vineri, 23 decembrie 2011
**** GANDURI DE SFARSIT DE AN !!!!!!!! - de la DANIELA CIOLPAN ****
Cateva zile si inca un calendar s-a umplut si-i face loc urmatorului.
Inca un final urmat de un nou inceput. Inca un timp in care ne uitam in
urma si tragem linie, ne uitam inainte si planificam. Am impresia ca in
ultima vreme timpul nu e deloc rabdator cu noi si se grabeste tot mai
tare sa se scurga.
Ma gandesc la 2011 ca la anul in care am invatat poate cele mai multe lectii. A fost anul in care prin proba focului a fost testata adevarata valoare. A fost anul in care am invatat ca si atunci cand cazi te poti ridica si poti continua cu fruntea sus. Am invatat ca atunci cand i-a redat orbului vederea, Isus nu i-a deschis pur si simplu ochii, ci mai intai i-a pus tina pe ei.
Imi numar binecuvantarile si nu sunt putine. Ii numar pe cei pe care ii iubesc si nu-s putini. Ii numar pe cei care imi sunt alaturi si nu-s multi, da-s de calitate. Fie ei aproape sau mai departe. Nu voi insirui nume, prefer sa le pastrez pentru mine.
Dar va multumesc voua, cei ce faceti parte din familia mea, cele ce-mi sunteti (inca) colege si sper prietene, prieteni, amici, cunostinte, oameni care ma cunosc mai mult sau mai putin, oameni cu care am stat de vorba mai mult sau mai putin. Va multumesc pentru iubire, respect, incurajari, imbratisari, lacrimi, urari, va multumesc ca prin voi ma cunosc mai bine si Il cunosc mai bine.
Iar pentru anul care vine imi doresc liniste in suflet, raspunsuri la intrebari, usi deschise si Oameni langa mine. Imi doresc sa primesc doar ceea ce imi lipseste cu adevarat; nu vreau sa fac risipa de oameni, de sentimente, de lucruri, de vise, de impliniri. Nu imi doresc nici mai mult, nici mai putin.
Imi doresc sa fiu mai sensibila fata de cei din jurul meu, imi doresc sa am dragoste multa de daruit, respect si apreciere. Imi doresc sa fiu mai putin incapatanata si mult mai maleabila. Imi doresc sa pot darui mai mult si sa stiu aprecia mult mai mult ceea ce primesc. Imi doresc sa ascult mai mult decat vorbesc si sa actionez mai mult.
De atatea ori ne e usor sa discutam, sa tragem concluzii, sa judecam si sa teoretizam pe diverse teme si cand vine examenul punerii in aplicare ramanem cu totii corigenti.
Ma bucur ca sunt un om bogat!
Ma gandesc la 2011 ca la anul in care am invatat poate cele mai multe lectii. A fost anul in care prin proba focului a fost testata adevarata valoare. A fost anul in care am invatat ca si atunci cand cazi te poti ridica si poti continua cu fruntea sus. Am invatat ca atunci cand i-a redat orbului vederea, Isus nu i-a deschis pur si simplu ochii, ci mai intai i-a pus tina pe ei.
Imi numar binecuvantarile si nu sunt putine. Ii numar pe cei pe care ii iubesc si nu-s putini. Ii numar pe cei care imi sunt alaturi si nu-s multi, da-s de calitate. Fie ei aproape sau mai departe. Nu voi insirui nume, prefer sa le pastrez pentru mine.
Dar va multumesc voua, cei ce faceti parte din familia mea, cele ce-mi sunteti (inca) colege si sper prietene, prieteni, amici, cunostinte, oameni care ma cunosc mai mult sau mai putin, oameni cu care am stat de vorba mai mult sau mai putin. Va multumesc pentru iubire, respect, incurajari, imbratisari, lacrimi, urari, va multumesc ca prin voi ma cunosc mai bine si Il cunosc mai bine.
Iar pentru anul care vine imi doresc liniste in suflet, raspunsuri la intrebari, usi deschise si Oameni langa mine. Imi doresc sa primesc doar ceea ce imi lipseste cu adevarat; nu vreau sa fac risipa de oameni, de sentimente, de lucruri, de vise, de impliniri. Nu imi doresc nici mai mult, nici mai putin.
Imi doresc sa fiu mai sensibila fata de cei din jurul meu, imi doresc sa am dragoste multa de daruit, respect si apreciere. Imi doresc sa fiu mai putin incapatanata si mult mai maleabila. Imi doresc sa pot darui mai mult si sa stiu aprecia mult mai mult ceea ce primesc. Imi doresc sa ascult mai mult decat vorbesc si sa actionez mai mult.
De atatea ori ne e usor sa discutam, sa tragem concluzii, sa judecam si sa teoretizam pe diverse teme si cand vine examenul punerii in aplicare ramanem cu totii corigenti.
Ma bucur ca sunt un om bogat!
**** MI-AS DORI ........ - de DANIELA CIOLPAN ****
Mi-as dori sa pot retrai copilaria, copilaria ignoranta, in care
doar jocul imi dicta reguli si in care imi construiam cu entuziasm si
inocenta propriul univers... un univers in care timpul se putea
contracta sau dilata dupa propria-mi vointa, iar spatiul putea fi
recreat, mereu inovat prin imaginatie...
Candva ai fost si tu copil...Aminteste-ti!...Trezeste copilul din tine ce doarme ghemuit la radacina sufletului tau matur, asteptand o clipa de tresarire inocenta din partea ta, a adultului ignorant, care nu se sfieste sa calce brutal pe propriile-i vise... Trezeste-l, dar fara a-l brusca, asa cum glasul duios al mamei tale te intreba odata: " Ce ti-ai dori?" Ai rabdare si asculta-i marturisile sfioase trecute pana nu demult sub tacere:
"Ce mi-as dori? Mi-as dori...
... sa aud vocea marii captive in cochilia unei scoici prizoniere printre stanci si sa o eliberez fara conditionare;
... sa dezleg soapta murmuranda a vantului care dezvaluie prin adierea lui blajina o noua taina a universului;
... sa simt cum zambetul diminetii afisat pe o raza de soare trezeste un suras si pe chipul meu somnoros;
... sa adulmec prospetimea pura a aerului jilav de dupa o ploaie cazuta senin din eter;
... sa imi scald privirea sfioasa intr-un azur sfidator, iar norii sa isi odihneasca calm si in siguranta aripile pe umerii mei;
Mi-as dori...
... sa escaladez cu maretie un munte ce nu a mai fost razbit pana acum, ci doar a rapus temerari, dar nu si pe mine;
... sa urc pe acoperisul lumii si sa pot atinge cerul doar inaltand cutezator mainile spre infinit;
... sa ma afund in oceanul de ninsoare ce invaluie pamantul intr-o aura stralucitoare, insa fara a cadea victima unei avalanse;
... sa naufragiez pe Insula Sperantei si sa impletesc o cununa de corali;
Mi-as dori...
... sa imbratisez luna si sa ii rasplatesc fidelitatea cu care ma vegheaza necontenit in noptile de neliniste sau de somn adanc;
... sa rup o floare salbatica de pe un camp neimblanzit, fara a-i strivi insa petalele-i gingase;
... sa ma prefac intr-un fluture diafan ce absoarbe nesatios din nectarul dulce al unei lumi naturale;
... sa zbor pe aripile unui cocor ce isi continua fara tagada calatoria spre meleaguri nestrabatute inca de pasarile de fier;
... sa prind in palma o frunza desprinsa dintr-un arbore milenar, o frunza care in periplul ei spre pamant danseaza pe o partitura compusa de fosnetul discret al vantului;
Mi-as dori... sa sterg cu o guma granita timpului si sa trasez cu creionul manuit de o mana libera, neingradita, frontiere nemarginite intre tarmuri, intre oameni, intre rase, intre religii, intre credinte...
Dar mai presus de toate, mi-as dori sa nu uit niciodata de dorintele mele, sa nu ajung sa le reprim pe fondul unei refulari claustrante..."
E randul tau sa raspunzi acum...Copilul din tine te intreaba la fel de curios ca altadata: "Cate din dorintele mele, cele care au fost candva si ale tale, continua sa te insoteasca devotat si astazi, cand timpul si-a lasat neindoielnic urma pe chipul anilor?" Probabil nu iti mai amintesti... a trecut totusi prea mult timp... Atunci visai ca poti schimba lumea...cu toata forta gandului pur, a imaginatiei creatoare, altruiste...atunci credeai in bunatatea oamenilor de langa tine, dar mai ales in bunatatea ta...atunci erai copil...acum ai crescut (in sfarsit!) mare...O dorinta ti s-a implinit, cea pe care atunci cand esti copil o resimti poate cel mai acut, aceasta, ai devenit adult, iti poti lua viata in propriile-ti maini...dar cu ce pret?! celelalte nazuite s-au pierdut pe drumul ce leaga nu tocmai unitar ori fara stationare copilaria de adolescenta si mai apoi de maturitate... sau poate tu insuti ai fost dispus sa sacrifici aceste nazuinte in incercarea ta explorativa de a te afirma pe podiumul vietii.
Eu i-am raspuns copilului din mine si acesta a inceput subit sa planga...lacrimi nealinate ii brazdau obrajii candizi... el nu plangea insa pentru ca si-ar mai fi dorit o bomboana sau o papusa, ci pentru ca visele de altadata i s-au spulberat ... dorintele lui fragile au fost sufocate de arsita mistuitoare a maturizarii ce proclama compromisuri...pacturi si mize cu tine insuti... Copilul din mine a reusit sa naufragieze pe Insula mult jinduita a Sperantei, insa nici glas, nici corali nu mai dainuiau acolo...era pustie...o singuratate mai dezolanta decat orice izolare reala...
Nu ii pot intelege pe deplin durerea... sunt un spirit incrustat de conventiile unui real prea riguros...nu mai percep in acelasi sens destainuirile lui, chiar daca acestea au fost odata trairile mele...Incerc voluntar sa sterg lacrimile de pe chipul copilului timid ce isi fixeaza privirea tematoare in ochii mei deznadajduiti, dar imi dau seama ca privirea scrutatoare ascunde o ezitare...copilul din mine a incetat sa mai creada intr-o alinare neegoista... Adoarme printre suspine neincetate, plecandu-si umil capul pe pieptul meu, in asteptarea unei noi dimineti in care sa il trezesc devreme, incat sa aiba suficient timp sa isi implineasca dorintele
Candva ai fost si tu copil...Aminteste-ti!...Trezeste copilul din tine ce doarme ghemuit la radacina sufletului tau matur, asteptand o clipa de tresarire inocenta din partea ta, a adultului ignorant, care nu se sfieste sa calce brutal pe propriile-i vise... Trezeste-l, dar fara a-l brusca, asa cum glasul duios al mamei tale te intreba odata: " Ce ti-ai dori?" Ai rabdare si asculta-i marturisile sfioase trecute pana nu demult sub tacere:
"Ce mi-as dori? Mi-as dori...
... sa aud vocea marii captive in cochilia unei scoici prizoniere printre stanci si sa o eliberez fara conditionare;
... sa dezleg soapta murmuranda a vantului care dezvaluie prin adierea lui blajina o noua taina a universului;
... sa simt cum zambetul diminetii afisat pe o raza de soare trezeste un suras si pe chipul meu somnoros;
... sa adulmec prospetimea pura a aerului jilav de dupa o ploaie cazuta senin din eter;
... sa imi scald privirea sfioasa intr-un azur sfidator, iar norii sa isi odihneasca calm si in siguranta aripile pe umerii mei;
Mi-as dori...
... sa escaladez cu maretie un munte ce nu a mai fost razbit pana acum, ci doar a rapus temerari, dar nu si pe mine;
... sa urc pe acoperisul lumii si sa pot atinge cerul doar inaltand cutezator mainile spre infinit;
... sa ma afund in oceanul de ninsoare ce invaluie pamantul intr-o aura stralucitoare, insa fara a cadea victima unei avalanse;
... sa naufragiez pe Insula Sperantei si sa impletesc o cununa de corali;
Mi-as dori...
... sa imbratisez luna si sa ii rasplatesc fidelitatea cu care ma vegheaza necontenit in noptile de neliniste sau de somn adanc;
... sa rup o floare salbatica de pe un camp neimblanzit, fara a-i strivi insa petalele-i gingase;
... sa ma prefac intr-un fluture diafan ce absoarbe nesatios din nectarul dulce al unei lumi naturale;
... sa zbor pe aripile unui cocor ce isi continua fara tagada calatoria spre meleaguri nestrabatute inca de pasarile de fier;
... sa prind in palma o frunza desprinsa dintr-un arbore milenar, o frunza care in periplul ei spre pamant danseaza pe o partitura compusa de fosnetul discret al vantului;
Mi-as dori... sa sterg cu o guma granita timpului si sa trasez cu creionul manuit de o mana libera, neingradita, frontiere nemarginite intre tarmuri, intre oameni, intre rase, intre religii, intre credinte...
Dar mai presus de toate, mi-as dori sa nu uit niciodata de dorintele mele, sa nu ajung sa le reprim pe fondul unei refulari claustrante..."
E randul tau sa raspunzi acum...Copilul din tine te intreaba la fel de curios ca altadata: "Cate din dorintele mele, cele care au fost candva si ale tale, continua sa te insoteasca devotat si astazi, cand timpul si-a lasat neindoielnic urma pe chipul anilor?" Probabil nu iti mai amintesti... a trecut totusi prea mult timp... Atunci visai ca poti schimba lumea...cu toata forta gandului pur, a imaginatiei creatoare, altruiste...atunci credeai in bunatatea oamenilor de langa tine, dar mai ales in bunatatea ta...atunci erai copil...acum ai crescut (in sfarsit!) mare...O dorinta ti s-a implinit, cea pe care atunci cand esti copil o resimti poate cel mai acut, aceasta, ai devenit adult, iti poti lua viata in propriile-ti maini...dar cu ce pret?! celelalte nazuite s-au pierdut pe drumul ce leaga nu tocmai unitar ori fara stationare copilaria de adolescenta si mai apoi de maturitate... sau poate tu insuti ai fost dispus sa sacrifici aceste nazuinte in incercarea ta explorativa de a te afirma pe podiumul vietii.
Eu i-am raspuns copilului din mine si acesta a inceput subit sa planga...lacrimi nealinate ii brazdau obrajii candizi... el nu plangea insa pentru ca si-ar mai fi dorit o bomboana sau o papusa, ci pentru ca visele de altadata i s-au spulberat ... dorintele lui fragile au fost sufocate de arsita mistuitoare a maturizarii ce proclama compromisuri...pacturi si mize cu tine insuti... Copilul din mine a reusit sa naufragieze pe Insula mult jinduita a Sperantei, insa nici glas, nici corali nu mai dainuiau acolo...era pustie...o singuratate mai dezolanta decat orice izolare reala...
Nu ii pot intelege pe deplin durerea... sunt un spirit incrustat de conventiile unui real prea riguros...nu mai percep in acelasi sens destainuirile lui, chiar daca acestea au fost odata trairile mele...Incerc voluntar sa sterg lacrimile de pe chipul copilului timid ce isi fixeaza privirea tematoare in ochii mei deznadajduiti, dar imi dau seama ca privirea scrutatoare ascunde o ezitare...copilul din mine a incetat sa mai creada intr-o alinare neegoista... Adoarme printre suspine neincetate, plecandu-si umil capul pe pieptul meu, in asteptarea unei noi dimineti in care sa il trezesc devreme, incat sa aiba suficient timp sa isi implineasca dorintele
**** IARNĂ, ZĂPADĂ, BRĂDUŢ ŞI MOŞ CRĂCIUN- prin ochi de copil - autor DANIELA CIOLPAN
Când e iarnă la modul general?
Iarnă e atunci când obrăjorii şi năsucul sunt reci şi au culoarea florii ăleia care se cheamă bujor. Când trebuie să purtăm fular, mănuşi şi căciuliţe şi când mama face inspecţia la şosete şi hăinuţe şi ne întoarce de la uşă daca nu i se par suficient de multe şi de călduroase. Când bem seara ceai fierbinte cu multă lămâie şi ne încălzim mânuţele pe ceaşcă până ne frige uşor, cât să chicotim un pic. Iarnă e şi când e zăpadă.
Ce e zăpada?
Zăpada e când e şi gheaţă. Când un puf alb, cu sclipiri de argint, acoperă copacii, casele, maşinile, magazinele, maşinile, absolut tot şi trebuie să mergem mai atenţi ca să nu alunecăm şi să ne lovim la năsuc, coate sau genunchi. Când cade, zăpada asta, cade sub formă de fulgi albi şi moi. Dacă prinzi în palmă un fulg, se topeşte şi se face apă. Zăpada seamănă cu vata de zahăr din Orăşelul Copiilor, cu diferenţa că nu e voie s-o mănânci, fiindcă, dac-o mănânci, se umflă gâtul, curge nasul şi creşte temperatura. Bine, poţi să răceşti şi fără să mănânci zăpadă. În orice caz, atunci mama te ţine în casă înfofolit şi te doftoriceşte.
Care-i treaba cu sania?
Chestia cea mai frumoasă în legătură cu zăpada e că poţi să te dai cu sania. E frumos şi când te trage tata sau bunicul cu sania, alunecă uşor şi te simţi de parcă pluteşti. Dar cel mai frumos e când te duci cu mulţi copii la derdeluş. Derdeluşul e întotdeauna pe un deal mai înalt. Te urci şi-ţi dai drumul de sus cu sania şi atunci senzaţia e mult mai tare. Te agăţi bine cu mâinile să nu cazi şi să te ţii chiote şi bucurie. Iar dacă mai cazi, nu-i nimic, te scuturi de zăpadă şi o iei de la capăt, până te strigă mama în casă şi te ia şi puţin la întrebări în legătură cu poezia de la grădiniţă.
Upsss, în curând vine Moşul
La un moment dat, oamenii mari încep să se agite. Aleargă încoace şi-ncolo, fac multe cumpărături, multe planuri, curăţenie, tot felul. Auzi mai des ca de obicei chestia cu “trebuie să fii cuminte fiindcă, în curând, vine Moşul”.
Într-o zi, tata vine acasă cu un brad mare pe care îl duce în cămară sau pe balcon, cu promisiunea că, în câteva zile, o să-l împodobiţi împreună cu globuri, beteală, dulciuri, jucării şi beculeţe.
Brăduţul împodobit
Seara în care împodobeşti bradul e ca o poveste. În casă e cald şi miroase frumos a cozonaci. Mama trebăluieşte de zor, are ochii puţin obosiţi de alergătură şi zâmbetul bun ca de obicei, tata e puţin emoţionat, puţin stângaci şi nerăbdător ca şi tine. În cutii, globuleţele colorate sclipesc tare frumos, iar când le atingi între ele, din greşeală sau intenţionat, scot un clinchet cristalin, cam ca al clopoţeilor. Le pui în brad, pentru unele te urci pe scăunel sau îl rogi pe tata să le agaţe, deşi parcă n-ai vrea, parcă ai vrea să le pui tu pe toate. Te învârţi în jurul brăduţului, ca să iasă bine repartizarea culorilor, mai strâmbi din năsuc puţin nemulţumit, mai iei unul de colo şi îl pui dincolo, le mai inversezi între ele. Nu toate globurile sunt rotunde, unele au formă de steluţă, altele de brăduţ, altele de animăluţe, mă rog, tot felul de forme. În pom se pun şi bomboane, şi clopoţei, şi artificii. Beteala şi instalaţia de beculeţe vin la sfârşit, după ce s-a pus globul din vârf, ăla, cel mai mare şi mai frumos. Pentru asta s-ar putea să fie nevoie să te ia in braţe tata, ca să ajungi. Înainte de culcare, arzi vreo două artificii să vezi cum e, ţii ochişorii strânşi la început şi, mamă ce frumos e după aia, când îi deschizi.
Când te culci, laşi instalaţia să meargă şi, o vreme, priveşti umbrele colorate care apar pe pereţi şi pe perdea, atunci când se aprind sau se sting beculeţele.
Adormi cam greu fiindcă, de emoţie, îţi ard puţin obrajii, inima bate mai tare ca de obicei şi, în plus, îţi zboară aşa ca nişte fluturaşi prin burtică. Ştii că atunci când tu o să visezi, o să vină Moş Crăciun să pună cadourile sub brad. Din când în când te fulgeră întrebarea “Dar dacă nu vine?” Trebuie să vină, de ce sa nu vină, ai fost un copil cuminte şi i-ai scris şi o scrisoare mai demult. Tare ai vrea să-ţi aducă ce l-ai rugat. De fapt, tare ai mai vrea să nu adormi deloc, ca să-l surprizi pe Moş, dar nu-ţi iese niciodată. Adormi şi visezi că a venit Moşul şi că stai de vorbă cu el, mai o poezie, mai un cântecel, chestii d-astea.
Moş Crăciun
Moş Crăciun e un tip mai în vârstă, cu barba şi pletele lungi şi albe. E mai rotofei el aşa şi, probabil, din cauza asta e mereu vesel şi foarte vioi pentru vârsta lui şi râde cu hohote lungi “Ho-hooo-hoooooo”. E îmbrăcat tot timpul în roşu, foarte prietenos şi receptiv la dorinţele copiilor. Locuieşte undeva în Laponia, dar, în noaptea de Crăciun, când are treabă de nu-şi vede capul, se plimbă pe tot globul. De fapt, se plimbă pe deasupra lui, prin văzduh, cu o sanie mare trasă de reni. Practic, într-o singură noapte, Moşul are timp să facă ocolul pământului, să intre, pe horn sau pe geam (mă rog, treaba lui pe unde) în absolut fiecare casă şi să lase, tiptil şi pe nevăzute, cadourile dorite, tuturor copiilor.
În zilele când mergi la grădiniţă sau la şcoală, trage mama de tine încercând să te fure somnului dulce. De Crăciun, însă, te trezeşti cu noaptea-n cap, înaintea tuturor din casă. Nici măcar nu mai faci pipi, te duci glonţ, somnoros dar nerăbdător, cu ochii abia întredeschişi şi cu inima încercând să spargă pijamaua şi pipăi pe sub brăduţ. Foşnetul pacheţelelor pe care Moşul le-a lăsat acolo face somnul să dispară cum ai clipi. După ce mai întîi, cu obrajii roşii de emoţie şi uimire, desfaci cadourile, dai năvală spre camera părinţilor, dai uşa de perete şi împarţi cu ei bucuria minunatei surprize.
Şi te surprinzi gândindu-te, preţ de o secundă: “Oare ce-o să-mi aducă Moşul la anul?”
Iarnă e atunci când obrăjorii şi năsucul sunt reci şi au culoarea florii ăleia care se cheamă bujor. Când trebuie să purtăm fular, mănuşi şi căciuliţe şi când mama face inspecţia la şosete şi hăinuţe şi ne întoarce de la uşă daca nu i se par suficient de multe şi de călduroase. Când bem seara ceai fierbinte cu multă lămâie şi ne încălzim mânuţele pe ceaşcă până ne frige uşor, cât să chicotim un pic. Iarnă e şi când e zăpadă.
Ce e zăpada?
Zăpada e când e şi gheaţă. Când un puf alb, cu sclipiri de argint, acoperă copacii, casele, maşinile, magazinele, maşinile, absolut tot şi trebuie să mergem mai atenţi ca să nu alunecăm şi să ne lovim la năsuc, coate sau genunchi. Când cade, zăpada asta, cade sub formă de fulgi albi şi moi. Dacă prinzi în palmă un fulg, se topeşte şi se face apă. Zăpada seamănă cu vata de zahăr din Orăşelul Copiilor, cu diferenţa că nu e voie s-o mănânci, fiindcă, dac-o mănânci, se umflă gâtul, curge nasul şi creşte temperatura. Bine, poţi să răceşti şi fără să mănânci zăpadă. În orice caz, atunci mama te ţine în casă înfofolit şi te doftoriceşte.
Care-i treaba cu sania?
Chestia cea mai frumoasă în legătură cu zăpada e că poţi să te dai cu sania. E frumos şi când te trage tata sau bunicul cu sania, alunecă uşor şi te simţi de parcă pluteşti. Dar cel mai frumos e când te duci cu mulţi copii la derdeluş. Derdeluşul e întotdeauna pe un deal mai înalt. Te urci şi-ţi dai drumul de sus cu sania şi atunci senzaţia e mult mai tare. Te agăţi bine cu mâinile să nu cazi şi să te ţii chiote şi bucurie. Iar dacă mai cazi, nu-i nimic, te scuturi de zăpadă şi o iei de la capăt, până te strigă mama în casă şi te ia şi puţin la întrebări în legătură cu poezia de la grădiniţă.
Upsss, în curând vine Moşul
La un moment dat, oamenii mari încep să se agite. Aleargă încoace şi-ncolo, fac multe cumpărături, multe planuri, curăţenie, tot felul. Auzi mai des ca de obicei chestia cu “trebuie să fii cuminte fiindcă, în curând, vine Moşul”.
Într-o zi, tata vine acasă cu un brad mare pe care îl duce în cămară sau pe balcon, cu promisiunea că, în câteva zile, o să-l împodobiţi împreună cu globuri, beteală, dulciuri, jucării şi beculeţe.
Brăduţul împodobit
Seara în care împodobeşti bradul e ca o poveste. În casă e cald şi miroase frumos a cozonaci. Mama trebăluieşte de zor, are ochii puţin obosiţi de alergătură şi zâmbetul bun ca de obicei, tata e puţin emoţionat, puţin stângaci şi nerăbdător ca şi tine. În cutii, globuleţele colorate sclipesc tare frumos, iar când le atingi între ele, din greşeală sau intenţionat, scot un clinchet cristalin, cam ca al clopoţeilor. Le pui în brad, pentru unele te urci pe scăunel sau îl rogi pe tata să le agaţe, deşi parcă n-ai vrea, parcă ai vrea să le pui tu pe toate. Te învârţi în jurul brăduţului, ca să iasă bine repartizarea culorilor, mai strâmbi din năsuc puţin nemulţumit, mai iei unul de colo şi îl pui dincolo, le mai inversezi între ele. Nu toate globurile sunt rotunde, unele au formă de steluţă, altele de brăduţ, altele de animăluţe, mă rog, tot felul de forme. În pom se pun şi bomboane, şi clopoţei, şi artificii. Beteala şi instalaţia de beculeţe vin la sfârşit, după ce s-a pus globul din vârf, ăla, cel mai mare şi mai frumos. Pentru asta s-ar putea să fie nevoie să te ia in braţe tata, ca să ajungi. Înainte de culcare, arzi vreo două artificii să vezi cum e, ţii ochişorii strânşi la început şi, mamă ce frumos e după aia, când îi deschizi.
Când te culci, laşi instalaţia să meargă şi, o vreme, priveşti umbrele colorate care apar pe pereţi şi pe perdea, atunci când se aprind sau se sting beculeţele.
Adormi cam greu fiindcă, de emoţie, îţi ard puţin obrajii, inima bate mai tare ca de obicei şi, în plus, îţi zboară aşa ca nişte fluturaşi prin burtică. Ştii că atunci când tu o să visezi, o să vină Moş Crăciun să pună cadourile sub brad. Din când în când te fulgeră întrebarea “Dar dacă nu vine?” Trebuie să vină, de ce sa nu vină, ai fost un copil cuminte şi i-ai scris şi o scrisoare mai demult. Tare ai vrea să-ţi aducă ce l-ai rugat. De fapt, tare ai mai vrea să nu adormi deloc, ca să-l surprizi pe Moş, dar nu-ţi iese niciodată. Adormi şi visezi că a venit Moşul şi că stai de vorbă cu el, mai o poezie, mai un cântecel, chestii d-astea.
Moş Crăciun
Moş Crăciun e un tip mai în vârstă, cu barba şi pletele lungi şi albe. E mai rotofei el aşa şi, probabil, din cauza asta e mereu vesel şi foarte vioi pentru vârsta lui şi râde cu hohote lungi “Ho-hooo-hoooooo”. E îmbrăcat tot timpul în roşu, foarte prietenos şi receptiv la dorinţele copiilor. Locuieşte undeva în Laponia, dar, în noaptea de Crăciun, când are treabă de nu-şi vede capul, se plimbă pe tot globul. De fapt, se plimbă pe deasupra lui, prin văzduh, cu o sanie mare trasă de reni. Practic, într-o singură noapte, Moşul are timp să facă ocolul pământului, să intre, pe horn sau pe geam (mă rog, treaba lui pe unde) în absolut fiecare casă şi să lase, tiptil şi pe nevăzute, cadourile dorite, tuturor copiilor.
În zilele când mergi la grădiniţă sau la şcoală, trage mama de tine încercând să te fure somnului dulce. De Crăciun, însă, te trezeşti cu noaptea-n cap, înaintea tuturor din casă. Nici măcar nu mai faci pipi, te duci glonţ, somnoros dar nerăbdător, cu ochii abia întredeschişi şi cu inima încercând să spargă pijamaua şi pipăi pe sub brăduţ. Foşnetul pacheţelelor pe care Moşul le-a lăsat acolo face somnul să dispară cum ai clipi. După ce mai întîi, cu obrajii roşii de emoţie şi uimire, desfaci cadourile, dai năvală spre camera părinţilor, dai uşa de perete şi împarţi cu ei bucuria minunatei surprize.
Şi te surprinzi gândindu-te, preţ de o secundă: “Oare ce-o să-mi aducă Moşul la anul?”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)