**** MI-AS DORI ........ - de DANIELA CIOLPAN ****

Mi-as dori sa pot retrai copilaria, copilaria ignoranta, in care doar jocul imi dicta reguli si in care imi construiam cu entuziasm si inocenta propriul univers... un univers in care timpul se putea contracta sau dilata dupa propria-mi vointa, iar spatiul putea fi recreat, mereu inovat prin imaginatie...

Candva ai fost si tu copil...Aminteste-ti!...Trezeste copilul din tine ce doarme ghemuit la radacina sufletului tau matur, asteptand o clipa de tresarire inocenta din partea ta, a adultului ignorant, care nu se sfieste sa calce brutal pe propriile-i vise... Trezeste-l, dar fara a-l brusca, asa cum glasul duios al mamei tale te intreba odata: " Ce ti-ai dori?" Ai rabdare si asculta-i marturisile sfioase trecute pana nu demult sub tacere:

"Ce mi-as dori? Mi-as dori...
... sa aud vocea marii captive in cochilia unei scoici prizoniere printre stanci si sa o eliberez fara conditionare;
... sa dezleg soapta murmuranda a vantului care dezvaluie prin adierea lui blajina o noua taina a universului;
... sa simt cum zambetul diminetii afisat pe o raza de soare trezeste un suras si pe chipul meu somnoros;
... sa adulmec prospetimea pura a aerului jilav de dupa o ploaie cazuta senin din eter;
... sa imi scald privirea sfioasa intr-un azur sfidator, iar norii sa isi odihneasca calm si in siguranta aripile pe umerii mei;

Mi-as dori...
... sa escaladez cu maretie un munte ce nu a mai fost razbit pana acum, ci doar a rapus temerari, dar nu si pe mine;
... sa urc pe acoperisul lumii si sa pot atinge cerul doar inaltand cutezator mainile spre infinit;
... sa ma afund in oceanul de ninsoare ce invaluie pamantul intr-o aura stralucitoare, insa fara a cadea victima unei avalanse;
... sa naufragiez pe Insula Sperantei si sa impletesc o cununa de corali;

Mi-as dori...
... sa imbratisez luna si sa ii rasplatesc fidelitatea cu care ma vegheaza necontenit in noptile de neliniste sau de somn adanc;
... sa rup o floare salbatica de pe un camp neimblanzit, fara a-i strivi insa petalele-i gingase;
... sa ma prefac intr-un fluture diafan ce absoarbe nesatios din nectarul dulce al unei lumi naturale;
... sa zbor pe aripile unui cocor ce isi continua fara tagada calatoria spre meleaguri nestrabatute inca de pasarile de fier;
... sa prind in palma o frunza desprinsa dintr-un arbore milenar, o frunza care in periplul ei spre pamant danseaza pe o partitura compusa de fosnetul discret al vantului;

Mi-as dori... sa sterg cu o guma granita timpului si sa trasez cu creionul manuit de o mana libera, neingradita, frontiere nemarginite intre tarmuri, intre oameni, intre rase, intre religii, intre credinte...
Dar mai presus de toate, mi-as dori sa nu uit niciodata de dorintele mele, sa nu ajung sa le reprim pe fondul unei refulari claustrante..."

E randul tau sa raspunzi acum...Copilul din tine te intreaba la fel de curios ca altadata: "Cate din dorintele mele, cele care au fost candva si ale tale, continua sa te insoteasca devotat si astazi, cand timpul si-a lasat neindoielnic urma pe chipul anilor?" Probabil nu iti mai amintesti... a trecut totusi prea mult timp... Atunci visai ca poti schimba lumea...cu toata forta gandului pur, a imaginatiei creatoare, altruiste...atunci credeai in bunatatea oamenilor de langa tine, dar mai ales in bunatatea ta...atunci erai copil...acum ai crescut (in sfarsit!) mare...O dorinta ti s-a implinit, cea pe care atunci cand esti copil o resimti poate cel mai acut, aceasta, ai devenit adult, iti poti lua viata in propriile-ti maini...dar cu ce pret?! celelalte nazuite s-au pierdut pe drumul ce leaga nu tocmai unitar ori fara stationare copilaria de adolescenta si mai apoi de maturitate... sau poate tu insuti ai fost dispus sa sacrifici aceste nazuinte in incercarea ta explorativa de a te afirma pe podiumul vietii.

Eu i-am raspuns copilului din mine si acesta a inceput subit sa planga...lacrimi nealinate ii brazdau obrajii candizi... el nu plangea insa pentru ca si-ar mai fi dorit o bomboana sau o papusa, ci pentru ca visele de altadata i s-au spulberat ... dorintele lui fragile au fost sufocate de arsita mistuitoare a maturizarii ce proclama compromisuri...pacturi si mize cu tine insuti... Copilul din mine a reusit sa naufragieze pe Insula mult jinduita a Sperantei, insa nici glas, nici corali nu mai dainuiau acolo...era pustie...o singuratate mai dezolanta decat orice izolare reala...

Nu ii pot intelege pe deplin durerea... sunt un spirit incrustat de conventiile unui real prea riguros...nu mai percep in acelasi sens destainuirile lui, chiar daca acestea au fost odata trairile mele...Incerc voluntar sa sterg lacrimile de pe chipul copilului timid ce isi fixeaza privirea tematoare in ochii mei deznadajduiti, dar imi dau seama ca privirea scrutatoare ascunde o ezitare...copilul din mine a incetat sa mai creada intr-o alinare neegoista... Adoarme printre suspine neincetate, plecandu-si umil capul pe pieptul meu, in asteptarea unei noi dimineti in care sa il trezesc devreme, incat sa aiba suficient timp sa isi implineasca dorintele