sâmbătă, 31 decembrie 2011

**** LIBERTATEA DE A ALEGE !!!!!!!! ****




Ne pregătim să trecem pragul într-un nou an, un an despre care s-au spus multe lucruri pline de mister. Astfel, gândurile noastre ne poartă către întrebări dintre cele mai controversate şi care ne creează emoţii dintre cele mai diverse.
Nu ştim cu ce ne vom confrunta în anul care vine. Se vorbeşte şi s-a vorbit mult despre acest an şi nu ştim ce va aduce: un început, o schimbare, o revelaţie, o nouă energie, un nou nivel de înţelegere. Va fi ceva ce vom experimenta la nivel personal sau la un nivel mai extins? Va fi o nouă dimensiune a experienţelor noastre pe care le vom trăi? O nouă dimensiune a trăirilor?
În timp ce ne punem semne de întrebare, un lucru este cert: ca de fiecare dată când păşim într-un an nou, vom simţi bucuria unui echilibru între ceea ce am finalizat cu succes şi un nou început plin de emoţii.
Uneori Universul ne serveşte exact lecţiile pe care le avem de învăţat, căci ele sunt potrivite cu stadiul nostru actual de cunoaştere. Dacă noi nu le depăşim trebuie să repetăm clasa. Şi uneori cu aceiaşi oameni, alteori alţi oameni apar în viaţa noastră cu aceiaşi problemă.

Dalai Lama spune: „Dacă pierzi, nu pierde lecţia”.
„Noi nu facem greşeli, noi învăţăm, spunea alt înţelept. Am face bine să nu ne mai învinuim pentru rezultatele noastre ci să le considerăm ceea ce sunt ele de fapt: consecinţe.

Dacă încă nu ai ceea ce iubeşti, atunci ai face bine să iubeşti ceea ce ai. Aşa începe devenirea ta, înălţarea ta, cu iubirea. Caracterul tău se formează fără ca tu să îţi dai seama: ai un obicei, unul oarecare, pe care îl consideri normal şi firesc ... şi din el ia naştere caracterul.
Ca ajutor în formarea caracterului tău ar trebui să accepţi ofertele din preajma ta. Dacă un altul spune ceva despre tine, ceva ce la prima vedere îţi displace, atunci în spatele acestui lucru se ascunde o şansă pentru tine: poţi înţelege mai bine cine eşti. Căci tu nu eşti numai ce gândeşti tu despre tine, eşti şi ceea ce gândesc alţii despre tine.
Imaginea proprie despre sine se suprapune cu cea pe care o ştiu alţii despre tine. Dacă diferenţa este foarte mare, atunci ceea ce nu vezi la tine înseamnă foarte mult. Înseamnă că ai ceva la care poţi lucra. Analizează ceea ce ei spun şi vezi ce poţi învăţa, schimba şi şlefui la tine.  Nu îi lua totdeauna prea în serios, însă nici nu trece cu vederea spusele lor.

În modelarea caracterului tău este bine să ţii seama de părerile sincere ale celor din jurul tău, însă în construirea visului tău este bine să îţi asculţi glasul inimii, al intuiţiei şi să îţi urmezi creativitatea ta.
Deci atenţie la felul tău de a fi, căci într-o bună zi asta se va observa la tine. Devii responsabil de caracterul pe care îl ai.

Dacă nu ţi-ai fixat încă obiective pentru anul care vine, este momentul să o faci acum. Gândeşte-te însă că poţi alege ceva nou, măreţ, cu totul îndrăzneţ pentru acest nou an. Îţi propun trei puncte de reper:

1. Renunţă la credinţele limitatoare

Cu toţii percepem lucrurile prin intermediul filtrelor noastre conceptuale. Vedem lumea conform valorilor şi convingerilor noastre, a prejudecăţilor şi concluziilor extrase din experienţele avute în trecut.
În 1. Corinteni ni se spune: Mai întâi vezi ca prin oglindă, neclar; iar apoi faţă în faţă.
Asta înseamnă că pentru a vedea clar, e necesar să renunţăm la ochelarii filtrelor conceptuale şi convingerilor noastre. Desigur, este dificil să înlăturăm aceste filtre dacă nu ştim ce sunt. Aşa că, învaţă cât mai mult despre ce sunt ele şi apoi destructurează-le, pe rând. Şi asta pentru că filtrele şi convingerile limitează câmpul posibilităţii.
Setul de valori şi credinţe se schimbă pe măsură ce învăţăm să facem faţă provocărilor vieţii. Deşi putem întotdeauna să mergem înapoi şi să adoptăm şi mai multe valori restrictive ca răspuns la rănile suferite, evoluţia spirituală firească este înspre valori superioare şi mai cuprinzătoare. Acestea ne ajută să ne deschidem mai mult către acceptarea şi iubirea de sine şi a celorlalţi. Schimbarea acestor credinţe şi valori, care nu ne mai sprijină evoluţia şi dezvoltarea umană, reprezintă o parte importantă a procesului de vindecare. Este sănătos să facem acest lucru. El ne ajută să ne extindem conştiinţa.

2.  Renunţă la conformism

„Dacă bate vântul schimbării, unii construiesc mori de vânt iar alţii ridică ziduri”

Trăieşte „jocul” numit viaţă pe cât de plăcut posibil. Ceea ce trăieşti, nimeni nu îţi poate lua. Chiar vrei să fii întocmai ca ceilalţi?
Oricum tu eşti altfel decât ceilalţi. Dacă vrei să ai succes, trebuie să fii diferit.
Ce ştii despre boala „de a fi normal”? Adică acei oameni bolnăvicios de normali, care se supun fără proteste normelor impuse de alţii şi îşi năruiesc şansa de a-şi dezvolta sinele creator. Sunt oameni care nu sunt prea mândri de ei înşişi. Ei îşi folosesc mândria de a fi la fel cu ceilalţi. Aceştia se trădează pe ei înşişi şi devin conformişti, îşi condiţionează întreaga valoare personală de câte laude primesc de la o autoritate externă.
Jean Paul spune: „Cine nu are curajul să fie nebun în modul lui propriu, îi este greu să fie inteligent în modul lui propriu”.
Trebuie doar să nu exagerezi.
Dacă te orientezi după o persoană normală, atunci vei trăi într-o limitare normală şi nu îţi vei putea realiza visurile. Oamenii de succes sunt aceia care, cel puţin pentru o vreme sunt consideraţi de cei din jur ca nefiind normali. Mai întâi oamenii spun: „nu eşti normal!”. Ca apoi să spună brusc: „Oo, eşti genial!”, sau „Ai avut noroc!”.
Şi apoi e bine să ştii:
„Numai cei din cimitire nu mai au probleme” şi că „Nimeni nu dă cu piciorul într-un câine mort” (Norman Vincent Peale). Aşa că nu lăsa teama să se cuibărească în interiorul tău atunci când este vorba de visurile tale. Ce îţi doreşti să fii? Un mediocru printre normali?
Dacă te mulţumeşti cu fericirea rece a mediocrităţii, atunci nu vei putea scoate la iveală geniul din tine. Dacă ai ţeluri mai înalte, atunci implică-te şi fă ceva cu îndrăzneală şi curaj, aşa cum îţi spune inima.
Schimbarea începe cu tine. Numai tu poţi face ceva pentru schimbarea ta. Îndrăzneşte să fii altfel.
Este adevărat că pentru a te schimba este nevoie de multă voinţă şi de încredere în forţele tale. Ai nevoie de experienţe prin care să îţi poţi mobiliza forţele tale, energiile pentru ţelurile tale. Şi astea le faci numai dacă te implici, exact acolo unde îţi este mai dificil. Atunci vine marea schimbare, de la sine. Poate nu o observi din primul moment din cauza paşilor mici, dar eu îţi spun că se produce pur şi simplu.

3.  Foloseşte  Liberul arbitru

Nu fii blocat de trecutul tău. Gândeşte-te că Dumnezeu a folosit oameni simpli, modeşti pentru a săvârşi lucrarea Sa şi pentru a o duce în lume. Tot aşa te va folosi şi pe tine.
Ne naştem cu capacitatea de a alege liber şi o exersăm în mod constant, chiar dacă nu credem că o facem. Dacă nu consideri că faci alegeri în viaţă, asta este pentru că nu o faci conştient. Multe din alegerile noastre sunt făcute la un nivel subconştient.

„Victimele spun că nu au de ales.
Creatorii  ştiu că au întotdeauna o alegere”

Alege astăzi în mod conştient şi consideră-te creator.
Circumstanţele le pot limita pe victime, însă nu-i pot limita pe creatori. Victimele consideră că nu au de ales. Creatori ştiu că au o alegere şi că pot să o exercite. Creatorii ştiu că sunt liberi să-şi aleagă viaţa pe care şi-o doresc. Mai mult, ştiu că e răspunderea lor să o facă. Ei cunosc faptul că nu există scuze pentru a nu alege.
Creatorii evoluează şi învaţă din greşelile lor. Ei renunţă la conceptele limitate şi adoptă noţiuni mai flexibile şi care le dau putere. Creatorii sunt răbdători cu ceilalţi şi atenţi la reacţiile acestora. Creatorii refuză să lase ca cineva să le răpească libertatea. Chiar şi atunci când circumstanţele sunt extrem de limitatoare, ei găsesc o cale de a-şi apăra punctul de vedere şi de a-şi exercita libertatea de a alege.
Victimele consideră că ceilalţi sunt împotriva lor, sunt descurajate de greşelile pe care le fac şi încearcă să-i învinuiască pe ceilalţi pentru eşecurile lor.
Creatorii gândesc într-un mod constructiv:
Sunt liber să decid în orice clipă. Pot face greşeli -  acestea sunt moduri prin care învăţ şi progresez, iar acest lucru nu este ruşinos. Sunt dispus să învăţ din propria mea greşeală, să o îndrept, iar data următoare să fac o alegere mai bună.

Nu spune azi „nu am avut de ales”.
Modul în care alegi să foloseşti circumstanţele depinde doar de tine. Fă astăzi alegeri îndrăzneţe pentru anul care bate la uşă. Şi cel mai important: Nu amâna. Decide azi să fii diferit, să fii creativ, să ai obiective îndrăzneţe.

Iar eu îţi doresc din tot sufletul să ai un an aşa cum îţi doreşti!
Lumină şi Armonie!

vineri, 30 decembrie 2011

**** Stefan Iordache Sanda Ladosi_Intre noi mai e un pas !!!!!!!! ****

**** Stefan Iordache- Eu nu te intreb !!!!!!!! ****

**** MELOTERAPIE !!!!!!!!! - RIDICA VIBRATIA !!!!!!!! ****

**** MELODIE DE DRAGOSTE !!!!!!!! ****

**** VREI SA TE ANGAJEZI LA GOOGLE ???? ****

Vreţi să vă angajaţi la Google? Răspunsurile la 5 întrebări puse la interviul de angajare

Să te angajezi la Google este un vis pentru mulţi. Şi pentru că foarte mulţi candidaţi îşi depun dosarele pentru a se angaja la gigantul american, cei de acolo vor să se asigure că angajează cei mai buni oameni. Aşa că au realizat o serie de întrebări ce necesită o gândire analitică foarte bună sau uneori doar puţină inventivitate.
Cert este că întrebările puse în interviurile de angajare de la Google au devenit celebre, iar The Wall Street Journal răspunde la cinci dintre ele.

1. Care este următorul număr din acest şir: 10, 9, 60, 90, 70, 66 … ?

Spuneţi pe litere numerele (este valabil doar în engleză, limba în care se dă interviul):
Ten
Nine
Sixty
Ninety
Seventy
Sixty-six
Numerele sunt în ordine crescătoare în funcţie de numărul de litere din care sunt formate cuvintele. Un răspuns corect ar fi fost un număr a cărui transcriere să conţină nouă litere, precum 96. Un răspuns inteligent ar fi fost "one googol". Acesta este numărul care poate fi scris ca "1" urmat de o sută de zerouri. Google, numele companiei, este la origine o greşeală de scriere a cuvântului "googol".
2. Sunteţi într-o maşină cu un balon cu heliu legat de podea. Ferestrele sunt închise. Când acceleraţi ce se întâmplă cu balonul - se mişcă în faţă, în spate sau stă pe loc?
Conform legilor universale, balonul se va deplasa în spate atunci când accelerezi. Însă lucrurile nu stau aşa. La această întrebare trebuie să deduceţi cum se mişcă balonul şi să îi explicaţi celui care vă intervievează acest lucru.
Un răspuns bun este să faceţi o comparaţie cu un boloboc. Acesta este instrumentul folosit pentru a vedea dacă o suprafaţă este orizontală. Este format dintr-un tub subţire de sticlă ce conţine un lichid colorat cu o bulă de aer în el. Când acesta se află pe o suprafaţă perfect orizontală, bula de aer va sta în mijloc. Atunci când suprafaţa este înclinată, bula se deplasează către partea tubului aflată la o înălţime mai mare.
Asemănarea cu situaţia balonului constă în faptul că de fapt bula de aer nu este decât "o gaură" în acel lichid. Când suprafaţa nu este perfect dreaptă, gravitaţia trage lichidul către capătul aflat în partea de jos. Acest lucru face ca bula să ajungă acolo unde nu se mai află lichid, adică în partea superioară.
Aşadar, revenind la cazul nostru, gravitaţia trage aerul, mai greu decât heliul, în partea de jos forţând astfel balonul să se deplaseze către plafon.
Atunci când acceleraţi, aerul este împins în spate, aşa cum se întâmpla şi cu corpul dumneavoastră. Acest lucru face ca balonul ce conţine un gaz mai uşor decât aerul să se deplaseze în faţă. Când maşina frânează, aerul se deplasează în faţă, ceea ce face ca balonul să se deplaseze în spate. Pe scurt, balonul se va deplasa în direcţia spre care se accelerează.
3. Folosind clepsidre de patru minute şi de şapte minute, măsuraţi exact nouă minute fără ca procesul să dureze mai mult de nouă minute.
Întoarceţi ambele clepsidre pornind de la zero. Întoarceţi clepsidra de patru minute atunci când se termină (la 4:00), faceţi acelaşi lucru şi cu clepsidra de 7 minute (la 7:00). Când clepsidra de patru minute se goleşte din nou (la 8:00), în partea de jos a clepsidrei de 7 minute se află nisipul scurs într-un minut. În acel moment întoarceţi clepsidra de 7 minute din nou şi lăsaşi să se scurgă nisipul acumulat într-un minut. După ce ultimul bob de nisip pică au trecut cele nouă minute.
4. O carte are "n" pagini, numerotate de la 1 la n. Numărul total de cifre ce alcatuieşte numărul de pagini ale cărţii este de 1.095. Câte pagini are cartea?
Fiecare număr are o cifră în coloana unităţilor. Cartea având "n" pagini, înseamnă că pe această coloană sunt "n" cifre. Toate numerele de pagină în afară de primele 9 au o cifră în coloana zecilor. Acest lucru înseamnă "n"-9 cifre. Toate numerele de pagină mai puţin primele 99 au o cifră în coloana sutelor (adică "n"-99).
Am putea continua, dar nu multe cărţi au mai mult de 999 de pagini, iar o carte care are 1.095 cifre în numărul total de pagini nu are mai mult de atât.
Transformată în ecuaţie, numărul 1.095 trebuie să fie egal cu n + (n-9) + (n-99).
Acest lucru poate fi simplificat astfel: 1.095= 3n-108
Adică 3n=1.203, n=401
Aşadar, numărul total de pagini este 401.

autor - ALEXANDRU MATEI - zf.ro

**** DREPTUL LA VIATA !!!!!!!! ****

Sofia s-a trezit într-o cameră de spital.  A privit în jur şi a observat lângă patul ei o infermieră care stătea pe un fotoliu şi o privea. Obosită, a întors capul spre fereastră şi a observat că era noapte. Nu ştia ce este cu ea şi nu-şi amintea nimic. Femeia s-a ridicat şi a venit aproape spunându-i blând. 

- Staţi, liniştită, vă rog, merg să-l caut pe doctorul Isac. 

În clipa în care aceasta a pronunţat numele soţului ei, adevărul s-a imprimat fulgerător în mintea Sofiei amintindu-şi totul. A pus mâna pe abdomenul ei şi cu celaltă mână a prins-o cu disperare pe femeie de halat şi a strigat. 

- Copilul, unde este copilul meu! Nu pleca, spune-mi! Vreau copilul meu! De ce te uiţi aşa la mine? Unde este, unde?! 

A început să urle cu disperare şi femeia speriată s-a smuls din mâna ei şi a plecat să-l cheme pe Isac, dar el auzise strigătele Sofiei şi a intrat repede în cameră. I-a cerut femeii să plece şi s-a aşezat lângă patul pe care stătea soţia lui. I-a prins mâinile ca pe un mănunchi sărutându-i-le şi i-a spus cu durere în glas. 

- Îmi pare enorm de rău, iubito, dar el nu mai este! Era prea mic şi nu a avut nicio şansă. Sufăr la fel de mult ca tine, dar nu se mai poate face nimic! Trebuie să încercăm împreună să trcem peste acestă durere şi te rog iartă-mă că te-am adus în locul acesta blestemat! Iartă-mă! 

A început şi el să plângă şi îi săruta pumnii strânşi. Sofia simţea lacrimile care curgeau din ochii lui plini de durere şi l-a privit în tăcere. O cuprinsese o mare slăbiciune care parcă îi omora încetul cu încetul puterea. Acum ştia că băiatul ei plecase cu un tren, care nu se va mai întoarece niciodată. După un timp a oftat şi i-a spus încet şi foarte calmă soţului ei. 

- Vreau să rămân singură, Isac, şi dacă nu pleci în clipa aceasta încep să ulru! Lasă-mă, te rog cu durerea şi cu neputinţa mea! Te implor! 

El s-a ridicat fără un cuvânt şi a ieşit din cameră. Sofia bănuia că aştepta la uşă, aşa că a plâns tăcut ca să nu o audă. S-a ridicat uşor din pat şi a mers la fereastră. Rezerva în care se afla era slab luminată şi nu vroia să aprindă lumina. Îi făcea rău! A deschis fereastra şi a privit marea, care părea agitată ca şi sufletul ei. Era la un etaj destul de sus şi pentru o clipă gândul sinuciderii îi dădea târcolae ca o nălucă îndemânând-o să evadeze dincolo. A privit în jos şi a vrut să se urce pe pervaz şi să-şi dea drumul ca să pluteasă până jos de mână cu durerea ei. Simţea o senzaţie stranie de vid ca şi cum timpul se oprise în loc şi nu mai exista pentru ea, nici prezent şi nicio dorinţă, care să o ţină în viaţă. 

În clipa aceea, parcă bănuind ce vroia să facă, soţul ei a intrat în cameră. A venit pe la spate şi a cuprins-o cu braţele, sărutându-i părul. Au rămas mult timp tăcuţi amândoi şi într-un târziu el a luat-o în braţe şi a dus-o în pat. I-a dat un calmant şi ea a adormit imediat. 

A doua zi când Sofia s-a trezit, Isac era lângă ea. L-a rugat să o ducă acasă şi el a fost de acord. Era deja de trei zile în spital şi nu erau probleme în privinţa sănătăţii ei. Când au plecat, el a vrut să meargă pe un alt traseu, ca să nu treacă pe lângă locul tragediei, dar ea i-a spus foarte hotărâtă. 

- Nu vreau să discutăm nimic acum, Isac, dar un singur lucru vreau să ştiu. Când am fost ridicată din locul acela, copilul meu murise deja sau s-a întâmplat la spital? 

- Acolo, a spus el, cu vocea sugrumată de durere.                                                                                

- Bine. Vreau să mergem exact în locul unde am căzut, dar mai întâi, te rog, opreşte la un macolet (magazin) şi cumpără două lumânări şi un chibrit. 

Fără să spună un cuvânt, el a mers şi i-a adus ce i-a cerut. Au ajuns acolo şi înet, încet, sprijinită de braţul lui, a coborât treptele şi au ajuns pe locul unde căzuse. Dintr-o dată a simţit cum amintirile năvăleau în ea cu toată durerea. Atunci nu observase că în apropiere era un palmier, aşa că s-a rezemat de el şi a privit ca hipnotizată locul. S-a aplecat apoi şi a aprins o lumânare pentru sufletul băiatului ei, iar Isac a făcut acelaşi lucru. Când a ridicat ochii, se simţea ca o umbră şi a privit lung spre restaurantul care se renova şi s-a gândit amintindu-şi numele lui, că ei primiseră ca o ironie a sorţii maximul durerii. Ştia că acest cuvânt va sta mereu ca o sabie înfiptă în inima ei. Au plecat  spre maşină şi ea se simţea ca şi cum îmbătrânise dintr-o dată. Avea mintea goală şi doar inima îi mai bătea neliniştită în piept, ca o rândunică rănită de teama răului nevăzut. Ştia că va trebui de dragul lui Isac să mai trăiasă, dar viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel 

  

........VA URMA.... 

  

ACESTA ESTE UN FRAGMENT DIN CARTEA ::DREPTUL LA VIAŢĂ

**** Bryan Adams - Please Forgive Me !!!!!!!! ****

**** Edera(tradus in romana) !!!!!!!! ****

**** Nek - Una Obsesion (Entre Tu y Yo) !!!!!!!! ****

**** Jon Secada - Otro dia mas sin verte !!!!!!!! ****

**** Milli Vanilli- Girl, I'm gonna Miss You !!!!!!!! ****

**** TIMMY T- One more try !!!!!!!! ****

**** Michael Bolton - When a Man Love a Woman !!!!!!!! ****

**** Yanni - In our Tears !!!!!!!! ****

**** Yanni... November Sky !!!!!!!! ****

**** Zamar - Argentinian Tango !!!!!!!! ****

http://www.youtube.com/watch?v=TFWSKDniRVw&feature=share

**** TANGO D'AMOUR !!!!!!!! ****

http://www.youtube.com/watch?v=pm4tEUMSNPE&feature=share

**** One More Time - Richard Marx ****

http://www.youtube.com/watch?v=vzrw1sBbz3Q&feature=share

**** Radetzky March - Andre Rieu ****

http://www.youtube.com/watch?v=vAZbMjuM3dI&feature=share

**** Richard Marx - Hazard ****

http://www.youtube.com/watch?v=gdmHHoI9beM&feature=share

**** Victory - Andre Rieu & BOND !!!!!!!! ****

http://www.youtube.com/watch?v=AbaNGU1CrXI&feature=share

**** Vangelis & Vanessa Mae - Roxannes veil ****

http://www.youtube.com/watch?v=FTui4w67XTc&feature=share

**** Angela Gheorghiu/Placido Domingo - La Traviata - Brindisi - Prague 1994 ****

http://www.youtube.com/watch?v=fJHkGiEJmI0&feature=share

**** R. Kelly - I Believe I Can Fly !!!!!!!! ****

http://www.youtube.com/watch?v=iBpLhbqNaKE&feature=youtu.be

**** MEDITATIA IUBIRII - SEARA LUI VENUS !!!!!!!! ****

Seara de vineri este guvernata de planeta VENUS = IUBIREA / Va relaxati si intrati in rezonanta cu starea de IUBIRE,puteti sa va imaginati persoana iubita si tandretea gesturilor de dragoste,vizualizati si constientizati legatura sau posibila legatura cu o anumita persoana.La meloterapie - Chakra 2 - The Orange source Meditation si Chakra 4 - The Emerald heart Meditation - aceste melodii sunt core...spunzatoare centrilor energetici, iar eu va trimit bioenergie sa fiti logati pe site - 21.00-24.00 intervalul meditatiei IUBIRII - la final astept sa-mi posvestiti starea voastra la opinii. Meditatia cu bioenergie este GRATIS si are loc pe videochat pe site-ul www.tarot888.ro - Va astept cu drag ! pupik

**** Ce va ramane ???? de Rabindranath Tagore ****

Rost si-a aflat aici iubirea.
Durerea n-a supus
praful n-a inabusit
arta sa.
Stiu, cand voi parasi
terenul de joaca al lumii,
sta-vor crangurile martori
in toate anotimpurile inflorite
iubirii ce purtasem acestui univers.
Numai aceasta iubire e adevarata,
e tot ce mi-a daruit viata.
Cand va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,
acest adevar nu se va ofili
el va nega Moartea.



28 noiembrie 1940

**** Gazebo - I Like Chopin ****

http://www.youtube.com/watch?v=grGjD1rTNyg&feature=share

miercuri, 28 decembrie 2011

**** Iti e greu sa spui exact ceea ce iti doresti? Invata cum sa ceri !!!!!!!! ****

Comunicarea este esentiala pentru o relatie fericita, insa multe fete au o problema in a le spune partenerilor ce vor sau in a cere ce au nevoie. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa iti imbunatatesti aptitudinile de comunicare, astfel incat sa primesti exact ceea ce iti doresti.
Iti e greu sa spui exact ceea ce iti doresti? Invata cum sa ceri!
1. Asculta cu atentie. Ca sa poti sa comunici eficient cu o persoana trebuie sa o asculti, sa vezi exact care este pozitia sa sau ce gandeste. In plus el va fi mult mai receptiv la ce ai tu de spus sau la ce ii ceri daca se simte la randul sau ascultat si inteles.

2. Transforma reprosurile in cereri. Aceasta este una dintre regulie de aur ale unei relatii fericite. In loc sa ii reprosezi ce nu a facut, spune-i ce ai vrea sa faca, folosind un ton amabil si dragut.

3. Spune-i ce iti doresti. In pat si nu numai trebuie sa stii sa ii spui partenerului ce vrei.
Cei care refuza sa comunice si cred ca partenerul pur si simplu ar trebui sa stie ce gandesc, nu fac altceva decat sa isi refuze o sansa la fericire.

4. Concentreaza-te pe lucrurile bune.
Daca singurele momente in care vorbesti deschis cu partenerul tau sunt cele de furie in care ai ceva de reprosat, atunci nu vei obtine ce iti doresti. Cand el a facut ceva dragut, care te-a facut sa te simti bine, spune-i direct cat de mult apreciezi gestul lui.

5. Ofera-i partenerului ce iti doresti sa primesti. Retine ca, in absolut orice fel de relatie, este important sa te porti asa cum ai vrea ca ceilalti sa se poarte cu tine. Nu fi egoista! Daca iti doresti ca partenerul tau sa fie mai atent cu tine, incepe tu prina fi atenta cu el si fa-I mici surprize placute. Fii sigura ca te va rasplati in acelasi mod.

sursa - acasatv.ro

**** Demis Roussos - Goodbye my love goodbye ****

http://www.youtube.com/watch?v=_8DDTwSS91I&feature=share

**** Opt trucuri magice pentru a aduce o femeie pe culmile plăcerii !!!!!!!! ****

Femeile pot experimenta diferite tipuri de orgasm sau pot avea chiar orgasme multiple. Din păcate, la fel de bine se poate să treacă ani buni fără ca o femeie să cunoască aceste culmi ale plăcerii sexuale, chiar dacă partenerul ei se străduieşte mult să o satisfacă!            
Opt trucuri magice pentru a aduce o femeie pe culmile plăcerii!
Descoperă opt trucuri prin care poţi creşte şansele ca iubita ta să ajungă mai uşor la orgasm:
1. Începe preludiul în afara dormitorului!
Gesturile romantice le plac la nebunie femeilor şi au un efect excitant asupra lor: sexul şi iubirea sunt strâns conectate, în viziunea lor. Trimite-i flori la muncă, surprinde-o cu o scrisoare pasională, fă-i complimente când încă vă aflaţi în bucătărie, iar ea o să devină mult mai receptivă la semnalele tale!
2. Relaxeaz-o!
E greu pentru o femeie să atingă orgasmul dacă e stresată sau obosită. Oferă-i un masaj relaxant, dar şi senzual! Masează-i umerii, spatele şi gâtul, pentru a îndepărta orice urmă de tensiune.
3. Ignoră-i vaginul!
Un preludiu prelungit se traduce prin şanse considerabil mai mare ca partenera ta să ajungă la orgasm. Sărut-o peste tot, răsfaţ-o cât mai mult şi las-o să aştepte să fie atinsă acolo... Va tremura de plăcere când, în sfârşit, o vei face-o.
4. Fii atent la mişcările ei!
Nu fi egoist, nu te mai gândi numai la plăcerea ta! Dacă îţi focusezi atenţia asupra ritmului în care respiră, asupra felului în care se mişcă şi îi arăţi cât de mult îţi doreşti ca şi ea să termine, te va percepe ca pe un partener incredibil de pasional.
5. Nu folosi lubrifiant!
Vaginul are un lubrifiant natural, pe care îl eliberează spontan atunci când femeia este excitată. Dacă foloseşti un produs artificial, nu faci decât să te păcăleşti singur că tipa de sub tine este super-înnebunită de dorinţă.
6. Stimulează-i clitorisul! Începe cu o atingere uşoară, apoi măreşte presiunea. Fii atent la reacţiile ei şi ascultă-i gemetele, pentru a şti dacă e nevoie de o presiune mai mare sau mai mică. Nu îi presa clitorisul prea tare; poţi să i-l atingi cu fermitate, însă niciodată agresiv. Sensibilitatea clitorisului variază mult de la o femeie la alta.
7. Găseşte-i şi stimulează-i punctul G!
Punctul G e zona aceea care se simte la atingere ca şi cum ar fi cerul gurii; e localizată la aproape 5 cm în interiorul vaginului. Îl poţi stimula în două moduri: cu ajutorul degetelor, sau printr-o poziţie sexuală care să fie favorabilă atingerii lui.
8. Foloseşte cea mai bună poziţie! Cea mai bună poziţie pentru ca o femeie să atingă orgasmul este woman on top, fiindcă îi poţi mângâia clitorisul şi atinge punctul G, în acelaşi timp.

sursa - acasatv.ro

**** Americanii au inventat injecţia care stimulează punctul G, pentru orgasme mult mai intense !!!!!!!! ****

Americanii s-au gândit să ajute femeile în demersul acestei experienţe şi au inventat o injecţie prin care să le înbunătăţească viaţa sexuală. În curând, femeile vor avea posibilitatea (şi deschiderea, pentru că orice lucru nou ne face sceptici la început) de a apela la acest tip de injecţii, la fel cum apelează la anticoncepţionale.
Este vorba despre o injecţie cu colagen menită să mărească dimensiunile punctului G, localizat în interiorul vaginului, aşa că se numeşte „The G-Shot”.
Întreaga procedură durează aproxiamtiv 30 de minute, injecţia se administrează rapid şi nu este nevoie decât de o uşoară anestezie locală. În America, o astfel de injecţie costă aproximativ 2000 de dolari.
După ce are loc această procedură,faimosul punct G devine mai mare şi, prin urmare, mai uşor de localizat. Toate femeile care au apelat la aşa ceva s-au declarat foarte încântate de rezultat, mai ales că au putut testa reuşita experimentului în aceeaşi zi, la aproximativ câteva ore după ce acesta a avut loc.
Cu ajutorul stimulării punctului G, orgasmul feminin devine mult mai intens şi este în acelaşi timp mult mai uşor de obţinut.
Efectele acestei injecţii durează aproximativ 4 luni, timp în care femeile care au apelat la acest tip de tratament pot spune adio oricărei frustrări sexuale generate anterior de lipsa orgasmelor. Zona devine mult mai sensibilă iar relaţiile sexuale sunt mult mai intense datorită acestei sensibilităţi. Toate femeile care au avut parte de „The G Shot” spun că viaţa lor sexuală s-a înbunătăţit vizibil şi că orgasmele pe care le-au avut ulterior sunt net superioare calitativ celor pe care le experimentaseră înainte de injecţie.
Iventatorul injecţiei cu colagen în punctul G este un bărbat, medicul David Matlock, care spune că îmbunătăţirea vieţii sexuale a celor care apelează la aşa ceva are o rată de succes de 87%. El declară în acelaşi timp că acest tip de tratament nu este adresat femeilor care suferă de anumite disfuncţii sexuale.
Pentru că injecţia are loc într-o zonă foarte sensibilă şi delicată şi reprezintă o descoperire destul de nouă, încă nu sunt cunoscute foarte bine efectele adverse care pot apărea, aşa că e bine ca cele care vor să apeleze la aşa ceva să se documenteze bine înainte, chiar dacă este o procedură extrem de simplă şi injecţiile cu colagen care au fost făcute în alte zone ale corpului nu au avut urmări periculoase până acum.

sursa - acasatv.ro

**** Informatiile privitoare la punctul G sunt aproape un mit, sustin medicii. Totusi, medicul german Ernest Gräfenberg sustinea ca a descoperit, in anul 1950, punctul G - denumit astfel de la numele lui ****

"Datele privind existenta punctului G reprezinta doar o ipoteza anatomica. Acesta este numai un concept, el nu este dovedit, nu este recunoscut de anatomisti sau specialisti histopatologi", explica dr. Gabriel Lemnete, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Clinic Polizu din Bucuresti.

Specialistul mai spune ca, desi existenta punctului G nu este recunoscuta din punct de vedere anatomo-functional, aceasta poveste da bine emotional.

"Componenta psiho-somatica a acestui subiect este un factor motivant, insa nici o universitate serioasa din lume nu a confimat existenta punctului G", afirma medicul Lemnete.

Dar alti medici, in special sexologi, spun ca punctul G exista, dar nu il au toate femeile. "Te nasti sau nu cu el. Nu se formeaza in timp. Nu este insa nici o problema daca o femeie nu are punctul G. Placerea la contactul sexual e aceeasi, depinde doar de ce conotatie ii da fiecare", afirma dr. Roxana Mischianu, medic primar psihiatru si sexolog la o clinica particulara din Bucuresti.

Punctul G este un tesut erectil, care se afla pe peretele anterior al vaginului si se prezinta sub forma unei zone mai tari, aspre si mai sensibile in acelasi timp.

Desi la faza de excitatie, el ajuta la imbunatatirea gradului de placere, nu totul se invarte in jurul lui, spune specialistul. "Poti avea orgasm si fara punctul G. Cel mai important tesut erectil al femeii este clitorisul", trage concluzia sexologul Mischianu.

In ceea ce-i priveste pe barbati, se crede ca punctul lor G s-ar afla la jumatatea distantei dintre corpii cavernosi si anus, adica in zona in care este uretra. Totusi, spune sexologul, nu exista inca dovezi concrete referitoare la existenta acestui tesut la barbati.

Potrivit specialistului, exista cateva pozitii sexuale care ajuta la stimularea acestei formatiuni anatomice.

Afla mai multe detalii despre acest subiect din "Gandul"!

sursa - acasatv.ro

**** Lucruri de evitat in dragoste si sex !!!!!!!! ****

In dragoste, ca si in viata in general, invatam din greseli. Din pacate, multi dintre noi fac aceleasi greseli la nesfarsit, lucru care nu le provoaca decat suferinta. Ca sa salvezi cateva lacrimi, invata din sfaturile expertilor in dragoste si sex de la intimatemedicine.com.
5 lucruri de evitat in dragoste si sex
1. Nu face sex cu fostul iubit!
Este o greseala grava, pe care multi dintre noi, din pacate, o fac. Sa faci dragoste cu fostul partener partener inseamna ca te joci cu focul – vechile sentimente pot iesi foarte usor la suprafata, te poti amagi ca de data asta ar putea merge mai bine lucrurile intre voi. Daca va potriviti la pat, nu inseamna ca toate celelalte probleme se rezolva. Inainte sa faci pasul asta, gandeste-te bine la lucrurile care au dus la despartirea voastra. Chiar merita sa mai incerci o data?

2. Nu da nimanui poze cu tine goala!

Uneori, in momentele intime, multi dintre noi se lasa purtati de val si pot face lucruri pe care in mod normal nu ar indrazni sa le faca. De dragul momentului, multe femei se lasa fotografiate goale de catre partener. Nu e nimic rau in asta, dar ai grija ce faci cu pozele. Nu stii in mainile cui ar putea ajunge. Niste poze cu tine goala te pot transforma in victima unui santaj. Daca iubitul tau vrea sa se razbune pe tine, le poate posta de exemplu pe Facebook. Nu ai vrea ca toti prietenii tai sa te vada dezbracata, nu?

3. Nu mima orgasmul!
Chiar daca pe moment ti se pare o idee buna, pe viitor nu face decat sa iti cauzeze probleme. Cu fiecare orgasm fals iti inveti trupul ca nu exista o alta cale. Mai bine vorbesti cu partenerul tau, ii spui ce iti place in pat si satisfactia va fi garantata. Daca mimezi, tu ai cel mai mult de suferit.

sursa - acasatv.ro

**** Tot ce trebuie sa stii inainte de a avea prima relatie sexuala din viata ta !!!!!!!! ****

Prima relatie sexuala are loc din curiozitate, din iubire pentru partener, ca o demonstratie sau din graba de a "intra in randul lumii" si a "scapa de povara". E important sa o faci atunci cand simti ca ai intalnit persoana potrivita, va aflati la locul potrivit si esti sigur (a) ca e momentul pentru asta. Indiferent de motivele care te determina sa-ti incepi viata sexuala, prima experienta poate fi neplacuta daca nu stii niste detalii minime despre sex.
Tot ce trebuie sa stii inainte de a avea prima relatie sexuala din viata ta
La ce varsta?

Media de varsta la care isi incep in general viata sexuala fetele si baietii este de 17 ani. Lasand la o parte statisticile, e important sa nu te grabesti. Exista un moment potrivit pentru fiecare. Daca ai decis ca vrei, dar nu simti asta "cu trup si suflet", atunci nu e momentul. Trebuie sa fii sigur(a) ca ai chef, ca ai starea potrivita, nu sa cedezi presiunilor. Altfel, situatia e stresanta... iar penetrarea devine dificila si dureroasa.

Cum se face?

Raportul sexual complet - adica dezvirginarea - presupune penetrarea. Penisul trebuie sa fie erect iar vaginul lubrifiat, urmand ca miscarile de dute-vino sa aiba loc pana la ejaculare (da, si orgasm). Suna a tehnica dificila, mecanica, insa cand esti excitat(a) totul vine de la sine, in mod natural.

Ce trebuie sa faci pentru preludiu?

Nu trebuie sa faci decat ce simti ca-ti place. Mangaierile, atingerile, saruturile au loc pentru a va descoperi reciproc corpurile, pentru a vedea care sunt senzatiile care va provoaca placere. Te simti bine cand primesti, dar la fel de bine si atunci cand oferi. Masajul erotic poate fi o varianta de preludiu. Toate astea duc la lubrifierea naturala a vaginului, fara de care penetrarea ar fi dureroasa. Exista insa si lubrifiante pe baza de apa sau uleiuri in magazinele de specialitate (chiar si in supermarketuri si farmacii), ori te poti ajuta de saliva.

Care e pozitia ideala?

Lasati figurile acrobatice pentru mai tarziu. Toate la timpul lor. Nu ezita sa-i spui partenerului sa incetineasca sau sa accelereze intensitatea miscarilor daca simti ca asta vrei. Se spune ca ideala e pozitia clasica a misionarului (ea intinsa dedesubt, el deasupra), pentru o penetrare naturala. Multe fete spun insa ca le-a fost mult mai usor cand s-au asezat deasupra, incalecand la propriu. Asa puteau ghida miscarea, pentru ca penisul sa nu intre prea brusc.

Ce este himenul?
Pierderea virginitatii presupune ruperea himenului, o membrana care acopera partial intrarea in vagin. Se poate rupe si de la introducerea unui deget sau a unui tampon, ori de la practicarea unor sporturi, cum sunt dansul sau echitatia. In functie de cat de mare, elastic sau 'incapatanat' este himenul, penetrarea poate fi destul de dureroasa si pot aparea sangerari, insa toate astea nu sunt obligatorii. Pot exista sangerari si la a doua penetrare.

Durerea apare si daca esti prea incordata si nu reusesti sa relaxezi muschii vaginali. De asta e important ca prima oara sa o faci responsabil, sa nu ramai ulterior cu ideea ca a face sex "e naspa si doare". Poate fi foarte placut pe masura ce inveti ce-ti place.

Orgasm din prima?

Se ajunge destul de rar in al saptelea cer de la primul raport sexual, in functie de cat de mare e stresul, cata importanta dati actiunii... In orice caz, e nevoie de practica indelungata ca sa ajungi sa tipi de placere. Printre altele, e bine de stiut ca penetrarea vaginala nu e singura sursa de orgasm. Exista fete care reusesc sa ajunga pe culmile palcerii doar prin stimulare clitoridiana. Poti incerca stimulare simultana pentru efect maxim.

Ce precautii trebuie sa-ti iei?

Paza buna trece primejdia rea. Oricate emotii ai avea, nu ai voie sa uiti de protectie. Ideal este prezervativul, pentru a evita posibilele boli care se trasmit pe cale sexuala.

Nu ezita sa vorbesti despre asta cu partenerul. Unii vin cu prejudecati de genul "ma strange", "nu simt nimic", insa exista o multime de modele subtiri, cu striatii, cu arome... Aveti de unde alege.

Mai sunt si cei care au auzit de "coit interuputs", adica ejacularea in afara vaginului, pentru a evita o eventuala sarcina. De regula iti spun "lasa ca am eu grija "sa termin" in afara"... insa asta e poveste de pacalit copiii, pe care parintii nostri o credeau, insa n-a functionat de fiecare data.

Lichidul cu care se umezeste penisul cand e excitat, inainte de ejaculare adica, contine si el spermatozoizi, deci nu scapi de pericolul unei sarcini nedorite doar pentru ca el nu a ejaculat cand te penetra. Si da, poti ramane insarcinata si de prima data cand o faci. Si chiar si cand esti in acea perioada a lunii (daca ovuleaza celalalt ovar).

Daca ai o relatie de durata si vrei sa continui astfel, vorbeste cu ginecologul tau si poti lua pilule contraceptive, in urma analizelor.

Nu te baza pe pilula de a doua zi - se poate intampla sa nu aiba efect si este si foarte puternica. Astfel de pilule se iau doar in caz de extrema urgenta (ruperea prezervativului, contact sexual nedorit).


sursa - acasatv.ro

**** Sex la prima intalnire: Esti pro sau contra ???? ****

Nimic nu se compara cu entuziasmul pe care ti-l provoaca asteptarea unei prime intalniri cu un baiat care iti place. Numai gandul ca vei fi cateva ore alaturi de o persoana care ti se pare minunata iti da fiori si... evident, exista posibilitatea de a ajunge cu el si mai departe.
Sex la prima intalnire: Esti pro sau contra?
Tu ce parere ai despre relatiile sexuale care au loc de la prima intalnire?
  • Daca amandoi vor, nu vad de ce ar amana momentul din cauza unor prejudecati.
  • Nu mi se pare ok, o fata care cedeaza din prima n-o sa faca niciodata impresie buna.
  • Depinde de mentalitatea amandurora.
  • E ok daca exista doar atractie fizica si n-o sa va mai vedeti dupa aia, dar, daca vrei mai mult de-o noapte, e bine sa mai astepti.
  • Daca vrea sex din prima inseamna ca nu vrea si altceva, deci nu poate fi ceva de viitor.
Sa faci sex dupa prima intalnire nu e ceva iesit din comun, insa nu toata lumea considera ca acest act intim trebuie tratat cu lejeritate. E ok sa faci sex dupa numai o intalnire? Ar trebui doi oameni care nu se cunosc foarte bine sa aiba relatii intime? De fapt, nu se poate pune problema de bine sau rau. Fiecare individ face o alegere in functie de propriile sale sentimente.

Totusi, multe femei isi pun o astfel de intrebare, mai ales in contextul in care societatea contemporana poate fi foarte dogmatica, mai ales cand vine vorba de sex si de femei.

Din pacate, cand vine vorba de sex, exista o diferentiere clara intre sexe, iar femeile sunt mai aspru judecate comparativ cu barbatii.

Pentru femei exista multe avantaje in a face sex dupa prima intalnire. Unul dintre aceste avantaje este descoperirea potrivirii sau nepotrivirii sexuale. Multe femei decid daca vor sau nu o relatie pe termen lung cu un barbat, dupa ce prima noapte petrecuta impreuna. Asa ca descoperirea compatibilitatii sexuale cu un barbat poate fi un avantaj.

Un alt motiv pentru care femeile decid sa ajunga in patul unui barbat dupa prima intalnire, si un avantaj al situatiei, consta in faptul ca poti afla cat de bine comunicati. Daca simti ceva intens pentru un barbat si vrei sa o faci, de ce sa spui nu?

Pe de alta parte, un dezavantaj ar fi faptul ca necunoscand prea bine barbatul caruia i te daruiesti, a doua zi poti regreta decizia. Multi barbati, desi isi doresc sa faca sex cu partenera lor, isi pierd respectul pentru femeia care "a cedat" prea usor, de la prima intâlnire.

Un alt dezavantaj consta in dezlegarea misterului. Dezvaluindu-te toata de la prima intalnire, nu ii lasi partenerului tau prea multe fantezii sau asteptari. In plus, pe cat de frumoasa erai seara la prima intalnire, pe atat de ciufulita o sa apari in patul lui dimineata. Dupa o luna de relatie, cand deja te cunoaste mai bine, sa apari asa nu e mare lucru, e doar o chestiune care tine de intimitate, dar sa te vada nepieptanata si cu machiajul intins inainte de a doua intalnire, e cu totul altceva.

astept raspunsul tau la intrebare prin mesaj ;)


sursa - acasatv.ro

**** De ce barbatii se plictisesc intr-o relatie ???? ****

Este adevarat ca nu numai barbatii se plictitsesc in relatii, ci acelasi lucru li se poate intampla si femeilor, dar de cele mai multe ori barbatii sunt cei care ies dintr-o relatie pentu ca s-au plictisit. Relatiile isi pierd din farmecul avut la inceput si lucrurile devin mult prea previzibile.
De ce barbatii se plictisesc intr-o relatie?
Inainte, cea mai mica atingere a partenerului provoca anumiti fiori, dar dupa un timp toate aceste lucruri dispar si se instaleza o anumita stare de comoditate.

Daca la inceput iti doreai sa petreci fiecare secunda disponibila cu partenerul tau, exista un momenet in care iti doresti sa stai din ce in ce mai mult cu alti oameni. Cea de care se plictisesc barbatii nu este neaparat femeia langa care stau, ci rutina in care intra relatia. Unii barbati traiesc cu nevoia constanta de a aparea ceva nou in viata lor.
Este prea usor de cucerit. Am nevoie de o povocare... ” – Unii barbati prefera femeile care sunt greu de cucerit. In mintea lor genul acesta de femei sunt mult mai excitante ca celelate. Daca un barbat este foarte sigur ca prietena lui este langa el orice ar fi, nu mai reprezinta niciun interes.
Nu mai suport sa ma cicaleasca tot timpul” – Unele femei au obiceiul de a-i spune partenerului in mod repetitiv:
„nu ai facut aia” , „nu este bine cum ai pus cratita” , „de ce stai de vorba cu Ion, nu vezi ca e foloseste?”. Scopul desigur este „binele” barbatului, sa ii corectezi micile defecte, dar efectul pe termen lung este cu siguranta plecarea lui degraba din relatie.

Nu vrea sa fie iubita mea, ea vrea sa devina sotia mea” – Este adevarat ca majoritatea femeilor, inca de la a patra intalnire se viseaza mirese si actioneaza ca atare, prin gesturi, discutii si tot ceea ce fac. Presiunea asupra partenerului este enorma si total nejustificata, pentru ca ar trebui ca aceste lucruri sa vina de la sine atunci cand este cazul.
Sa fac dragoste cu iubita mea nu mai este asa de interesant ca la inceput” – Asta este unul dintre motivele pentru care extrem de multe cupluri ajung la despartire. De ce? Poate si pentru ca iubita nu isi mai da interesul la fel de mult de mult ca la inceput.
Am nevoie de spatiul meu si am nevoie de el acum” – Foarte multi barbati considera ca este foarte important sa aiba un anumit timp pentru ei si sa nu se simta acaparti de partenera lor. Sa ii oferi celuilat spatiul de care are nevoie este vital intr-o relatie, pentru ca daca nu, se poate ruina totul extrem de repede. Sa respecti spatiul celuilat si sa il lasi sa isi vada de tabieturile lui pote fi scretul unei relatii de durata. Mare atentie insa, ca separarea sa nu devina totala la un moment dat.

sursa - acasatv.ro

**** Cum sa treci rapid peste despartirea de iubit !!!!!!!! ****

O despartire poate parea la momentul respectiv ca sfarsitul lumii. Probabil ca fiecare dintre noi a avut inima franta de catre cineva. Indiferent ce am face exista o perioada de suferinta dupa despartire, dar cum facem ca lucrurile sa se „vindece” in cel mai scurt timp posibil?
Cum sa treci rapid peste despartirea de iubit
Trucul 1 – Nu te mai intalni cu el, cel putin o perioda. Chiar daca v-ati despartit in cei mai buni termeni ar fi foarte bine ca timp de o luna sa nu va vedeti. Exact, timp de 30 de zile nu ar trebui sa il vezi, sa vorbiti la telefon, sa ii scrii mail-uri, sau sa vezi ce face cautandu-i postarile de pe Facebook. De ce? Pentru ca in felul acesta scurtezi perioada de vindecarea dupa despartire si totul va decurge mult mai rapid si mai eficienta. Stiu ca ti se pare aproape imposibil, dar este mai mult decat necesar. Acesta poate fi un exercitiu de autocontrol extrem de eficient, iar rezultatele vor fi cu adevarat spectaculoase. In acest fel iei o pauza si distanta fata de ceea ce se intampla zi de zi in relatia voastra si poti vedea lucrurile mult mai obiectiv.

Cel mai bine este de a hotara impreuna cu partenerul tau sa luati aceasta „pauza” de 30 de zile si sa vedeti apoi cum puteti si daca mai are sens sa tineti legatura. Dupa aceasta perioda ar trebui sa stabiliti regulile, daca decideti sa ramaneti doar prieteni. De exemplu: „Nu vorbim despre relatiile noastre actuale si nu incepem sa luam de fiecare data la puricat ce nu a mers intre noi”.

Trucul 2 – Fa cat mai multe schimbari in viata ta – si mari si mici - Asta te va ajuta sa te tina ocupata si sa iesi din rutina in care traiai. In primul rand, ai putea sa iti gasesti un hobby de care nu ai prea avut timp in ultima perioda. Inscrie-te la lectii de salsa sau de dans din buric alaturi de prietenele tale. Acum ca relatia s-a terminat poti sa iti investesti timpul si energia in altceva. Gaseste un avantaj in faptul ca acum esti singura.

Ar fi ideal sa si locuiesti in alta parte, sau macar sa faci schimbari majore in locuinta in care ai stat cu fostul prieten – asta pentru ca cel putin in prima perioda orice lucru iti va aduce aminte de EL.

Gaseste-ti alte locuri de iesit decat cele in care mergeati in doi. In primul rand pentru ca nu risti sa va intalniti intamplator (stim ca ti-ai dori acest lucru, dar nu te ajuta deloc) si in al doilea rand pentru ca in felul acesta ai ocazia sa cunosti persoane noi.

Trucul 3 – Incearca sa analizezi ce a dus la ruptura – Acest pas este probabil cel mai imortant si cel mai dureros. Asta pentru ca trebuie sa fii extrem de obiectiva si sa vezi care au fost si greselile tale, pentru a nu le repeta in relatiile viitoare. In faza initiala suntem tentati sa dam toata vina pe cealalta persoana, dar daca incercam sa vedem lucrurile mai in profunzime putem constata ca de fapt sunt anumite situatii in care nici noi nu procedam tocmai corect. Chiar daca consideri ca cealata peroana a gresit in masura de 90%, incearca sa iti asumi restul de 10% si sa indrepti in viitor ceea ce tine de tine.

Daca iei in considerare acesti trei pasi o sa iti poti continua viata cu mult mai multa usurinta si sa nu cazi intr-o depresie foarte greu de depasit. Asa ca aceasta despartire, daca privesti lucrurile pe temen lung, s-ar putea sa te ajute foarte mult.

sursa - acasatv.ro

**** Cinci semne ca el vrea sa va despartiti !!!!!!!! ****

Ideea ta despre o relatie armonioasa s-ar putea sa fie diferita de cea a iubitului tau. Totusi, secretul sigurantei consta in a sti care sunt intentiile si gandurile iubitului tau. Unii baieti au unele probleme in a-si exprima planurile de a incheia o relatie, asa ca optim ar fi sa ii poti intui reactiile si sa faci tu primul pas.
Cinci semne ca el vrea sa va despartiti
Iata care sunt cele cinci semne de avertizare care ar trebui sa te faca sa te gandesti ca momentul despartirii este aproape.

1. Te incurajeaza sa te intalnesti cu alti oameni.
Acesta este cel mai evidnet semn ca el se gandeste sa faca acelasi lucru si ca vrea sa va despartiti. Unele fete pur si simplu nu vad aceste semne, deoarece sunt orbite de dragoste si considera ca este doar maniera in care iubitul lor isi exprima respectul fata de independenta lor.

2. Anuleaza intalniri in ultimul minut. Nu numai ca este un gest lipsit de eleganta si respect, dar este si un semn ca nu il mai intereseaza in mod special ce simti tu sau care sunt asteptarile tale si isi face propriile lui planuri in functie de interesele sale.

3. Nu e de acord cu tine.
Daca in timpul unor conversatii mai serioase, el pare mereu sa rada de ideile tale sau pur si simplu nu e interesat de ce spui, e foarte posibil sa nu ii mai pese de tine.

4. Nu e interesat de sex.
Sexul este foarte important intr-o relatie, dar daca el evita situatiile intime, este un semn foarte clar ca nu mai este interesat de tine.

5. Isi face planuri fara tine. Daca incepe sa iasa din ce in ce mai des singur sau cu prietenii lui, fara macar sa te consulte sau sa te invite, cel mai probabil se gandeste sa puna capat relatiei voastre.

sursa - acasatv.ro

**** Zece modalitati sa spui „Te iubesc!!!!!!!!`` ****

Auzul acestor cuvinte pentru prima oara marcheaza un moment important in evolutia unei relatii, insa doua cuvinte, opt litere, pot deveni extrem de plictisitoare si fara sens daca sunt repetate cu fiecare ocazie.
Zece modalitati sa spui „Te iubesc!”
Iata zece metode inventive de a spune ce simti:

1. Surprinde-ti partenerul -
lasa-i sub perna un biletel pe care sa scrie „te iubesc” sau lipeste-l de frigider. Cu siguranta, ii vei lumina ziua si iti va multumi ca l-ai ajutat sa inceapa o saptamana grea cu dreptul.

2. Alta idee draguta prin care sa-i spui ca-l iubesti este sa umpli casa de biletele cu mesaje de dragoste distincte. Poti sa-i scrii versuri sau ghicitori care sa-i starneasca curiozitatea si sa-l determine sa intre in joc.

3. Mic-dejun personalizat - nu este nevoie sa pregatesti feluri de mancare sofisticate, insa ii poti scrie pe farfurie „te iubesc” cu bucatele de fructe sau poti desena cu frisca pe clatite.

4. Fii prima care face dus si uimeste-l cu ceva amuzant scris pe oglinda. Chiar daca se va sterge dupa ce aburii ies din baie, la urmatorul dus, mesajul scris va reaparea.

5. Lauda-ti iubitul in conversatiile cu prietenii sau cu familia
- in acest mod ii arati cat de mult inseamna pentru tine si il vei face sa se simta increzator.

6. Tineti-va de maini ca la inceputul relatiei atunci cand iesiti in oras sau aranjeaza-i hainele inainte ca el sa iasa pe usa.
Va aprecia gestul si va tine cont de faptul ca iti pasa de imaginea lui.

7. Cui nu-i plac darurile?
Observa ce lucruri prefera si cumpara-le pentru el fara sa-si dea seama. Intentia conteaza si, la randul tau, vei fi rasplatita cu un cadou la fel de frumos.

8. Chiar daca nu stii sa gatesti, incearca sa pregatesti o prajitura pentru voi
. Va conta faptul ca ti-ai dat silinta si vei invata un lucru nou. Pana la urma, bucataria nu este de decor in casa.

9. Renunta la un obicei care nu ii face placere persoanei iubite
. Spre exemplu, daca esti fumatoare si stii ca iubitul tau uraste mirosul de tutun, adopta un plan de renuntare la viciu. El va stii ca o faci pentru el si te va sustine pana vei reusi.

10. Pregateste o seara romantica in doi. Gateste sau comanda mancare, pune o sticla de sampanie la rece, aranjeaza dormitorul cu petale de trandafiri si petreceti o noapte superba pe care niciunul dintre voi nu o va uita usor.

Tu cum ii arati iubitului tau ca il iubesti? ASTEPT SUGESTII SI COMENTARII ;)

SURSA - ACASATV.ro

**** sfaturi despre cum poti evita rutina in relatia ta sentimentala !!!!!!!! ****

Sa cuceresti inima unui barbat e numai primul pas dintr-o relatie serioasa. Daca vrei ca relatia ta sa fie pe termen lung, dar sa nu se instaleze rutina intre voi doi, iata ce ar trebui sa stii.
Cinci sfaturi despre cum poti evita rutina in relatia ta sentimentala
1. Fii fericita. Incearca sa iti dai seama cat de norocoasa esti ca l-ai gasit pe cel pe care il cautai. Chiar daca nu e perfect, e langa tine sit e iubeste. Spune-i mereu cate face fericita si cat de important e in viata ta. In plus, orice ai face, incearca sa iti pastrezi simtul umorului sis a nu te transformi intr-o femeie cicalitoare, crezand ca astfel el o sa se schimbe dupa placul tau. Stii si tu cum se zice : vorba dulce, mult aduce !.
2. Flirteaza. Daca sunteti impreuna asta nu inseamna ca nu mai ai voie sa flirtezi…cu el evident. Daca mergeti impreuna la o petrecere sau iesiti cu prietenii, arunca-i priviri cu subinteles in timp ce vorbesti cu ceilalti. Asta in mod sigur il va incita.
3. Compromisul. Intr-o relatie sanatoasa este important sa poti face si compromisuri. Incearca mereu sa te pui in locul lui si sa vezi lucurile nu numai din perspectiva ta.
4. Sugestii, nu ordine. Cea mai scurta cale spre inima unui barbat este sa il faci sa se simta un barbat mai bun. In loc sa ii spui mereu pe un ton imperativ ce sa fac, mai bine adopti un ton prietenos si doar ii sugerezi, subliniind mereu ca alegerea ii apartine.
sursa - acasatv.ro

**** 6 previziuni trasnite pentru 2012 in domeniul tehnologiei ****

In IT si in SF orice este posibil. Realitatile zilei de astazi nu se mai potrivesc cu realitatile zilei de maine. De aceea e bine, din cand in cand, sa ne gandim ce e probabil si ce e improbabil sa se intample.
6 previziuni trasnite pentru 2012 in domeniul tehnologiei

Pot parea lipsite de sens sau total de pe alta lume, insa un sambure de adevar exista. Jurnalistii de la Mashable au realizat o lista a celor mai trasnite previziuni pentru anul 2012. Sunt, in primul rand, schimbari revolutionare, care a misca din temelii industria IT.
1. Facebook cumpara Digg
In 2012, Facebook va fi aproximativ la fel: schimbari mai multe, crestere mai mare. Oamenii s-ar putea sa nu mai fie atat de interesati sa acumuleze like-uri, iar acesta poate fi un punct de cotitura. Digg a inceput sa foloseasca OpenGraph de la Facebook in 2011, pentru a-i ajuta pe utilizatori sa share-uiasca pe Facebook ceea ce citesc.
2. Oamenii de stiinta vor lucra cu producatorii de la Hollywod pentru a schimba finalurile filmelor
Tehnologia 3D nu si-a atins scopul si devine din ce in ce mai greu pentru producatorii de filme sa ii convinga pe oameni sa intre in salile de cinema. Oamenii de stiinta ar putea realiza un parteneriat cu studiourile de la Hollywood pentru a crea filme cu final diferit. Folosing diversi algoritmi, scenaristii vor genera noi finaluri pentru unele dintre cele mai cunoscute filme.
3. Pirateria online, combatuta
Pentru promovarea prosperitatii, creativitatii si inovatiei, americanii ar putea vota o lege care sa interzica pirateria online. Mii de site-uri ar putea fi inchise, iar cele care ar rezista, ar avea un continut plictisitor. Pe la sfarsitul lui 2012, o retea Internet undergrounde (UnderWebs) s-ar putea naste si ar putea atrage milioane de utilizatori din lumea intreaga.
4. Apple lanseaza un hibrid telefon-tableta de 5 inch
Fara iPhone 4 si iPad 3 anul viitor. Incapabili sa decida daca sa livreze o tableta iPad 3 de 7 inch sau un iPhone de 3,4 inch, Apple vine cu o solutie de mijloc: un hibrid de 5 inch care joaca ambele roluri.
5. Google+ iese in fata
Aproape neschimbata deja de mai bine de un deceniu, pagina de search a lui Google trece printr-o modificare subtila, si totusi importanta. Marele motor de cautare va aseza semnul "+" exact langa logo-ul Google. Dar o astfel de masura are efecte mult mai profunde. Daca apesi pe tasta "+" dupa ce scrii un text pe care doresti sa-l cauti, rezultatele din cadrul retelei de socializare vor fi prezentate intai. Cei care apasa pe "+" de doua ori, vor posta textul respectiv pe pagina proprie Google+.
6. Asimo va fi lansat publicului larg
Japonezii de la Honda ar putea lansa robotul Asimo pe piata, pentru a fi disponibil consumatorilor obisnuiti. Jucaria care va face o parte dintre treburile casnice va putea fi cumparata la pretul de 1.999 dolari. Robotelul poate sa mearga, sa alerge, sa sara, sa pregateasca o ceasca de cafea sau niste sandvisuri si, de ce nu, sa curete toaletele. Honda vinde incredibilul numar de 500.000 roboti inainte de august 2012.
Sursa: Mashable

**** FOTO. Aceasta poate fi dovada ca una dintre marile legende ale lumii a existat in realitate !!!!!!!! ****

deget Yeti

O manastire budista din Himalaya a tinut ascunsa pe parcursul a mai multi ani ceea ce ar putea fi o dovada clara ca una dintre marile legende ale Pamantului ar putea fi adevarata.



Peretii sunt plini de picturi ce infatiseaza drumurile dificile prin care se ajunge la manastirea izolata in munti. Multe dintre imagini il infatiseaza pe legendarul Yeti.
N-ar fi nimic iesit din comun daca n-ar fi dublate aceste imagini de o mana aproape putrezita pe care calugarii o tineau ca talisman.
Ajuns intre timp intr-un muzeu din Londra, un deget din aceasta mana a fost analizat de specialisti dupa ce mult timp a stat doar intr-un subsol, izolat si ignorat. Potrivit acestora, degetul ar face parte dintr-o serie de fosile ramase din Pleistocen (intre acum 2.5 milioane de ani si 11.700 de ani) ce apartin unei creaturi denumite Gigantopithecus, sau "Marea Maimuta" ce a disparut de pe Pamant acum 300.000 de ani.
Inaltandu-se la peste 3 metri si cantarind o jumatate de tona, aceste primate traiau alaturi de oameni in zonele detinute astazi de China, India si Vietnam.-
Chiar daca povestile despre Yeti se transmit din generatie in generatie in Nepal, oamenii de stiinta insista ca acest deget apartine unui animal disparut si nu de la "omul urs" sau Yeti.
Dupa ce testele ADN au confirmat ca degetul din muzeul londonez este acelasi cu cel care le lipseste din manastire, calugarii budisti cer acum ca acesta sa le fie inapoiat. Si asta pentru ca ei, la fel ca multi alti oameni din intreaga lume, sfideaza opinia specialistilor si cred in legenda Yeti.

articol - stirile protv

**** IMPORTANT !!!!!!!! WORKSHOP BIANCUORE KARINA Psiholog Astrolog Hipnoterapeut Bioenergoterapeut ****

https://www.facebook.com/events/144140682363703/

**** ADEVARUL DESPRE REVOLUTIA DIN 1989 !!!!!!!! ****

Adevărul despre Revoluția din 1989: rolul lui Laszlo Tokes
Autor: Mărcău Flavius-Cristian
„Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”. (1)
„FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” (2) .
Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes într-un salvator al României şi un erou al revoluţiei.
Trebuie înţeles un lucru esenţial şi anume că: enoriaşii care l-au susţinut în zilele de 15 şi 16 decembrie 1989 erau unii, iar adevăraţii revoluţionari, au fost alţii.
„Tokes [...]nicidecum n-a zis <<veniţi şi staţi să murim împreună pentru democraţie şi libertate. Tokes a încercat să-şi salveze pielea.”
Urmărind cursul evenimentelor petrecute la Timişoara în ziua de 15 decembrie, vom observa că Laszlo Tokes nu numai că nu a îndemnat oamenii la revoluţie, ci chiar i-a rugat să plece – imediat după ce primarul Moţ l-a asigurat că nu va fi evacuat – lucru confirmat şi de Sorin Oprea într-o emisiune difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara: „Tokes, după câte îmi aduc bine aminte, a ieşit la fereastră şi a spus <<oameni buni plecaţi acasă, totul este în ordine>>, nicidecum n-a îndemnat oamenii la revoluţie. Sau nicidecum n-a zis <<veniţi şi staţi să murim împreună pentru democraţie şi libertate. Tokes a încercat să-şi salveze pielea. Cam aşa s-a întâmplat”.
Preliminariile: ordinul de evacuare a reverendului
Ordinul de intervenţie, pentru evacuarea reverendului, a fost dat de judecătoria Timişoara în urma cererii făcute de Episcopia Reformată Oradea, reprezentată prin episcopul Laszlo Papp, la data de 16 septembrie 1989 - menţionez că Tokes a fost înştiinţat din data de 1 septembrie 1989 asupra faptul că i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare (3) şi că trebuie să părăsească apartamentul - locuinţă de serviciu ocupabilă numai de către preotul care îndeplineşte serviciul religios al comunităţii - până pe data de 15 septembrie 1989.
Din studiul documentelor (4) se observă că refuzul de a părăsi parohia nu a fost pentru Tokes o noutate. Acesta, la începutul activităţii sale de la Braşov şi Dej, în urma unor repetate încălcări disciplinare, a fost radiat din rândul preoţilor datorită refuzului său de a fi mutat la o altă parohie şi timp de 25 de luni a trăit fără ocupaţie (5). Motivul mutării sale de la Timişoara la Sălaj este cât se poate de banal: împotrivirea controlului financiar – împotrivire care i-a adus mutarea disciplinară la o altă parohie.
Mărturia lui Gazda Arpad (6) este esenţială pentru a ne da seama de ceea ce Tokes făcea - încercă să-şi salveze pielea, nicidecum nu lupta împotriva regimului comunist din România – la sfârşitul fiecărei săptămâni: „După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tokes n-a mai primit salariu, dar el totuşi ţinea slujba” (7) – un lucru normal din moment ce refuzase mutarea într-o altă parohie, mutare pe care o considera ilegală. Practic, el a dat dovadă de insubordonare faţă de structurile superioare ale Bisericii Reformate. „Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămână după slujbă ţine o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale, el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Teperdel, în data cutare a fost invitat la securitate de maiorul cutare... Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmpla” (8).
În urma sentinţei date de judecătoria Timişoara, sentinţa de evacuare, care expira în data de 15 septembrie – după această dată, autorităţile competente puteau trece la evacuare silită, aşa cum au şi făcut -, „în 10 septembrie, la slujbă, Tokes a anunţat asta şi a chemat enoriaşii să fie martori la această evacuare nedreaptă” (9). Cu toate că „această chemare” a fost înţeleasă, o bună perioadă de timp, ca şi o chemare de împotrivire în faţa regimului totalitar, reverendul nu făcea altceva decât să-şi apere propriile interese – acestea vizau atât locul de muncă cât şi apartamentul în care locuia ilegal dat fiind faptul că fusese revocat din funcţia de preot, iar în locul lui fusese ales un alt reverend.
15-16 decembrie – ce s-a întâmplat de fapt?
Evenimentele încep să ia amploare la data de 15 decembrie 1989. În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 08:00, în apropierea imobilului apar fidelii pastorului, majoritatea oamenii în vârstă şi femei. Aceştia însă observă prezenţa miliţianului de pază şi nu au curajul să se apropie, după cum explică martorul Gazda Arpad: „se plimbau prin zonă, întrau în farmacie, ieşeau, întrau în alimentară, ieşeau” (10). Tot în aceea dimineaţă, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu talciocurile din Timişoara sunt închise. Decizia trezeşte nemulţumirea lumii interlope din oraş şi a numeroşilor mici negustori veniţi din ţară, în primul rând din Moldova, pentru aprovizionare cu produse ale micului trafic. Această decizie de închidere a talciocurilor nu a făcut altceva decât să strângă şi mai multă lumea în jurul casei pastorului. Aceştia erau nemulţumiţi de decizia lui Ceauşescu de închidere a talciocurilor, nicidecum de decizia de mutare a pastorului Tokes (11).
Conturul evenimentelor a fost trasat după ora 16:00, conform lui Bălan Radu: „În data de 15 decembrie 1989, la ora 16:00, secretarul cu probleme de propagandă, Bolog Vasile, mi-a comunicat că, din datele ce le posedă, în faţa locuinţei pastorului Laszlo Tokes este adunat un număr de 70-100 de persoane, care nu se manifestă sub nici o formă” (12).
Nicolae Mavru ne vorbeşte despre cazul Tokes într-un interviu acordat lui Alex Mihai Stoenescu. Mavru, în decembrie 1989, era maior şi îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Filaj şi Investigaţii din Securitatea judeţului Timiş. Acesta, în 16 decembrie, surprinde foarte bine momentul în care, la casa pastorului, se formează un grup de protestatari “identificaţi printr-o beretă cu şnur” (13) care erau responsabili cu formarea masei de susţinere pentru pastor: “aceştia apăreau şi dispăreau, nu erau mai mult de 10-15 persoane, dar dispariţia lor era legată de încercarea de a mobiliza oamenii din oraş” (14). Din punctul meu de vedere şi din documentele şi interviurile studiate am ajuns la concluzia că această sarcină, “de mobilizare a populaţiei”, a fost un eşec total. În prima instanţă, cei din grupul cu “beretă cu şnur” au reuşit să strângă un număr nesemnificativ de persoane (aproximativ 50), lucru care arată dezinteresul mulţimii faţă de Laszlo Tokes: “unii cetăţenii îi luau la înjurături” (15) pe cei care îi îndemnau să fie solidari cu pastorul.
”În acest timp prietenul meu a strigat <<Jos Ceauşescu>>, iar noi am scandat <<Libertate! Libertate!>>. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soţiei i se face rău.”
După-amiaza zilei de 16 decembrie 1989 este considerată punctul de întoarcere a mişcării “pro-Tokes” împotriva regimului Comunist din România. A nu se înţelege că mişcarea pro-Tokes a fost reprezentată de toate persoanele de la faţa locului pentru că mai jos vom observa unele greşeli făcute de membrii partidului din Timişoara. Declaratia lui Gazda Arpad este esentiala prin contextexul sau: “La primele scandări <<Jos Ceauşescu!>> noi realmente eram speriaţi (era încă lumina – cam ora 15). Ne gândeam că securitatea, prin provocatori, face o demonstraţie anticomunistă pentru a avea apoi pretext să dea sentinţe de ani grei de închisoare… Nu vedeam din casă tot ce se întâmpla afară. Tokes a început să-i liniştească pe cei din stradă” (16). Mărturia lui Kali Adrian Matei, manifestant aflat în faţa casei lui Tokes, este esenţială pentru a înţelege reacţia pastorului: “Acesta a ieşit la geam, a mulţumit pentru sprijin şi a rugat să nu-i facem problem. În acest timp prietenul meu a strigat <<Jos Ceauşescu>>, iar noi am scandat <<Libertate! Libertate!>>. Tokes a apelat încă odată să nu-i facem probleme, spunând că soţiei i se face rău” (17).
Aceste declaraţii ale martorilor sunt întărite de raportul filajului făcut la casa reverendului în data de 16 decembrie 1989. În raport se regăsesc note care atestă faptul că preotul a rugat mulţimea să plece, trimiţând pe cineva să-şi afişeze un text în acelaşi sens pe uşă, în limba maghiară şi romană, specificând că duminică, 17.12.1989, ora 10:00 pot veni la slujbă. Acesta i-a asigurat pe manifestanţi că primarul i-a acordat libertatea, că va primi lemne şi i-a rugat să demonstreze în altă parte.
În concluzie: Laszlo Tokes dorea să rămână preot la parohia din Timişoara, nu dorea să fie mutat – lucruri pe care le-a obţinut în scris de la primarul Moţ. Manifestanţii doreau să-şi păstreze preotul şi protestau pentru ca acesta să nu fie mutat în judeţul Sălaj – acest lucru a fost asigurat în scris de primarul mai sus menţionat. Acum că lucrurile au fost “rezolvate”, de ce manifestanţii au rămas în continuare în stradă ca să protesteze? Din diferite declaraţii ale martorilor şi din studiul raportului de Filaj al Securităţii Timişoara, reiese că manifestanţii au fost manipulaţi pentru a rămâne în stradă cu un prim scop de a-l ajuta pe reverend, dar odată cu rezolvarea “problemei” interesul faţă de reverend a fost trecut la manifestaţia împotriva regimului comunist.
A se face din Laszlo Tokes un erou al revoluţiei române este dincolo de posibilităţile intelectuale ale celui mai talentat autor de ficţiune, iar aceste cuvinte sunt întărite cu ajutorul celor relatate mai sus.
Formarea masei critice
Formarea masei critice s-a făcut în numai câteva minute pentru că un grup de tineri agitaţi au început să tragă pantografele tramvaielor oprindu-le pentru a bloca circulaţia, câţiva „copii ai străzii” au aruncat cu pietre în geamurile tramvaielor, astfel încât oamenii au fost nevoiţi să coboare. „Unii au plecat nervoşi pe jos acasă, mulţi însă au rămas pe loc pentru a vedea ce se întâmplă. Se forma astfel instinctiv masa critică a mulţimii” (18).
Un al doilea factor care a ajutat la formarea acestei mase a fost chiar primul-secretar al Comitetului Judeţean Timiş al PCR – hotărârile pe care acesta le-a luat, cu privire la infiltrarea unui număr mare de oameni printre manifestanţii aflaţi în faţa casei lui Tokes, nu pot fi considerate decât “haotice”: „în dimineaţa de 16 decembrie 1989, la ora 08:00, am fost chemat de Radu Bălan, odată cu mine venind şi ceilalţi secretari: Bolog Vasile, Avram Teodorea, Boiboreanu Viorica şi Lazureanu Aurel, Bălan Radu ne-a informat cu privire la cazul Laszlo Tokes şi anume că în Piaţa Maria s-au adunat 3-400 de persoane care-şi exprimau opoziţia faţă de măsura de evacuare a pastorului ce urma să fie luată. Prim-secretarul ne-a informat că pentru dezorganizarea acelei manifestaţii urmează a fi infiltraţi alţi patru-cinci sute de oameni cu diferite responsabilităţi pe linia muncii de partid sau de sindicat. Ne-a mai precizat că deja printre aceşti demonstranţi se găsesc lucrători din aparatul Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne” (19).
În jurul orei 16:00, în strada Timotei Cipariu apare un grup de aproximativ 60-70 de persoane care se opreşte în dreptul casei lui Tokes – aceştia sunt sindicalişti trimişi de primarul Petre Moţ să împiedice adunarea manifestanţilor. Ultima ideea nu a fost una inspirată deoarece „autorităţile locale constituiau ele însele un grup masiv de peste 100 de persoane” (20), trezind curiozitatea trecătorilor care se opreau pentru a vedea ce se întâmpla, astfel numărul manifestanţilor înmulţindu-se din clipă în clipă dar „teza unei mulţimi de 1000 de persoane prezente în dimineaţa sau după-amiază zile de 16 decembrie nu este realistă” (21).
Nicolae Mavru a surprins foarte bine şi raportul între nucleul incitator şi mulţimea de oameni manipulaţi: „Aceştia, câţiva tineri, maxim 10, fluturând un steag, au început să strige: <<Haideţi după noi, spre comitetul judeţean!>> moment în care se rupeau din mijlocul nucleului şi al mulţimii şi o porneau spre Piaţa Maria. Nimeni nu i-a urmat” (22). Această încercare a instigaturilor s-a repetat de aproximativ 9 ori. După aceste încercări nereuşite - datorită lipsei de curaj a populaţiei – grupul de maghiari, „iritat de lipsa de cooperare şi de curaj a românilor” (23) au schimbat radical tactica, astfel au început să strige „Jos Ceauşescu!”, iar într-un final au reuşit să-i “mobilizeze” pe cei prezenţi în stradă şi să pornească spre Comitetul Judeţean de Partid. Nicolae Mavru cunoaşte foarte bine acest episod încât face o relatare comico-tragica în legătură cu numărul mare de securişti infiltrate printre manifestanţi: “în timpul luptelor de stradă, când au apărut forţele de ordine şi militarii (grăniceri plus patrule), am început să-i fugărim. Pe măsură ce îi prindeam, ne confruntăm cu o situaţie incredibilă: am estimat a doua zi la raport, pe baza acumulării totalităţii informaţiilor de la oamenii mei, că cel puţin 20% din cei prinşi seara şi noaptea, la primele asalturi, erau informatori ai Securităţii şi Miliţiei, colaboratori din reţele (…). Numai eu am eliberat cinci în Piaţa Circumvalutiunii” (24).
Observăm că nemaiputând să-l susţină pe Laszlo Tokes – acesta îşi rezolvase problemele cu autorităţile – acel grup care cu ceva timp în urmă umbla prin oraş pentru a strânge un număr cât mai mare de manifestanţi, acum încearcă să pornească un protest social - după multe încercări nereuşite într-un final, instigatorii reuşesc să “pornească” protestul social.
Concluzie
Odată cu trecerea timpul – 21 de ani de la revoluţie – majoritatea persoanelor ÎNCĂ iau în considerare ipoteza precum că Laszlo Tokes este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în 1989. Este idolatrizat în diferite scrieri ale diferiţilor autori. Vladimir Tismăneanu este unul dintre aceştia.
Prin cele relatate mai sus, cazul Laszlo Tokes şi formarea masei critice, am demonstrat că nu pastorul reformat a fost fitilul şi formatorul acestei mase care a protestat împotriva regimului totalitar a lui Ceauşescu. El a fost folosit de cei “bine antrenaţi” pentru acest scop – numiţi diversionişti – pentru a strânge mulţimea – din câte observam mai sus, nu au reuşit să strângă decât un număr infirm de persoane – şi într-un final a-I întoarce împotriva lui Ceauşescu !
Note
1. Vladimir Tismaneanu, Rinventarea Politicului, Europa Rasariteana de la Stalin la Havel. Iasi: Polirom, 1997, p. 204
2. Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, vol 4, p . 784
3. Autorizatia de functionare i-a fost retrasa prin adresa nr. 999-1989 de catre Biserica Reformata din Oradea
4. Procesul Verbal incheiat in data de 14 octombrie 1989 la sedinta prezbiteriului parohiei , sedinta in urma careia Laszlo Tokes a fost revocat.
5. Ibidem
6. Nascut in data de 28 ianuarie 1966 la Covasna, de religie reformata, lacatus mecani la IJPIPS si student seralist la fizica (1989). Acesta a declarat intr-un interviu acordat lui Marius Mioc ca in il cunoaste pe Laszlo Tokes inca din 1986 si ca tot de atunci s-a imprietenit cu acesta. Acesta mai declara si ca ii facea vizite lui Tokes aprope zilnic.
7. Marius Mioc, Revolutia fara mistere, Ed Almanahul Banatului, Timisoara, 2002, p.7;
8. Ibidem
9. Ibidem
10. Ibidem, p. 8
11. A se vedea Alex Mihai Stoenescu, Cornologia Evenimentelor din Demcebrie 1989, Bucuresti: RAO, 2009
12. Curtea Suprema de Justitie, Sectia Militara (CSJ, SM), Dosar nr. 6/1990, Proces-Verbal, Sedinta Publica din 09 mai 1990, Declaratia inculpatului Balan Radu, p. 3;
13. Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despre revolutie, p. 26
14. Ibidem, p. 26
15. Ibidem, p. 26
16. Marius Mioc, Revolutia fara mistere, Ed Almanahul Banatului, Timisoara, 2002, p. 10
17. Ibidem
18. Ibidem
19. CSJ, SM, Dosar 6/1990, Declaratia martorului Florea Ioan, p.1;
20. Ibidem, p. 53;
21. Ibidem
22. Nicolae Mavru, Revolutia din strada, Bucuresti: RAO, 2004, p. 84;
23. Alex Mihai Stoenescu, op cit., p. 59;
24. Mihai Stoenescu, Interviuri despre revolutie, p. 27
Bibliografie
Stoenescu, Mihai Alex; Cronologia Evenimentelor din decemrbie 1989, Bucureşti: Rao, 2009;
Stoenescu, Mihai Alex;În frasit adevărul…, Bucureşti: Rao, 2010;
Stoenescu, Mihai Alex; Interviuri despre revoluţie, Editura Rao, Bucureşti, 2009;
Stoenescu, Mihai Alex; Istoria loviturilor de stat, vol IV, Bucureşti: Rao, 2004
Documente
Document: Episcopia Reformată Oradea, Nr. 1010 din 1 septembrie 1989, înştiinţarea de revocare din funcţie a pastorului Laszlo Tokes;
Document: Episcopia Reformată Oradea, Nr. 1056 din 21 septembrie 1989, Cererea de evacuare trimisă judecătoriei municipiului Timişoara;
Document: Episcopia Reformată Timişoara, Nr. 146/1989, Cerere de intervetie trimisa Judecătoriei Timişoara în vederea evacuării pastorului Laszlo Tokes;
Document: Raportul Serviciului de Filaj al Securităţii de la casa pastorului Laszlo Tokes
Document: Raportul Serviciului de Flaj al Securitatii din Timisoara