joi, 15 decembrie 2011

**** Cum se poate comunica cu ingerii ****

Îngerii fiind mereu lângă noi, comunicarea cu ei se rezumă la a fi atenţi şi a percepe lumile subtile. Gândul nostru îndreptat către ei îi cheamă. Orientarea asupra inimii ne face să-i simţim. Dacă dorim şi să îi auzim, este necesar să învăţăm “să ne ascultăm vocea inimii”. Făcând aceasta, ei ne vor putea transmite mai uşor de ce anume avem nevoie pentru a trece cu bine de problemele vieţii, pentru a fi mai fericiţi, mai înţelepţi, mai plini de înţelegere şi iubire.

Atunci când gândul nostru nu se orientează asupra lor, chiar dacă ei ne sunt alături, le este mai greu să ne îndrume, iar noi, chiar dacă primim sfaturi din partea lor, ne este dificil să le distingem şi desigur, să le aplicăm. Orice om, conştient de acest lucru sau nu, are un înger păzitor. Important este faptul că odată devenind conştienţi de prezenţa sa şi urmărind apoi sistematic să îl apelăm, pentru el este mai simplu să se manifeste.
Ţinând cont de legea rezonantei, noi atragem în viaţa noastră exact evenimentele care sunt asemenea gândurilor preponderente. Această lege fundamentală se aplică şi fiinţelor angelice. De aceea, fiind lucizi mai mereu şi trăind clipa prezentă, avem posibilitatea să găsim răspunsurile lor nu doar în interiorul nostru, ci şi în acţiuni exterioare.

Apare o înţelegere mai bună, o să dau un exemplu chiar din viaţa mea: Fiind la un moment dat bolnavă (o boală minoră, de altfel), m-am programat la un medic homeopat. Deoarece am avut şi alte lucruri de rezolvat, eram, cu vreo două ore înainte, gata de a pleca spre cabinet; mai precis, în staţia de autobuz. Îmi puneam intens întrebarea: „Să mă duc acum, poate medicul să mă primească mai repede?”. Am făcut pentru aceasta apel la îngerii mei păzitori. Şi fiindcă autobuzul trebuia să sosească, mi-am ridicat privirea din pământ şi chiar deasupra mea am zărit un afiş enorm, pe care scria cu litere mari: „Tot înainte!”. În aceeaşi clipă a ajuns şi autobuzul, aşa că am ascultat îndemnul citit şi am urcat. Ajunsă la destinaţie, mi-am pus, din nou, neîncrezătoare, aceeaşi întrebare. Mă aflam în faţa unui bloc de zece etaje, la parterul căruia se găseau mai multe cabinete. Exact atunci, din interiorul blocului care era prevăzut cu interfon, a ieşit o persoană şi mi-a spus: „Intră!”. Eram într-o stare plăcută, de relaxare; întrebarea care îmi revenea în minte era, de altfel, printre puţinele gânduri pe care le aveam. Şi am intrat. Pe prima uşă din stânga, am văzut numele medicului la care eram programată, dar pe care nu îl cunoşteam. Am intrat, iar în sala de aşteptare tocmai se deschise şi uşa de la camera medicului. Văzându-mă, m-a invitat înăuntru. I-am spus de ora la care trebuia să vin, iar el, foarte mirat, a descoperit că nu eram trecută în agenda sa. În plus, nici nu era homeopat, ci medic alopat. M-am întrebat acum, oarecum bulversată: „Ce se petrece?” Iar răspunsul nu a întârziat să apară. Doctorul, văzând că erau neconcordanţe, mi-a spus că la acelaşi parter, chiar la apartamentul din faţa uşii pe care am intrat, mai era un cabinet; homeopat. Doar că medicul nu-şi pusese încă plăcuţa cu numele său şi cu orarul. I-am mulţumit şi am ieşit. Chiar în momentul în care am ajuns în holul blocului, uşa de la respectivul cabinet s-a deschis, iar o persoană în halat alb m-a întrebat: „Aveţi programare aici?” Am răspuns simplu: “Da”. La începutul consultaţiei, am aflat că la ora la care eram programată el trebuia să plece din oraş; era deci foarte bine că am ajuns mai repede. În încheiere, menţionez că afecţiunea minoră de care sufeream, dar pe care nu reuşiseră să o trateze cu succes mai mulţi doctori la care fusesem în cursul a aproximativ doi ani, a dispărut prin tratamentul pe care l-am primit, în două săptămâni.
Iată cât este de important să recunoşti şi să ţii cont de sincronicităţi!
Nu e târziu niciodată să ne reîntoarcem faţa către îngeri, căutându-i în inima noastră şi ascultându-le vocea reverberând în ea. Dragostea noastră pentru ei trebuie să se manifeste mai mereu. Fiindcă ceea ce ne apropie cel mai mult de îngeri este dragostea. Atunci când iubim, fiinţele angelice ne îmbracă în puful aripilor lor, luminându-ne sufletul şi îmbunătăţind viziunea noastră asupra vieţii şi chiar viaţa însăşi.
Vom reda în continuare câteva metode prin intermediul cărora reuşim să comunicăm cu îngerii şi să percepem lumea lor.

Cel mai la îndemâna mod de a intra în contact cu îngerii este să rostim rugăciunea Înger, Îngeraşul meu, conştientizând fiecare cuvânt şi simţind în inimă prezenţa îngerului păzitor.

O altă metodă este rostirea din suflet a Psalmului 90 intitulat şi O cântare de laudă a lui David [pentru bunul Dumnezeu] E bine de ştiut că scrierile teologice afirmă despre acest psalm că el îi conferă celui ce îl recită adesea interior, meditând cât mai profund asupra lui într-o stare de linişte şi puritate sufletească certitudinea de nezdruncinat a protecţiei divine. Pot fi astfel evitate evenimentele cu caracter nefast, manifestându-se de multe ori un ajutor providenţial chiar şi atunci când acest ajutor părea a fi ceva imposibil. Iată textul psalmului:

“Cel ce locuieşte mereu numai cu ajutorul Celui Preaînalt, care este Dumnezeu Tatăl, sub acoperământul Dumnezeului Cerului va sălăşlui. El va zice Domului Dumnezeu: „Tu eşti sprijinitorul meu, Tu eşti mântuirea mea, spre Tine, Dumnezeul meu voi nădăjdui mereu!” . Puterea lui Dumnezeu te va izbăvi din cursa vânătorilor celor răi şi de cuvântul tulburător. Cu spatele Său te va umbri pe tine şi sub aripile Lui tu vei nădăjdui; ca o armă de neînvins te va înconjura atunci adevărul Lui. Cu puterea lui Dumnezeu mereu în tine, nu te vei teme de frică de noapte, nici de săgeata ce zboară ziua. Tu nu te vei speria de toate cele care umblă în întuneric şi nici de molima ce bântuie întru amiază. Cădea-vor seceraţi din imediata ta apropiere 1000 şi zece mii vor cădea de-a dreapta ta, dar de tine nimic rău nu se va apropia. Mereu calm şi fericit cu ochii tăi vei privi, şi răsplătirea păcătoşilor după faptele lor o vei vedea. Pentru că tu doar pe Domnul Dumnezeu care este mereu nădejdea ta şi Cel Preaînalt, l-ai pus scăpare ţie. Nu vor veni niciodată spre tine relele şi violenţa nicicând nu se va apropia de lăcaşul tău, căci îngerilor săi de lumină, Domnul Dumnezeu le va porunci ca pe tine să te păzească mereu în toate acţiunile şi căile tale. Pe mâini şi pe aripi te vor înălţa pe tine îngerii Domnului., că nu cumva să împiedici de vreo piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc [acestea sunt reptile fabuloase care ucid prin puterea teribilă a privirii pe cel ce se apropie de ele, sau cu otrava sufletului pe cei care nu le priveau; ele simbolizează pericolele de moarte ale vieţii ce nu pot fi zărite la timp de fiinţa umană şi de care doar protecţia îngerilor de lumină ai lui Dumnezeu o poate paăzi] tu vei păşi şi vei călca triumfător peste leu şi peste balaur. Căci de vei nădăjdui către Mine, Eu îl voi izbăvi pe el, zice Domnul Dumnezeu şi Îl voi ocroti pe el, căci a cunoscut şi a crezut cu tărie în numele Meu. Striga-va când va avea nevoie către Mine şi atunci Eu îl voi auzi pe el; alături de el voi fi mereu la necaz şi îl voi salva pe el şi-l voi face să urce către Mine. Cu multe zile fericite îl voi umple pe el şi-i voi arăta lui mântuirea şi slava Mea.”

Este cunoscut în creştinism un alt procedeu special, şi anume novenele . Acestea reprezintă practici evocatorii sacre care constau în evocarea lăuntrică, într-o stare cât mai relaxată şi de mare puritate sufletească, timp de 9 zile consecutiv, la aceeaşi oră şi pe cât posibil în acelaşi loc, a unor rugăciuni speciale (către Iisus sau către Fecioara Maria sau către îngeri), rugăciuni însoţite atunci de consacrare şi aprinderea unei lumânări Divinului (sau îngerilor, sau Fecioarei Maria, sau lui Iisus) pentru a ajuta şi inspira pe oficiantul acestui procedeu. Tradiţia creştină recomandă ca începutul acestei tehnici să coincidă fie cu data de 15 august (Sărbătoarea Sfintei Marii), fie cu 25 martie (Buna Vestire). Rugăciunile folosite pot fi Înger îngeraşul meu, Psalmul 90, Tatăl nostru, sau altele pe care le simţiţi apropiate sufletului vostru.

O altă metodă de a percepe fiinţele angelice se bazează pe o descoperire uluitoare a doctorului Masaru Emoto. Experienţele sale revelează indubitabil existenta energiilor subtile, precum şi influenţa evidentă pe care gândurile, sentimentele, muzica, imaginile, o pot avea asupra materiei. El a demonstrat că apa este purtătoare de informaţie şi poate fi foarte uşor impregnată cu diferite energii. În experienţele de cristalizare a apei, încărcătura energetică benefică (provenind de exemplu de la o muzică armonioasă sau de la o rugăciune) este obiectivată în cristale simetrice, de forme foarte frumoase. Astfel, dacă apa e încărcată cu energii malefice (muzica heavy metal, rock, cuvinte obscene), ea nu cristalizează deloc sau cristalizează foarte puţin, în forme asimetrice.
Bazându-ne aşadar pe această revoluţionară descoperire a doctorului Masaru Emoto, vom expune procedeul simplu de intrare în contact cu îngerii: pe o sticlă pregătită în prealabil (care este în mod necesar din sticlă şi nu de plastic sau din alte materiale), vom lipi o etichetă pe care avem scris numele îngerului cu care dorim să comunicăm (de exemplu: Arhanghelul Mihail, îngerul păzitor) sau pur şi simplu numele unei ierarhii angelice (serafimi sau heruvimi etc sau toate împreună). Această etichetă avem grijă să o lipim cu scrisul spre interiorul sticlei. Vom pune apoi în sticlă apă pură (de izvor sau dacă nu, apă plată). Închidem apoi ochii pentru câteva momente şi conştientizăm, chiar vizualizăm acea apă şi imaginea îngerului sau a îngerilor chemaţi. Aceasta măreşte eficienţa procedeului. Apoi o lăsăm astfel timp de minim 24 de ore.
Am obţinut astfel apă încărcată energetic, pe care o vom folosi apoi ca apă de băut. Dacă vom realiza acest procedeu suficient timp (cel puţin o lună) şi după obţinerea rezultatelor încă trei luni (pentru ca rezonanţa obţinută să se stabilizeze în interiorul fiinţei noastre), vom constata cu încântare apropierea tot mai mare de lumile fiinţelor de lumină pe care le-am chemat. Evident necesarul de apă pentru organism poate fi asigurat doar din acest tip de apă, dacă dorim să obţinem rezultate cât mai rapide.

Adela Nicoleta Sîmbotin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu