubire, compasiune şi înţelegere. Puteţi transmite energia sa vindecătoare către orice fiinţă pe care doriţi să o ajutaţi.
De asemenea, puteţi folosi altarul pentru a transmite iertarea voastră celor care v-au făcut să suferiţi sau v-au făcut vreun rău. Prin acceptarea celorlalţi aşa cum sînt viaţa voastră va deveni mai uşoară şi mai fericită.
Prin folosirea acestui loc special în mod regulat, relaţia voastră cu îngerul păzitor şi tăramul angelic va deveni foarte apropiată.

**** Modalitatea de contactare a entitatilor angelice ****

Vă aşezaţi pe un scaun, având faţa orientată către nordul magnetic, cu spatele drept, tălpile pe sol, paralele între ele, fără să se atingă, palmele pe genunchi. Închideţi ochii, vă relaxaţi global, îndepărtaţi orice fel de gânduri şi vă liniştiţi cât mai mult.
Împreunaţi apoi mâinile în faţa pieptului, ca pentru rugăciune şi, cu multă sinceritate şi iubire, spuneţi rugăciunea "Tatăl nostru" de trei ori, cu voce tare. După aceasta, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să contactaţi telepatic lumea angelică prin imaginea pe care o aveţi acum în faţă.
Deschideţi ochii şi priviţi cu atenţie imaginea îngerului. Nu neglijaţi nici un detaliu, admiraţi-i frumuseţea şi urmăriţi să simţiţi efluviile de energie benefică ce vă cuprind, gradat, întreaga fiinţă. Rostiţi, totodată şi ideea-forţă ce caracterizează Îngerul respectiv şi cu ajutorul căreia veţi atrage graţia respectivei fiinţe angelice asupra voastră.
Pe măsură ce simţiţi prezenţa divină a îngerului, puteţi să treceţi la următoarea etapă.
Închideţi din nou ochii şi, trăind cât mai intens starea specifică ce v-a fost transmisă, cereţi acelui înger să vă ajute în situaţia concretă de viaţă pe care doriţi să o rezolvaţi. Gândiţi-vă apoi că sunteţi deja în momentul în care aţi obţinut ceea ce aţi cerut. Bucuraţi-vă că totul este aşa cum aţi dorit.
Mulţumiţi, în final, plini de recunoştinţă, lui Dumnezeu şi îngerului cu care aţi comunicat, deschideţi uşor ochii şi treceţi, gradat, la alte activităţi.
Fiţi atenţi la inspiraţiile care vor apărea ca urmare a rugăciunilor voastre, la conjuncturile de viaţă care pot fi, de multe ori, răspunsuri la întrebările pe care le-aţi pus.

Dacă, în timp ce vă rugaţi, constataţi că primiţi chiar atunci răspunsuri concrete, este bine să le notaţi într-un caiet, pe care va trebui să-l aveţi la îndemână.

Acest exerciţiu simplu trebuie reluat zilnic, până când observaţi că aţi obţinut ceea ce v-aţi propus.

În afara atingerii acestui scop, puteţi fi sigur că aveţi, de acum înainte, un nou şi minunat prieten divin, care va fi mereu alături de voi atunci când îl veţi chema.

**** Apa incarcata energetic !!!!!!!! ****

O alta metoda de a percepe fiintele angelice se bazeaza pe o descoperire uluitoare a savantului japonez de renume mondial Masaru Emoto. Experientele sale reveleaza indubitabil existenta energiilor subtile, precum si influenta evidenta pe care gandurile, sentimentele, muzica, imaginile o pot avea asupra materiei. El a demonstrat ca apa este purtatoare de informatie si poate fi foarte usor impregnata cu diferite energii. In experientele de cristalizare a apei, incarcatura energetica benefica (provenind de exemplu de la o muzica armonioasa sau de la o rugaciune) este obiectivata in cristale simetrice, de forme foarte frumoase. Astfel, daca apa e incarcata cu energii malefice (muzica heavy metal, cuvinte obscene), ea nu cristalizeaza deloc sau cristalizeaza foarte putin in forme asimetrice.

Bazandu-ne asadar pe aceasta revolutionara descoperire a doctorului Masaru Emoto, vom expune procedeul simplu de intrare in contact cu ingerii: pe o sticla pregatita in prealabil (care este in mod necesar din sticla si nu de plastic sau din alte materiale), vom lipi o eticheta pe care avem scris numele ingerului cu care dorim sa comunicam (de exemplu: Arhanghelul Mihail, ingerul pazitor) sau pur si simplu numele unei ierarhii angelice (serafimi sau heruvimi etc sau toate impreuna). Aceasta eticheta avem grija sa o lipim cu scrisul spre interiorul sticlei. Vom pune apoi in sticla apa pura (de izvor sau daca nu, apa plata). Inchidem apoi ochii pentru cateva momente si constientizam, chiar vizualizam acea apa si imaginea ingerului sau ingerilor chemati. Aceasta mareste eficienta procedeului. Apoi o lasam astfel timp de minim 24 de ore.

Am obtinut astfel apa incarcata energetic pe care o vom folosi ca apa de baut. Daca vom realiza acest procedeu suficient timp (cel putin o luna) si dupa obtinerea rezultatelor inca trei luni (pentru ca rezonanta obtinuta sa se stabilizeze in interiorul fiintei noastre), vom constata cu incantare apropierea tot mai mare de lumile fiintelor de lumina pe care le-am chemat. Evident necesarul de apa pentru organism poate fi asigurat doar din acest tip de apa daca dorim sa obtinem rezultate cat mai rapide.  

**** Cum sa ne rugam Divinului ****

Definiţia simplă a aspiraţiei către Absolut sau a rugăciuniiAspiraţia către Absolut sau rugăciunea este în esenţă o simultanăfocalizare a minţii şi orientare a sufletului care ne deschide accesul în domeniul spiritului şi ne face să fim într-o inefabilă rezonanţălăuntrică cu baza (substratum) imaterială ultimă a lumii. Ele constau, în general, într-o chemare sinceră, într-o plîngere, un strigăt tăcut de desnădejde sau o cerere de ajutor realizată într-o stare de umilinţă. Alteori ele sînt o contemplaţie senină a principiului Absolut imanent şi transcendent al tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Aspiraţia către Absolut sau rugăciunea poate fi definită de asemeni ca o fulgerătoare înălţare a minţii şi a sufletului către Dumnezeu, ca un act instantaneu de evocare şi de dragoste în care predomină adoraţia către Acela Absolut şi etern de unde purcede această minune care este însăşi viaţa. De fapt, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea reprezintă efortul simplu al omului de a comunica direct cu Fiinţa AbsolutĂ invizibilă şi creatoare a tot ce există, care în realitate este suprema înţelepciune, putere şi frumuseţe, părinte plin de dragoste şi mîntuitor al fiecăruia dintre noi. Departe de a consta într-o simplă recitare de formulări seci, adevărata aspiraţie către Absolut sau rugăciunea reprezintă o stare sublimă de comuniune sau fuziune spirituală în care conştiinţa se absoarbe gradat în Dumnezeu. Această stare inefabilă de sintonanţă lăuntrică cu AbsolutUL nu este doar de natură intelectuală şi tocmai de aceea, ea rămîne în general inaccesibilă pentru filosofi, savanţi şi oameni de ştiinţă.

Asemănătoare revelării spontane a simţului frumosului şi dragostei, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea nu cere adeseori nici o cunoştinţă intelectuală. Cei simpli şi puri în inimă îl simt pe Dumnezeu ori de cîte ori îl cheamă într-un mod tot atît de natural şi apropiat precum simt căldura soarelui sau mirosul unei flori. Dar acest Dumnezeu Atotputernic, atît de prezent şi atît de aproape de cei careştiu să iubească, parcă se ascunde de acela, opac în inimă şi închistat sufleteşte, care nu ştie să înţeleagă decît intelectual. Gîndul sec şi chiar cuvîntul fără trăire sînt aproape neputincioase în a-l descrie şi a-l face accesibil simţirii pe Dumnezeu. Iată de ce aspiraţia către Absolut sau rugăciunea îşi găseşte cea mai înaltă expresie într-un avînt spontan şi intens de dragoste ce străbate rătăcirea sau întunecarea inteligenţei.

Tehnica aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii. Cum să aspirăm către Absolut? Cum să ne rugăm divinului?

În ce mod vom aspira către Absolut? Cum ne vom ruga? Am învăţat tehnica aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii de la marii Sfinţi creştini, începînd cu Sfîntul Pavel şi Sfîntul Benedict şi ajungînd pînă la mulţimea apostolilor anonimi, care, neobosiţi, timp de douăzeci de secole au iniţiat popoarele Occidentului în viaţa spirituală şi religioasă. Dumnezeul lui Platon era în general intangibil şi inaccesibil în măreţia lui; acela al lui Epictet se confunda cu însăşi esenţa ultimă a sufletului macrocosmic; Iahve era aproape un despot oriental inspirînd mai curînd frica şi teroarea decît iubirea şi compasiunea divină.

Creştinismul l-a adus însă pe Dumnezeu intim chiar în interiorul şi în apropierea omului, i-a conferit o realitate perceptibilă şi a făcut din El părintele nostru iubitor, sfătuitorul nostru, ghidul nostru Absolut. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai este necesar un ceremonial greu de înţeles, complicat, care implică sacrificii sîngeroase; aspiraţia către Absolut sau rugăciunea a devenit uşoară iar tehnica ei simplă se aflăla îndemîna oricui. Pentru a aspira către Absolut sau pentru a ne ruga, trebuie făcut un simultan efort cu sufletul şi cu mintea prin care tindem frenetic doar către Dumnezeu. Acest conjugat efort sufletesc şi mental e necesar să fie intens trăit, afectiv şi nu doar intelectual. O meditaţie profundă asupra măreţiei lui Dumnezeu, de pildă, nu este o aspiraţie către Absolut sau o rugăciune, decît numai în cazul în care ea va fi întovărăşită, în acelaşi timp, şi de o trăire intensă,lăuntrică a dragostei de Dumnezeu şi a credinţei în El. Astfel e rugăciunea, după metoda lui La Salle, care porneşte de la o profundăadmiraţie intelectuală pentru a ajunge aproape imediat la o stare sublimă afectivă. Fie că este scurtă sau mai prelungită, orală sau mentală, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea trebuie să fie asemănătoare comuniunii şi convorbirii dintre un copil plin de dragosteşi umilinţă şi părintele său iubitor şi Atotputernic. Te prezinţi simplu şi deschis sufleteşte aşa cum eşti şi apoi aspiri către Dumnezeu, zicea într-o zi o umilă soră de caritate, care timp de treizeci de ani şi-a închinat viaţa în slujba celor neajutoraţi şi săraci. De fapt totdeauna te rogi şi aspiri către Absolut aşa cum în realitate iubeşti, te rogi şi aspiri către Absolut cu mintea şi cu sufletul focalizate, cu toată fiinţa ta.

Cît despre forma aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii, ea diferăde la scurta năzuinţă frenetică către Dumnezeu, pînă la profunda contemplaţie; de la cuvintele simple şi trăite cu toată fiinţa pronunţate de ţăranca din faţa troiţei de la răscrucea drumurilor, pînăla măreţia extatică a cîntecului gregorian ce răsună însoţit de o muzică inspirată sub bolta catedralelor.

Solemnitatea, grandoarea, seriozitatea închistată şi frumuseţea nu sînt necesare eficacităţii aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii. Puţini oameni au ştiut să năzuiască către Divin sau să se roage precum Sfîntul Ioan al Crucii sau ca Sfîntul Bernard de Claivaux, dar cu toate acestea este bine să ştim că nu este necesar să fii elocvent pentru a fi ascultat de Dumnezeu. Cînd judecăm valoarea aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii după rezultatele lor, constatăm cu uşurinţă că atît cele mai umile cuvinte de năzuinţă, rugă şi de laudă, cît şi cele mai frumoase invocaţii, par a fi primite la fel de către Stăpînul Absolut al tuturor fiinţelor cu condiţia să fie pure şi sincere. Chiar formulările către Divin recitate oarecum rutinier, într-un mod mecanic, sînt într-o oarecare măsură o rugăciune şi de asemeni chiar flacăra unei lumînări, consacrată cu dragoste lui Dumnezeu.

Este de ajuns pentru aceasta ca în fiinţa noastră lăuntrică flacăra materială şi formularea noastră simplă către Divin să simbolizeze elanul şi aspiraţia sinceră către Dumnezeu ale unei fiinţe omeneşti. De asemeni este foarte bine să ştim că aspiraţia către Absolut sau rugăciunea poate fi o acţiune în spirit dumnezeiesc. Sf. Ludovic de Gonzague spunea că îndeplinirea corectă a datoriei complet detaşaţi de fructele acesteia este echivalentă cu o rugăciune intens şi profund realizată. Cel mai bun mijloc de a comunica cu Dumnezeu este, fărăîndoială, îndeplinirea integrală, graţie inspiraţiei pe care o primim, a voinţei sale. "Tatăl Nostru, care eşti în Ceruri(...) vie împărăţia Ta, facă-se în eternitate voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt". Şi a face cît mai pe deplin voia lui Dumnezeu înseamnă desigur a ascultaşi a respecta permanent legile vieţii, aşa cum sînt ele înscrise adîncşi enigmatic în ţesuturile noastre, în sîngele nostru, în mintea noastră, în sufletul nostru şi în spiritul nostru.

Aspiraţiile către Absolut sau rugăciunile care se ridică fulgerător asemenea unui nor de la suprafaţa pămîntului, diferă desigur unele de altele, tot atît pe cît diferă personalitatea celor care aspiră către Absolut sau care se roagă. Dar ele, oricît de variate ar fi ca formă,au de fapt 3 teme esenţiale: năzuinţa frenetică către Absolut, desnădejdea şi iubirea. Este cu desăvîrşire legitim să-l implorăm din tot sufletul pe Dumnezeu pentru a obţine cu uşurinţă, cu ajutorul său, ceea ce avem nevoie. Cu toate acestea ar fi absurd să cerem în dar îndeplinirea unui capriciu aberant sau ceea ce efortul nostru personal ar putea să ne procure. LA ASPIRAŢIILE SAU RUGILE PROSTEŞTI SAU ABERANTE DUMNEZEU RĂSPUNDE PRIN TĂCERE. Cererea îndreptăţită, benefică,continuă, persuasivă, îndîrjită, reuşeşte. Un orb ce se aşezase în marginea drumului îşi urla ruga lui fierbinte, din ce în ce mai tare, împotriva şi în ciuda oamenilor deranjaţi care vroiau să-l facă sătacă. "Credinţa ta te-a vindecat", i-a spus Mîntuitorul care atunci trecea pe acolo. In forma sa cea mai înaltă, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea încetează de a mai fi o banală cerere. Omul arată atunci Stăpînului Absolut al tuturor lucrurilor şi fiinţelor dragostea sa, mulţumirea sa pentru darurile primite şi totodată manifestă profunda sa umilinţă în a primi să îndeplinească voinţa lui Dumnezeu, oricare ar fi ea. Aspiraţia către Absolut sau rugăciunea devine atunci o profundăcontemplaţie: un ţăran bătrîn stătea meditativ şi singur în ultima bancă a bisericii complet goale. "Ce aştepţi aici?" a fost întrebat. "Îl privesc cu dragoste" răspunse el. "Şi sînt fericit că şi El măpriveşte". Valoarea reală a tehnicii unei aspiraţii către Absolut sau a rugăciunii se măsoară foarte repede prin rezultatele sale. Orice tehnică a aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii, indiferent că este creştină, yoghină, sufită sau budistă este bună cînd ea îl pune pe om într-un profund şi real contact cu Dumnezeu.

Când şi unde să aspiri către suprem sau să te rogi

Poţi să aspiri către Absolut sau să te rogi oriunde: pe stradă, în automobil, în tren, la birou, în timp ce munceşti, la şcoală, la uzină.Dar te rogi şi aspiri mult mai bine către Absolut pe cîmp, pe munţi şi în păduri sau exact în centrul camerei, în singurătatea odăii tale. Nu în ultimul rînd vom avea în vedere slujbele şi rugăciunile liturgice sau apelurile colective către Divin care se fac în biserică, dar nu trebuie niciodată să minimalizăm sau să negăm prosteşte valoarea tehnicilor şi procedeelor tradiţionale yoga care adeseori ne pot ajuta extraordinar de mult să fuzionăm profund şi deplin, într-o stare de extaz cu Dumnezeu. Totuşi se cuvine să reţinem că oricare ar fi locul sau momentul aspiraţiei noastre către Absolut, sau cu alte cuvinte al rugăciunii, Dumnezeu nu vorbeşte aproape niciodată omului decât dacăacesta din urmă trezeşte, amplifică şi aşează în el însuşi liniştea şi dragostea de Divin. Liniştea noastră interioară depinde totodată de starea noastră organică psihică şi mentală, ca şi de anumite influenţe favorizante din mediul înconjurător. Pacea corpului, a psihicului şi a minţii este oarecum greu de obţinut în confuzia, stressul, zgomotul, agitaţia şi împrăştierea haotică a oraşului modern. Este nevoie astăzi de lăcaşuri de rugăciune, de biserici şi de centre de yoga şi ashramuri înainte de orice, în care locuitorii oraşelor şi satelor să poată găsi- fie şi pentru un scurt moment - condiţiile armonioase fizice, psihiceşi mentale imperios necesare liniştei lor interioare şi înfloririi spirituale. N-ar fi nici greu şi nici costisitor de a crea mai multe astfel de insuliţe, veritabile focare de spiritualitate şi de linişte, primitoare şi frumoase în mijlocul vîltorii oraşelor şi chiar la sate.
În tăcerea acestor refugii paradisiace oamenii pot să-şi ridice la unison gîndurile şi să le focalizeze într-un elan năvalnic către Dumnezeu; ei reuşesc astfel să-şi destindă cu uşurinţă mintea, să-şi limpezească judecata şi să primească, datorită rezonanţei cu sferele elevate de forţă ale macrocosmosului, puterea de a îndura viaţa cea grea, cu care îi copleşeşte civilizaţia, în timp ce-şi odihnesc sau regenerează trupurile obosite.

Aspiraţia către Absolut sau rugăciunea acţionează profund şi benefic asupra caracterului doar atunci cînd devine o deprindere constantă, un obicei. Trebuie să aspirăm către Absolut sau să ne rugăm cît mai des. "Gîndeşte-te şi năzuieşte către Dumnezeu chiar mai des decît respiri", spunea demult Epictet. Este absurd să aspiri către Absolut sau să te rogi dimineaţa şi apoi să te comporţi în restul zilei ca un sălbatic, ca un egoist sau ca un păgîn. Gînduri foarte scurte de năzuinţă către Divin sau intense invocări mentale pot să menţină mai mereu un om în prezenţa lui Dumnezeu. Toată puterea lui extraordinară pentru ceilalţi este atunci inspirată şi alimentată de aspiraţia către Absolut sau de rugăciune. Astfel înţeleasă şi consecvent practicată, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea devine un mod divin şi ideal de a trăi plin de fericire.

**** EFECTELE RUGACIUNII !!!!!!!! ****

Efectele rugăciuniiAspiraţia către Absolut sau rugăciunea este întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu, urmată de un rezultat mai ales dacă este făcută cu perseverenţă în condiţii demne. "Nici un om nu s-a rugat vreodată fărăsă resimtă uluitoare transformări lăuntrice sau măcar fără să înveţe ceva", scrie R.W.Emerson.
Cu toate acestea, adeseori aspiraţia către Absolut sau rugăciunea este considerată de către oamenii moderni, ca un subiect demodat sau privitădrept o superstiţie zadarnică, ori ca un rest de barbarie. În ciuda acestei respingeri inconştiente şi stranii, se poate spune că noi aproape nu-i cunoaştem deloc efectele şi fenomenele complexe pe care totuşi ea le implică.

Care sînt cauzele acestei ignoranţe? În primul rînd, la baza sa se aflăraritatea aspiraţiei către Suprem sau a rugăciunii. Simţul de divin este aproape pe cale de dispariţie la oamenii civilizaţi. Este probabil că numărul oamenilor care aspiră către Absolut sau se roagă într-o ţarăîn mod obişnuit nu depăşeşte 4 sau 5% din totalul populaţiei. Apoi, uneori aspiraţia către Absolut sau rugăciunea este sterilă, cînd majoritatea celor care aspiră către Absolut sau se roagă sînt egoişti, mincinoşi, vanitoşi, farisei, aproape complet incapabili de credinţă şi dragoste. În sfîrşit, efectele ei, chiar atunci cînd se produc, ne scapă adeseori, datorită neatenţiei şi incapacităţii de a percepe încăceea ce se întîmplă. Răspunsul la năzuinţa noastră fierbinte, la cererea şi la dragostea noastră este dat de obicei într-un mod lent, insensibil, brusc, aproape inefabil şi imperceptibil. Mica voce a inspiraţiei divine care murmură acest răspuns pe măsura puterii noastre de înţelegere, în interiorul nostru, este înăbuşită uşor de zgomotul şi agitaţia acestei lumi. Rezultatele materiale ale aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii sînt şi ele uneori obscure şi misterioase; ele se confundă în general, datorită ignoranţei noastre crase cu alte fenomene. Puţini oameni, chiar printre preoţi sau yoghinii începători au avut deja ocazia să le observe într-un mod profund şi precis. Medicii, la rîndul lor, din lipsă de interes sau obtuzitate, lasăadesea să le treacă, fără să studieze, cazurile yoghinilor avansaţi care se găsesc uneori la îndemîna lor. În afară de aceasta observatorii incapabili să pătrundă misterele divine sînt derutaţi prin faptul cărăspunsul este departe de a fi întotdeauna cel aşteptat. De exemplu, cutare om care aspiră şi cere să fie grabnic vindecat de o boalăorganică, deşi starea lui se ameliorează, rămîne bolnav, dar cu toate acestea moralul lui suferă o adîncă şi extraordinară transformare în bine. Cu toate acestea, obişnuinţa aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii, deşi excepţională, cînd este raportată la totalitatea populaţiei, este totuşi relativ frecventă în grupurile umane evoluate spiritual cum ar fi cele de yoghini sau chiar în cele rămase credincioase religiei stăvechi. Doar în aceste grupuri autentice, destul de rare altfel, se mai poate încă studia azi influenţa aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii. Printre numeroasele efecte benefice ale acestora, medicul are îndeosebi ocazia să le observe pe cele denumite psihofiziologice şi curative.

Efectele psihofiziologice ale aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii

Aspiraţia către Absolut sau rugăciunea acţionează asupra psihicului, mentalului şi corpului într-un fel specific care pare să depindă în mare măsură de calitatea, intensitatea şi frecvenţa sa. Este uşor de cunoscut exact, după roadele care apar clar, care este frecvenţa aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii şi într-o oarecare măsurăputem chiar intui intensitatea ei. Cît despre calitatea ei, aceasta ne rămîne în general necunoscută, căci, cu excepţia clarvăzătorilor, nu avem încă mijlocul de a măsura aura radiantă, credinţa şi capacitatea de iubire a altcuiva. Cu toate acestea, felul şi modul în care trăieşte după aceea cel ce se roagă, ne poate lumina suficient asupra calităţii invocaţiilor realizate de el către Dumnezeu.
Chiar cînd aspiraţia către Absolut sau rugăciunea este de slabă valoare ca intensitate şi constă mai ales într-o recitare stereotipă, mecanicăde formulări, ea exercită totuşi un anumit efect benefic asupra comportării şi stărilor lăuntrice. Ea întăreşte în acelaşi timp simţul divinului şi simţul moral. Termenii în care se realizează aspiraţia către Absolut sau rugăciunea generează într-o oarecare măsură datorităperseverenţei, amplificarea sentimentului datoriei şi a responsabilităţii, dublată de o mai mare bunătate chiar privindu-i pe ceilalţi oameni.

Astfel s-a demonstrat că la egalitatea de dezvoltare mentală şi intelectuală, caracterul, elevarea lăuntrică şi valoarea morală la cei care aspiră către Absolut sau se roagă constant chiar într-un fel mediocru, sînt totuşi cu mult mai ridicate decît la cei care nu o fac deloc. Aceasta dovedeşte foarte clar că în cazul aspiraţiei către Absolut sau a rugăciunii au loc fenomene inefabile complexe de fuziuneşi rezonanţă cu sublimele energii divine.

Cînd aspiraţia către Absolut sau rugăciunea este obişnuită şi într-un fel frecventă, influenţa ei în fiinţă devine foarte clară. Ea determinăfenomene oarecum asemănătoare cu cele ale unei glande cu secreţie internă, cum este glanda tiroidă sau suprarenală, de exemplu: aceste procese complexe constau într-un fel de transformare gradată, psihică,mentală şi organică. Această transformare destul de evidentă şi pentru ceilalţi se face într-un mod progresiv. Omul se detaşează spiritual de el şi se vede aşa cum este. El îşi descoperă atunci cu o extraordinarăluciditate egoismul, lăcomia, răutăţile, greşelile de judecată,perversităţile şi orgoliul; se supune atunci mult mai bine îndeplinirii datoriei morale şi ajunge spontan să capete o stare extatică de umilinţă intelectuală. Astfel, încetul cu încetul, în faţa lui se deschide împărăţia atotputernică a harului divin... Încetul cu încetul se trezeşte şi se amplifică în el o pace interioară euforică, o armonie dătătoare de fericire a activităţilor nervoase şi morale, o mai mare putere de a îndura sărăcia, stressul, calomnia, grijile, pierderea celor dragi, durerea, boala, moartea. Astfel, doctorul care îşi vede bolnavul că începe să aspire către Absolut sau să se roage, are de ce se bucura. Calmul produs de aspiraţia către Absolut sau de rugăciune este un puternic sprijin pentru terapeutică.

Cu toate acestea, aspiraţia către Absolut sau rugăciunea nu trebuie săfie asemuită de cei opaci şi ignoranţi cu morfina; căci ea determină în acelaşi timp cu liniştea lăuntrică euforică şi o integrare superioară a activităţilor mentale, un fel de înflorire accelerată a personalităţii, uneori ea trezeşte şi chiar amplifică eroismul. Ea îşi însemneazăcredincioşii plini de o credinţă de nezdruncinat cu o pecete deosebită.Prezenţa acestei comori ascunse în adîncul organelor, a sufletului, a minţii şi a spiritului se traduce adeseori prin puterea uluitoare a privirii, liniştea radiantă a ţinutei, bucuria misterioasă, senină a expresiei, bărbăţia ideală a purtării şi, atunci cînd este nevoie, prin simpla acceptare detaşată a morţii de către soldaţi sau martiri. Sub această influenţă sublimă, enigmatică şi nelimitată, chiar şi cei neştiutori sau întîrziaţi mental, slab sau neînzestraţi, folosesc (adeseori surprinzător chiar şi pentru ei) cu mult mai bine forţele lor psihice, mentale, intelectuale şi morale. Este evident pentru cel care o realizează că aspiraţia către Absolut sau rugăciunea ridică oamenii cu mult deasupra nivelului lor moral, psihic şi mental, dobîndit prin ereditate sau educaţie. Acest contact inefabil cu Dumnezeu îi face săfie pătrunşi de pacea divină şi această pace emană mereu din ei influenţîndu-i şi ajutîndu-i în mod binefăcător chiar şi pe ceilalţi. Aceşti oameni poartă cu ei pretutindeni pacea şi liniştea divină pe care o emană în jurul lor sub forma unui cîmp sublim. Din păcate, nu se găseşte acum în omenire decît un număr mic de oameni care ştiu săaspire către Absolut sau să se roage. Cei care practică cu consecvenţă şi reuşesc să înţeleagă prin experienţă spirituală directă misterele aspiraţiei către Divin şi ale rugăciunii se folosesc cu mai multăîncredere de aceasta şi au rezultate excelente.

Efecte curative (vindecări) ale aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii

Vindecările prin intermediul aspiraţiei către Absolut sau rugăciune au atras atenţia oamenilor din toate timpurile, uimindu-i. Astăzi încă, în mediile în care se realizează o constantă aspiraţie către Absolut sau se fac rugăciuni se vorbeşte adesea de vindecări obţinute prin aspiraţie plină de fervoare către Absolut sau prin rugile fierbinţi, adresate lui Dumnezeu sau chiar sfinţilor. Dar, atunci cînd este vorba de boli uşoare susceptibile de a se vindeca spontan sau cu ajutorul medicaţiei obişnuite, se obiectează de către cei sceptici că este greu de ştiut care a fost cauza sau agentul adevărat al vindecării miraculoase. Rezultatele aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii pot fi constatate cu o deplină certitudine numai în cazurile în care orice terapeutică este de prisos sau deja a dat greş. Biroul medical din Lourdes, pentru studiul şi evidenţierea vindecărilor miraculoase, a adus un mare serviciu ştiinţei demonstrînd realitatea de netăgăduit a acestor vindecări produse datorită aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii.

Aspiraţia plină de fervoare către Absolut sau rugăciunea are uneori un efect - ca să spunem aşa - exploziv şi fulgerător. Au fost nenumărate cazuri de bolnavi care s-au vindecat aproape instantaneu, cum am mai spus, de boli ca: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, ulcere, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonită. Fenomenul se produce aproape întotdeauna cam în acelaşi mod: mai întîi o mare durere, apoi apariţia neîntîrziată a sentimentului de a fi complet vindecat. În cîteva secunde, iar uneori cel mult în cîteva ore simptomele dispar şi leziunile anatomice se repară ca prin farmec. Miracolul este caracterizat printr-o accelerare putem spune grozavă a procesului normal de vindecare. Chirurgii şi fiziologii nu au observat niciodatăpînă în prezent, în cursul tuturor experienţelor lor, o astfel de accelerare cum este aceea, care survine în cazul vindecărilor miraculoase, determinate de aspiraţia către Absolut sau de către rugăciune.

Nu este totdeauna neapărat necesar ca însuşi bolnavul să aspire cu fervoare către Absolut sau să se roage pentru ca să se producă astfel de fenomene miraculoase. Chiar şi copiii mici care nu ştiau încă săvorbească, precum şi necredincioşii curioşi, au fost instantaneu vindecaţi la Lourdes dacă alături de ei cineva se ruga sau aspira către Absolut. Rugăciunea sau aspiraţia plină de fervoare către Absolut făcută pentru un altul este întotdeauna mai rodnică decît cea făcutăpentru sine însuşi, deoarece datorită detaşării ce survine, egoul este diminuat şi depăşit (transcendat). Efectul ei pare să depindă de intensitatea şi de calitatea acesteia, fiind direct proporţional. La Lourdes minunile sînt ceva mai rare în prezent decît erau în urmă cu patruzeci sau cincizeci de ani deoarece intensitatea aspiraţiei către Absolut şi credinţa în Divin au scăzut. Acum bolnavii nu mai găsesc acolo atmosfera intensă şi sublimă de adîncă reculegere şi transfigurare care domneau odinioară (Dacă eseul despre rugăciune este scris după 1944, doctor Alexis Carrel consideră că vindecările miraculoase de la Lourdes au fost, datorită credinţei ferme în Divin, în plenitudinea lor, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea). Pelerinii de azi au devenit banali turişti curioşi iar rugăciunile lor în general superficiale şi egoiste au astăzi efecte mai mici datoritălipsei de credinţă şi a diminuării aspiraţiei către Absolut.

Acestea sînt rezultatele aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii, pe care le cunosc cu certitudine. Pe lîngă ele mai sînt o mulţime de alte efecte complexe care nu pot fi încă definite. Istoria sfinţilor, ca şi a practicanţilor yoga avansaţi chiar şi a celor din epoca modernă, relatează multe fapte şi realizări minunate. Nu existăîndoială că majoritatea minunilor atribuite de pildă preotului din Ars, sau lui Padre Pio, sînt adevărate. Acest ansamblu de fenomene ne introduce într-o lume nouă, fascinantă prin bogăţia aspectelor sale, a cărei cercetare nu a început încă şi care va fi în viitor plină de surprize. Ceea ce ştim însă în mod cert este că aspiraţia plină de fervoare către Absolut sau rugăciunea produce efecte complexe tangibile. Oricît de ciudat ar părea la prima vedere, acest aspect trebuie totuşi să-l privim drept un adevăr fundamental care vine săconfirme încă odată străvechea înţelepciune biblică care spune:"I se dănumai celui care cere şi i se deschide totdeauna celui care bate".

**** Insemnatatea aspiratiei pline de fervoare catre Absolut sau a rugaciunii ****

Însemnătatea aspiraţiei pline de fervoare către Absolut sau a rugăciunii Într-un cuvînt, totul se petrece ca şi cum în cazul aspiraţiei sincereşi pline de fervoare către Absolut, Dumnezeu ar asculta pe om plin de dragoste şi bunăvoinţă şi apoi i-ar răspunde. Efectele complexe ale aspiraţiei către Absolut sau ale rugăciunii nu sînt o iluzie; nu trebuie redus în mod simplist simţul religios şi spiritual la neliniştea acută resimţită de om în faţa primejdiilor ce-l înconjoară şi a misterelor insondabile ale universului. Nici nu trebuie să socotim aspiraţia către Absolut sau rugăciunea drept un simplu calmant banal sau un remediu împotriva fricii noastre de suferinţă, de singurătate, de boală şi de moarte. Care este deci însemnătatea simţului spiritual sau de divin? Şi ce loc a atribuit aspiraţiei către Absolut sau rugăciunii însăşi natura în viaţa noastră?

De fapt, dacă privim cu atenţie şi luciditate, acest loc este foarte important. În aproape toate epocile, oamenii din Occident într-o formăsau alta au aspirat către Absolut sau s-au rugat. Cetatea antică era în esenţa ei un focar spiritual şi o instituţie religioasă. Romanii ridicau temple pretutindeni. Strămoşii noştrii din Evul Mediu au acoperit solul creştinătăţii de catedrale şi de capele gotice. În zilele noastre chiar, deasupra fiecărui sat se înalţă clopotniţa unei biserici. Pelerinii emigraţi din Europa au aşezat civilizaţia Occidentului în Lumea Nouă atît prin biserici, cît şi prin universităţişi uzine. În cursul istoriei omenirii, nevoia de a aspira cu fervoare către Absolut sau de a se ruga a fost tot atît de necesară, cît a fost aceea de a lucra, de a cuceri, de a construi, de a iubi. Într-adevăr simţul de divin sau spiritual pare a fi un imbold misterios venit din adîncul firii noastre, o activitate fundamentală. Variaţiile sale într-un grup omenesc sînt aproape întotdeauna legate de celelalte activităţi de bază: caracterul, simţul moral şi uneori chiar de simţul frumosului. Acestei părţi esenţiale atît de importante din noi înşine i-am îngăduit să se atrofieze şi adesea chiar să dispară. Trebuie săreamintim că omul nu poate niciodată să se conducă anarhic dupăcapriciul său, lăsîndu-se în voia unei aşa-zise întîmplări, fărăoarecare primejdie. Pentru a izbuti, viaţa trebuie să fie plenar trăită, în conformitate cu anumite legi sau reguli invariabile, divine, cosmice de care depinde însăşi structura sa lăuntrică. Ne asumăm un mare risc lăsînd să moară sau să dormiteze în noi vreuna din activităţile sau înzestrările fundamentale, fie ea de ordin fiziologic, psihic, mental, intelectual sau spiritual. De pildă, lipsa dezvoltării muşchilor şi activitatea excesivă, iraţională a minţii la unii intelectuali sterili sînt tot atît de vătămătoare ca şi atrofierea inteligenţei şi a simţului spiritual de divin la unii atleţi sau sportivi de performanţă.

Sînt nenumărate exemple de familii prolifice şi "puternice" care n-au produs decît degeneraţi, ori s-au stins după dispariţia credinţei strămoşeşti în Dumnezeu şi a cultului onoarei. Am învăţat printr-o grea experienţă că pierderea simţului moral şi a celui spiritual sau de divin, la majoritatea elementelor active ale unei naţiuni, aduce cu sine prăbuşirea în masă şi decăderea acesteia, toate acestea făcînd cu putinţă încălecarea şi ocuparea ei de către străini. Este evident căsuprimarea activităţilor spirituale şi mentale cerute totuşi de naturăeste incompatibilă cu reuşita în viaţă, cu sănătatea deplină şi cu fericirea.
În practică, activităţile morale şi divine, spirituale sînt strîns legate unele de altele; simţul moral piere la scurt timp după cel divin, spiritual. Omul nu a reuşit şi nu va reuşi niciodată săconstruiască, aşa cum dorea Socrate, un sistem de morală independent de orice orientare spirituală, divină.
Societăţile în care nevoia de a aspira sincer, cu fervoare către Absolut sau de a te ruga dispare, nu sînt în general departe de degenerare. Iată pentru ce toţi oamenii civilizaţi, atît cei credincioşi cît şi cei necredincioşi trebuie să înceapă să se intereseze ceva mai mult de această chestiune gravă şi stringentă a dezvoltării plenare şi superioare a fiecărei activităţi de bază de care în mod potenţial este capabilă fiinţa omenească adeseori fără să ştie.

Pentru ce oare simţul spiritual de divin joacă un rol atît de important în reuşita în viaţă? Prin ce mecanism lăuntric acţionează aspiraţia către Absolut sau rugăciunea asupra noastră? Aici părăsim domeniul observaţiunii pentru acela al ipotezei, care chiar îndrăzneaţă fiind, este necesară procesului cunoaşterii şi conştiinţei. Trebuie în primul rînd să ne reamintim că omul este un tot indivizibil, structurat ca un microcosmos miniatural şi compus din ţesuturi, lichide organice şi conştiinţă. El se crede adeseori, datorită ignoranţei sale, independent de mediul său subtil energetic şi material, adică de universul cosmic apropiat şi foarte îndepărtat sau macrocosmos. În realitate el este nedespărţit permanent de el, căci este intim legat de acest mediu prin nevoia neîncetată de oxigenul din aer şi de hrana pe care i-o dăpămîntul. Pe de altă parte, fiinţa omului împreună cu corpul viu nu este pe de-a-ntregul cuprins în conţinutul său fizic. Ea se compune din mental, psihic, spirit, ca şi din materie. Şi spiritul, care este scînteia divină în om, deşi sălăşuind în organele noastre, se prelungeşte cu mult în afara celor patru dimensiuni ale spaţiului şi timpului. Oare nu ne este îngăduit, cînd realizăm toate acestea, săcredem că locuim totodată atît în lumea cosmică cît şi în mai multe medii energizante, inteligibile, invizibile şi imateriale, considerate de parapsihologi şi yoghini lumi paralele, care sînt de o naturăasemănătoare celei a conştiinţei şi de care niciodată nu izbutim să ne lipsim fără a fi păgubiţi atît la nivelul corpurilor subtile invizibile cît şi în universul material şi omenesc? Acest mediu energizant, subtil, considerat în totalitate, n-ar fi altceva decît Fiinţa imanentădin care provin la origine toate fiinţele, superioară tuturor, pe care noi o numim Dumnezeu. S-ar putea deci compara simţul spiritual de divin cu nevoia stringentă de oxigen şi aspiraţia plină de fervoare către Absolut sau rugăciunea ar putea fi analogă cu funcţiunea noastrărespiratorie. Ea ar trebui să fie privită prin urmare atunci ca un agent natural, firesc, al relaţiilor de integrare armonioasă între conştiinţă şi mediul său propriu. Ea ar putea fi considerată, analogic vorbind, ca o activitate biologică, fundamentală de care depinde structura noastră. Cu alte cuvinte, ca o funcţie morală a corpului, a psihicului, a mentalului şi a spiritului nostru.

Concluzie

În concluzie, putem spune că simţul spiritual de divin dobîndeşte o deosebită importanţă, în raport cu celelalte activităţi ale psihicului, minţii şi spiritului. Prin aspiraţie către Absolut sau rugăciune, omul se înalţă şi se deschide firesc către Dumnezeu iar Dumnezeu intrăfulgerător şi se manifestă plenar în şi prin om. Actul periodic al aspiraţiei către Absolut sau al rugăciunii ne apare ca indispensabil dezvoltării noastre optime şi plenare. Rugăciunea sau aspiraţia plinăde fervoare către Absolut nu trebuie să fie considerată ca un act căruia i se dedică numai cei slabi de înger, cerşetorii şi laşii. "Este ruşinos să te rogi", scria în mod aberant dînd dovadă de mult orgoliuşi prostie Nietzsche; De fapt, gîndind cu luciditate, nu este mai ruşinos să te rogi decît să bei apă, să mănînci sau să respiri. Omul are totdeauna nevoie de Dumnezeu, după cum are nevoie de hrană, de energie, de dragoste, de fericire, de apă sau de oxigen. Simţul spiritual de divin, unit cu intuiţia, simţul moral, simţul frumosului binefăcător şi cu lumina sublimă a inteligenţei, conferă personalităţii umane deplina sa înflorire şi putere. Este neîndoielnic pentru cel înzestrat cu o minimă inteligenţă că reuşita în viaţă cere dezvoltarea integrală şi controlul deplin a fiecăreia dintre virtualităţile noastre psiho-mentale şi fiziologice. Spiritul în mod sublim şi pur este totodată raţiune şi sentiment. Trebuie deci, să iubim frumuseţeaştiinţei adevărate, tot atît cît şi frumuseţea lui Dumnezeu; să ţinem prin urmare seama de Pascal, cu tot atîta zel cît desfăşurăm pentru a-l asculta cu "religiozitate" pe Descartes.
Numai acţionînd astfel vom deveni gradat fiinţe umane desăvîrşite, în care fericirea şi înţelepciunea vor predomina.

**** Cum se poate comunica cu ingerii ****

Îngerii fiind mereu lângă noi, comunicarea cu ei se rezumă la a fi atenţi şi a percepe lumile subtile. Gândul nostru îndreptat către ei îi cheamă. Orientarea asupra inimii ne face să-i simţim. Dacă dorim şi să îi auzim, este necesar să învăţăm “să ne ascultăm vocea inimii”. Făcând aceasta, ei ne vor putea transmite mai uşor de ce anume avem nevoie pentru a trece cu bine de problemele vieţii, pentru a fi mai fericiţi, mai înţelepţi, mai plini de înţelegere şi iubire.

Atunci când gândul nostru nu se orientează asupra lor, chiar dacă ei ne sunt alături, le este mai greu să ne îndrume, iar noi, chiar dacă primim sfaturi din partea lor, ne este dificil să le distingem şi desigur, să le aplicăm. Orice om, conştient de acest lucru sau nu, are un înger păzitor. Important este faptul că odată devenind conştienţi de prezenţa sa şi urmărind apoi sistematic să îl apelăm, pentru el este mai simplu să se manifeste.
Ţinând cont de legea rezonantei, noi atragem în viaţa noastră exact evenimentele care sunt asemenea gândurilor preponderente. Această lege fundamentală se aplică şi fiinţelor angelice. De aceea, fiind lucizi mai mereu şi trăind clipa prezentă, avem posibilitatea să găsim răspunsurile lor nu doar în interiorul nostru, ci şi în acţiuni exterioare.

Apare o înţelegere mai bună, o să dau un exemplu chiar din viaţa mea: Fiind la un moment dat bolnavă (o boală minoră, de altfel), m-am programat la un medic homeopat. Deoarece am avut şi alte lucruri de rezolvat, eram, cu vreo două ore înainte, gata de a pleca spre cabinet; mai precis, în staţia de autobuz. Îmi puneam intens întrebarea: „Să mă duc acum, poate medicul să mă primească mai repede?”. Am făcut pentru aceasta apel la îngerii mei păzitori. Şi fiindcă autobuzul trebuia să sosească, mi-am ridicat privirea din pământ şi chiar deasupra mea am zărit un afiş enorm, pe care scria cu litere mari: „Tot înainte!”. În aceeaşi clipă a ajuns şi autobuzul, aşa că am ascultat îndemnul citit şi am urcat. Ajunsă la destinaţie, mi-am pus, din nou, neîncrezătoare, aceeaşi întrebare. Mă aflam în faţa unui bloc de zece etaje, la parterul căruia se găseau mai multe cabinete. Exact atunci, din interiorul blocului care era prevăzut cu interfon, a ieşit o persoană şi mi-a spus: „Intră!”. Eram într-o stare plăcută, de relaxare; întrebarea care îmi revenea în minte era, de altfel, printre puţinele gânduri pe care le aveam. Şi am intrat. Pe prima uşă din stânga, am văzut numele medicului la care eram programată, dar pe care nu îl cunoşteam. Am intrat, iar în sala de aşteptare tocmai se deschise şi uşa de la camera medicului. Văzându-mă, m-a invitat înăuntru. I-am spus de ora la care trebuia să vin, iar el, foarte mirat, a descoperit că nu eram trecută în agenda sa. În plus, nici nu era homeopat, ci medic alopat. M-am întrebat acum, oarecum bulversată: „Ce se petrece?” Iar răspunsul nu a întârziat să apară. Doctorul, văzând că erau neconcordanţe, mi-a spus că la acelaşi parter, chiar la apartamentul din faţa uşii pe care am intrat, mai era un cabinet; homeopat. Doar că medicul nu-şi pusese încă plăcuţa cu numele său şi cu orarul. I-am mulţumit şi am ieşit. Chiar în momentul în care am ajuns în holul blocului, uşa de la respectivul cabinet s-a deschis, iar o persoană în halat alb m-a întrebat: „Aveţi programare aici?” Am răspuns simplu: “Da”. La începutul consultaţiei, am aflat că la ora la care eram programată el trebuia să plece din oraş; era deci foarte bine că am ajuns mai repede. În încheiere, menţionez că afecţiunea minoră de care sufeream, dar pe care nu reuşiseră să o trateze cu succes mai mulţi doctori la care fusesem în cursul a aproximativ doi ani, a dispărut prin tratamentul pe care l-am primit, în două săptămâni.
Iată cât este de important să recunoşti şi să ţii cont de sincronicităţi!
Nu e târziu niciodată să ne reîntoarcem faţa către îngeri, căutându-i în inima noastră şi ascultându-le vocea reverberând în ea. Dragostea noastră pentru ei trebuie să se manifeste mai mereu. Fiindcă ceea ce ne apropie cel mai mult de îngeri este dragostea. Atunci când iubim, fiinţele angelice ne îmbracă în puful aripilor lor, luminându-ne sufletul şi îmbunătăţind viziunea noastră asupra vieţii şi chiar viaţa însăşi.
Vom reda în continuare câteva metode prin intermediul cărora reuşim să comunicăm cu îngerii şi să percepem lumea lor.

Cel mai la îndemâna mod de a intra în contact cu îngerii este să rostim rugăciunea Înger, Îngeraşul meu, conştientizând fiecare cuvânt şi simţind în inimă prezenţa îngerului păzitor.

O altă metodă este rostirea din suflet a Psalmului 90 intitulat şi O cântare de laudă a lui David [pentru bunul Dumnezeu] E bine de ştiut că scrierile teologice afirmă despre acest psalm că el îi conferă celui ce îl recită adesea interior, meditând cât mai profund asupra lui într-o stare de linişte şi puritate sufletească certitudinea de nezdruncinat a protecţiei divine. Pot fi astfel evitate evenimentele cu caracter nefast, manifestându-se de multe ori un ajutor providenţial chiar şi atunci când acest ajutor părea a fi ceva imposibil. Iată textul psalmului:

“Cel ce locuieşte mereu numai cu ajutorul Celui Preaînalt, care este Dumnezeu Tatăl, sub acoperământul Dumnezeului Cerului va sălăşlui. El va zice Domului Dumnezeu: „Tu eşti sprijinitorul meu, Tu eşti mântuirea mea, spre Tine, Dumnezeul meu voi nădăjdui mereu!” . Puterea lui Dumnezeu te va izbăvi din cursa vânătorilor celor răi şi de cuvântul tulburător. Cu spatele Său te va umbri pe tine şi sub aripile Lui tu vei nădăjdui; ca o armă de neînvins te va înconjura atunci adevărul Lui. Cu puterea lui Dumnezeu mereu în tine, nu te vei teme de frică de noapte, nici de săgeata ce zboară ziua. Tu nu te vei speria de toate cele care umblă în întuneric şi nici de molima ce bântuie întru amiază. Cădea-vor seceraţi din imediata ta apropiere 1000 şi zece mii vor cădea de-a dreapta ta, dar de tine nimic rău nu se va apropia. Mereu calm şi fericit cu ochii tăi vei privi, şi răsplătirea păcătoşilor după faptele lor o vei vedea. Pentru că tu doar pe Domnul Dumnezeu care este mereu nădejdea ta şi Cel Preaînalt, l-ai pus scăpare ţie. Nu vor veni niciodată spre tine relele şi violenţa nicicând nu se va apropia de lăcaşul tău, căci îngerilor săi de lumină, Domnul Dumnezeu le va porunci ca pe tine să te păzească mereu în toate acţiunile şi căile tale. Pe mâini şi pe aripi te vor înălţa pe tine îngerii Domnului., că nu cumva să împiedici de vreo piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc [acestea sunt reptile fabuloase care ucid prin puterea teribilă a privirii pe cel ce se apropie de ele, sau cu otrava sufletului pe cei care nu le priveau; ele simbolizează pericolele de moarte ale vieţii ce nu pot fi zărite la timp de fiinţa umană şi de care doar protecţia îngerilor de lumină ai lui Dumnezeu o poate paăzi] tu vei păşi şi vei călca triumfător peste leu şi peste balaur. Căci de vei nădăjdui către Mine, Eu îl voi izbăvi pe el, zice Domnul Dumnezeu şi Îl voi ocroti pe el, căci a cunoscut şi a crezut cu tărie în numele Meu. Striga-va când va avea nevoie către Mine şi atunci Eu îl voi auzi pe el; alături de el voi fi mereu la necaz şi îl voi salva pe el şi-l voi face să urce către Mine. Cu multe zile fericite îl voi umple pe el şi-i voi arăta lui mântuirea şi slava Mea.”

Este cunoscut în creştinism un alt procedeu special, şi anume novenele . Acestea reprezintă practici evocatorii sacre care constau în evocarea lăuntrică, într-o stare cât mai relaxată şi de mare puritate sufletească, timp de 9 zile consecutiv, la aceeaşi oră şi pe cât posibil în acelaşi loc, a unor rugăciuni speciale (către Iisus sau către Fecioara Maria sau către îngeri), rugăciuni însoţite atunci de consacrare şi aprinderea unei lumânări Divinului (sau îngerilor, sau Fecioarei Maria, sau lui Iisus) pentru a ajuta şi inspira pe oficiantul acestui procedeu. Tradiţia creştină recomandă ca începutul acestei tehnici să coincidă fie cu data de 15 august (Sărbătoarea Sfintei Marii), fie cu 25 martie (Buna Vestire). Rugăciunile folosite pot fi Înger îngeraşul meu, Psalmul 90, Tatăl nostru, sau altele pe care le simţiţi apropiate sufletului vostru.

O altă metodă de a percepe fiinţele angelice se bazează pe o descoperire uluitoare a doctorului Masaru Emoto. Experienţele sale revelează indubitabil existenta energiilor subtile, precum şi influenţa evidentă pe care gândurile, sentimentele, muzica, imaginile, o pot avea asupra materiei. El a demonstrat că apa este purtătoare de informaţie şi poate fi foarte uşor impregnată cu diferite energii. În experienţele de cristalizare a apei, încărcătura energetică benefică (provenind de exemplu de la o muzică armonioasă sau de la o rugăciune) este obiectivată în cristale simetrice, de forme foarte frumoase. Astfel, dacă apa e încărcată cu energii malefice (muzica heavy metal, rock, cuvinte obscene), ea nu cristalizează deloc sau cristalizează foarte puţin, în forme asimetrice.
Bazându-ne aşadar pe această revoluţionară descoperire a doctorului Masaru Emoto, vom expune procedeul simplu de intrare în contact cu îngerii: pe o sticlă pregătită în prealabil (care este în mod necesar din sticlă şi nu de plastic sau din alte materiale), vom lipi o etichetă pe care avem scris numele îngerului cu care dorim să comunicăm (de exemplu: Arhanghelul Mihail, îngerul păzitor) sau pur şi simplu numele unei ierarhii angelice (serafimi sau heruvimi etc sau toate împreună). Această etichetă avem grijă să o lipim cu scrisul spre interiorul sticlei. Vom pune apoi în sticlă apă pură (de izvor sau dacă nu, apă plată). Închidem apoi ochii pentru câteva momente şi conştientizăm, chiar vizualizăm acea apă şi imaginea îngerului sau a îngerilor chemaţi. Aceasta măreşte eficienţa procedeului. Apoi o lăsăm astfel timp de minim 24 de ore.
Am obţinut astfel apă încărcată energetic, pe care o vom folosi apoi ca apă de băut. Dacă vom realiza acest procedeu suficient timp (cel puţin o lună) şi după obţinerea rezultatelor încă trei luni (pentru ca rezonanţa obţinută să se stabilizeze în interiorul fiinţei noastre), vom constata cu încântare apropierea tot mai mare de lumile fiinţelor de lumină pe care le-am chemat. Evident necesarul de apă pentru organism poate fi asigurat doar din acest tip de apă, dacă dorim să obţinem rezultate cât mai rapide.

Adela Nicoleta Sîmbotin

**** Cum comunicam cu ingerul nostru pazitor? ****

Sunt mulţi copii care comunică cu îngerul lor păzitor. Unii adulţi aud o voce clară în capul lor, clarvăzătorii îl văd şi discută cu el telepatic. Pentru restul omenirii, comunicarea cu îngerul păzitor poate fi descrisă în felul următor.
Îngerul păzitor vorbeşte cu noi mai ales prin “vocea interioară”, uneori prin visele noastre, de multe ori prin ceea ce numim “conştiinţa” noastră, sau “instinctul” nostru. Unii oameni, intuind totul neclar, sunt convinşi că decid “din proprie voinţă”.
De obicei, putem asculta această “voce interioară” numai când suntem liniştiţi, când ne comportăm relaxat, asta însemnă să medităm şi să avem o atitudine contemplativă. Dacă suntem angajaţi emoţional sau adânciţi deplin în gândurile noastre şi încercăm în acelaşi timp să percepem ceva cu intelectul nostru, de obicei nu reuşim.

Uşchi, fiica adoptivă a unui bancher de succes din Frankfurt, o fetiţă de treisprezece ani, îşi primeşte indicaţiile şi informaţiile de la îngerii ei păzitori sub formă de gânduri care se inserează printre ale ei. Mai ales când scrie în jurnalul ei zilnic, se miră şi ea de gândurile care îi vin, lucruri care nu pot apărea de la sine.
În ciuda prezenţei permanente a îngerilor noştri păzitori şi a implicării lor active în viaţa noastră, din când în când putem avea senzaţia că am fost părăsiţi de Dumnezeu: nu mai primim indicaţii ori sfaturi, nu mai auzim o voce interioară, nimic. Ne simţim singuri. Copiii ne pot spune foarte sigur că nu suntem niciodată părăsiţi de prietenii noştri din lumea spirituală, respectiv de îngerul nostru păzitor, ci că de fapt contactul se blochează din partea noastră. Ajutorul din partea îngerilor ne este dăruit permanent, ei vorbesc tot timpul de noi, dar noi nu-i auzim, pentru că suntem foarte preocupaţi de ceva sau foarte stresaţi. Se poate face o comparaţie cu internetul, care stă la îndemâna noastră în fiecare clipă, însă uneori nu găsim parola şi nu putem intra în reţea. Şi, totuşi, internetul stă la dispoziţia noastră.
Chiar şi atunci când suntem atât de preocupaţi de propria noastră persoană, primim zilnic mici indicii de la învăţătorii noştri spirituali. Şi dintr-o dată, când te gândeşti că nimic nu mai merge, apare de undeva o luminiţă. Cu siguranţă că acesta a fost îngerul tău păzitor. Să-i mulţumim din când în când. Se va bucura!
În orice caz, există şi situaţii în care din partea lumii spirituale domneşte o linişte absolută; asta se întâmplă atunci când trebuie ca noi să decidem singuri.
Pentru că îngerul nostru păzitor ne cunoaşte şi cele mai ascunse gânduri, este posibil ca şi noi să percepem gânduri care vin de la el. Dacă avem o dorinţă, o rugăminte sau o întrebare, trebuie să ne formulăm clar cerinţele.
Îngerul păzitor vrea indicaţii limpezi, bine definite, vrea ca dorinţele să fie clar exprimate. Este foarte greu pentru ajutoarele noastre spirituale când noi nu ne putem decide, când încă nu ne ştim nici noi bine ţelul.

Iată o povestire:
“O tânără femeie care s-a îndrăgostit de un bărbat s-a rugat la Dumnezeu:” Dumnezeule drag, te rog ajută-mă să mă mărit cu bărbatul acesta “Mama ei, pe de altă parte, nu-l plăcea deloc pe băiatul respectiv şi a implorat şi ea seara, la rugăciune: “Doamne, te rog n-o lăsa în nici un caz pe fiica mea să se mărite cu omul acesta!””
Ce a urmat a fost simplu: cei doi tineri s-au căsătorit şi astfel s-a împlinit dorinţa fiicei. După o jumătate de an au divorţat, şi aşa s-a îndeplinit şi dorinţa mamei.
Dacă fiica s-ar fi rugat: “Dumnezeule drag, fă-mă să găsesc cel mai bun partener pentru mine” şi mama:” Te rog, ajut-o pe fiica mea să îşi găsească bărbatul potrivit pentru toată viaţa.”, atunci aceste dorinţe s-ar fi îndeplinit.
Dar majoritatea oamenilor se limitează la orizontul lor îngust, prin care îşi văd viaţa.
Într-o dorinţă, întotdeauna trebuie ales ţelul cel mai înalt şi să lăsăm deschisă o posibilitate pentru că în felul acesta, Dumnezeu şi îngerii, să ne poată îndeplini dorinţa.
Căci cum spunea Merlin odată: ”Fii atent ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se îndeplinească!”

Flavio adaugă următoarele gânduri despre dorinţe:
“Totul vine de la sine în viaţă, mai devreme sau mai târziu. Şi astăzi mi s-a îndeplinit o dorinţă. Chiar dacă este vorba de o dorinţă mică sau de una mare, ea se poate îndeplini. Nu este rău faptul că ne dorim ceva, ci acela de a ne agăţa de dorinţe, mai ales când ne apropiem de moarte. Este bine să murim fără să avem dorinţe. Pentru că atunci când avem o dorinţă foarte puternică, o luăm cu noi în următoarea viaţă. Cu cât o dorinţă este mai ciudată (de exemplu dacă vrem să ne răzbunăm pe cineva), cu atât este mai uşor să o cărăm după noi în următoarea viaţă!
Majoritatea oamenilor nu vor să moară, pentru că le este frică de moarte. Este o dorinţă generală, foarte răspândită şi nu atât de rea. Este ca teama de un examen. După ce scăpăm de el, dispare şi frica.
Ultima viaţă pe planeta Pământ trebuie să fie foarte curată şi lipsită de dorinţe.”

Pe lângă fiinţe care au părăsit planul fizic, îngeri păzitori, îndrumători spirituali şi alte astfel de fiinţe care deja au fost cel puţin o dată într-un trup (fie pe planeta asta fie pe alta) şi sau încarnat, atât Arian cât şi ceilalţi copii vorbesc de îngeri ai fiinţelor spirituale şi ai Luminii, care nu s-au mai încarnat niciodată.

**** CUM TE VINDECI DE PARADONTOZA ****

Gingiile iti sangereaza si te dor in timp ce mananci, ai o respiratie urat mirositoare, faci abcese destul de des, iar dintii sunt dezveliti de gingie?

Toate acestea sunt simptomele de manifestare ale paradontozei, moment in care trebuie sa consulti urgent medicul stomatolog. Potrivit statisticilor, 70% dintre oamenii din lumea intreaga sufera de aceasta boala care, odata cu trecerea vremii, duce la degradarea danturii si ulterior a pierderii dintilor.

Odata ce ai observat aceste schimbari, trebuie sa mergi la medic care iti va prescrie tratamentul adecvat, urmand ulterior in cazul unei agravari sa-ti implanteze un os artificial in osul gingiei deteriorat de paradontoza.

Care sunt cauzele imbolnavirii?

Tutunul, tartrul dentar, alcoolul, lucrari protetice defectuoase si o igiena bucala necorespunzatoare, toti acestia sunt factori de agravare a situatiei paradontozei. De asemenea, un dezechilibru neuroendocrin in cazul unui organism cu o imunitate scazuta poate favoriza imbolnavirea.

Persoanele cele mai predispuse la a contacta aceasta afectiune sunt: varstnicii, bolnavii care fac tratamente puternice, cei care au o igiena bucala defectuoasa, persoanele stresate si cele care au aport scazut de vitamine si minerale in alimentatia zilnica.

Pentru a nu ajunge la paradontoza, stomatologii recomanda efectuarea unui periaj corect, completat de un control medical periodic. Fructele si legumele au, de asemenea, un rol important in eliminarea placii. Un ajutor de nadejde este si tinctura de propolis. Tineti in gura timp de cinci minute un amestec din 40 picaturi de solutie, diluate in 50 ml apa, de trei ori pe zi.

**** ATACUL DE PANICA - TULBURARE CAUZATA DE STRES !!!!!!!! ****

atacul de panica se manifesta ca o frica puternica, o stare de anxietate care apare uneori fara niciun motiv si care te poate face sa iti pierzi controlul.
O parte dintre persoanele care sufera atacuri de panica traiesc o senzatie similara cu un atac de cord si au impresia ca sunt pe cale sa moara.

 

In general, acesta poate sa apara o data sau de doua ori in viata, insa daca te confrunti frecvent cu episoade de panica, este recomandat sa vizitezi medicul pentru ca exista sanse foarte mari sa suferi de o tulburare de anxietate cronica (tulburare de panica).
Atacul de panica poate sa apara in orice moment: cand conduci, cand esti la o petrecere sau chiar si atunci cand dormi.
Daca in urma cu ceva timp, atacurile de panica erau privite ca o stare nervoasa precum stresul, in prezent acestea se trateaza ca o adevarata afectiune. Desi atacurile de panica pot afecta in mod semnificativ viata unei persoane, ele pot fi controlate cu ajutorul medicatiei, psihoterapiei sau a unor tehnici de relaxare.
Simptome
Daca suferi un atac de panica, prima senzatie pe care o ai este aceea ca inima incepe sa-ti bata extrem de tare. De asemenea, nu mai poti respira corespunzator si ai ameteli.
Alte simptome ale afectiunii sunt:

• Transpiratia abundenta;
• Ameteala;
• Tremurat;
• Frisoane;
• Greata;
• Crampe abdominale;
• Durere in zona toracica;
• Cefalee (migrena);
• Slabiciune.

Este foarte posibil sa suferi doar un singur simptom, insa pot surveni simultan chiar mai multe. Atacul de panica se poate mentine in jur de 10 minute, insa pot dura chiar si pana la o jumatate de ora.
Cauzele aparitiei atacului de panica
Factori genetici – daca o persoana din familie sufera de probleme cu inima sau are atacuri de panica, este foarte posibil ca boala sa se transmita mai departe;
Stresul – gandurile negre, frustrarile si temerile se pot transforma foarte usor intr-un atac de panica;
Decesul unei persoane dragi, diverse evenimente traumatizante (abuz sexual, accident etc);
Schimbarile mari, de exemplu venirea pe lume a unui copil.
Complicatii
Daca nu sunt tratate, atacurile de panica pot da nastere unei serii de tulburari, in mare parte de ordin psihic, ca de exemplu:

• Depresie;
• Probleme la locul de munca;
• Ganduri de suicid;
• Dezvoltarea unor fobii specifice cum ar fi teama de a conduce un autovehicul sau de a iesi din casa;
• Abuz de alcool sau alte substante;
• Probleme financiare.

Diagnosticare
In momentul in care te confrunti cu un atac de panica, cere imediat ajutorul unui medic. Este dificil sa gestionezi singur o astfel de problema, mai ales ca se poate agrava in lipsa unui tratament corespunzator. De asemenea, un atac de panica poate duce catre alte probleme mai grave, cum ar fi atacul de cord.
Pentru a ajunge la un diagnostic concret, sunt necesare o serie de analize si examene medicale.
Masurarea greutatii, a inaltimii, a batailor inimii, verificarea semnelor vitale, a plamanilor si a temperaturii sunt doar cateva dintre procedeele care au loc in cazul examinari pentru atacul de panica.
In acelasi timp, se face un set de analize de sange si o electrocardiograma pentru a determina daca functionarea inimii este buna. Medicul va intreba pacientul care sunt simptomele, cand si de cate ori au loc, cat timp dureaza etc.
In anumite cazuri se pot face si evaluari psihologice. Specialistul se va interesa de lucrurile care il streseaza pe pacient, temerile si problemele pe care acesta la are, pentru a afla daca exista o cauza declansatoare a atacului de panica, de natura psihica.