vineri, 30 decembrie 2011
**** VREI SA TE ANGAJEZI LA GOOGLE ???? ****
Să te angajezi la Google este un vis pentru mulţi. Şi pentru că foarte mulţi candidaţi îşi depun dosarele pentru a se angaja la gigantul american, cei de acolo vor să se asigure că angajează cei mai buni oameni. Aşa că au realizat o serie de întrebări ce necesită o gândire analitică foarte bună sau uneori doar puţină inventivitate.
Cert este că întrebările puse în interviurile de angajare de la Google au devenit celebre, iar The Wall Street Journal răspunde la cinci dintre ele.
1. Care este următorul număr din acest şir: 10, 9, 60, 90, 70, 66 … ?
Spuneţi pe litere numerele (este valabil doar în engleză, limba în care se dă interviul):
Ten
Nine
Sixty
Ninety
Seventy
Sixty-six
Numerele sunt în ordine crescătoare în funcţie de numărul de litere din care sunt formate cuvintele. Un răspuns corect ar fi fost un număr a cărui transcriere să conţină nouă litere, precum 96. Un răspuns inteligent ar fi fost "one googol". Acesta este numărul care poate fi scris ca "1" urmat de o sută de zerouri. Google, numele companiei, este la origine o greşeală de scriere a cuvântului "googol".
2. Sunteţi într-o maşină cu un balon cu heliu legat de podea. Ferestrele sunt închise. Când acceleraţi ce se întâmplă cu balonul - se mişcă în faţă, în spate sau stă pe loc?
Conform legilor universale, balonul se va deplasa în spate atunci când accelerezi. Însă lucrurile nu stau aşa. La această întrebare trebuie să deduceţi cum se mişcă balonul şi să îi explicaţi celui care vă intervievează acest lucru.
Un răspuns bun este să faceţi o comparaţie cu un boloboc. Acesta este instrumentul folosit pentru a vedea dacă o suprafaţă este orizontală. Este format dintr-un tub subţire de sticlă ce conţine un lichid colorat cu o bulă de aer în el. Când acesta se află pe o suprafaţă perfect orizontală, bula de aer va sta în mijloc. Atunci când suprafaţa este înclinată, bula se deplasează către partea tubului aflată la o înălţime mai mare.
Asemănarea cu situaţia balonului constă în faptul că de fapt bula de aer nu este decât "o gaură" în acel lichid. Când suprafaţa nu este perfect dreaptă, gravitaţia trage lichidul către capătul aflat în partea de jos. Acest lucru face ca bula să ajungă acolo unde nu se mai află lichid, adică în partea superioară.
Aşadar, revenind la cazul nostru, gravitaţia trage aerul, mai greu decât heliul, în partea de jos forţând astfel balonul să se deplaseze către plafon.
Atunci când acceleraţi, aerul este împins în spate, aşa cum se întâmpla şi cu corpul dumneavoastră. Acest lucru face ca balonul ce conţine un gaz mai uşor decât aerul să se deplaseze în faţă. Când maşina frânează, aerul se deplasează în faţă, ceea ce face ca balonul să se deplaseze în spate. Pe scurt, balonul se va deplasa în direcţia spre care se accelerează.
3. Folosind clepsidre de patru minute şi de şapte minute, măsuraţi exact nouă minute fără ca procesul să dureze mai mult de nouă minute.
Întoarceţi ambele clepsidre pornind de la zero. Întoarceţi clepsidra de patru minute atunci când se termină (la 4:00), faceţi acelaşi lucru şi cu clepsidra de 7 minute (la 7:00). Când clepsidra de patru minute se goleşte din nou (la 8:00), în partea de jos a clepsidrei de 7 minute se află nisipul scurs într-un minut. În acel moment întoarceţi clepsidra de 7 minute din nou şi lăsaşi să se scurgă nisipul acumulat într-un minut. După ce ultimul bob de nisip pică au trecut cele nouă minute.
4. O carte are "n" pagini, numerotate de la 1 la n. Numărul total de cifre ce alcatuieşte numărul de pagini ale cărţii este de 1.095. Câte pagini are cartea?
Fiecare număr are o cifră în coloana unităţilor. Cartea având "n" pagini, înseamnă că pe această coloană sunt "n" cifre. Toate numerele de pagină în afară de primele 9 au o cifră în coloana zecilor. Acest lucru înseamnă "n"-9 cifre. Toate numerele de pagină mai puţin primele 99 au o cifră în coloana sutelor (adică "n"-99).
Am putea continua, dar nu multe cărţi au mai mult de 999 de pagini, iar o carte care are 1.095 cifre în numărul total de pagini nu are mai mult de atât.
Transformată în ecuaţie, numărul 1.095 trebuie să fie egal cu n + (n-9) + (n-99).
Acest lucru poate fi simplificat astfel: 1.095= 3n-108
Adică 3n=1.203, n=401
Aşadar, numărul total de pagini este 401.
autor - ALEXANDRU MATEI - zf.ro
**** DREPTUL LA VIATA !!!!!!!! ****
Sofia s-a trezit într-o cameră de spital. A privit în jur şi a observat
lângă patul ei o infermieră care stătea pe un fotoliu şi o privea.
Obosită, a întors capul spre fereastră şi a observat că era noapte. Nu
ştia ce este cu ea şi nu-şi amintea nimic. Femeia s-a ridicat şi a venit
aproape spunându-i blând.
- Staţi, liniştită, vă rog, merg să-l caut pe doctorul Isac.
În clipa în care aceasta a pronunţat numele soţului ei, adevărul s-a
imprimat fulgerător în mintea Sofiei amintindu-şi totul. A pus mâna pe
abdomenul ei şi cu celaltă mână a prins-o cu disperare pe femeie de
halat şi a strigat.
- Copilul, unde este copilul meu! Nu pleca, spune-mi! Vreau copilul meu! De ce te uiţi aşa la mine? Unde este, unde?!
A început să urle cu disperare şi femeia speriată s-a smuls din mâna ei
şi a plecat să-l cheme pe Isac, dar el auzise strigătele Sofiei şi a
intrat repede în cameră. I-a cerut femeii să plece şi s-a aşezat lângă
patul pe care stătea soţia lui. I-a prins mâinile ca pe un mănunchi
sărutându-i-le şi i-a spus cu durere în glas.
- Îmi pare enorm de rău, iubito, dar el nu mai este! Era prea mic şi nu a
avut nicio şansă. Sufăr la fel de mult ca tine, dar nu se mai poate
face nimic! Trebuie să încercăm împreună să trcem peste acestă durere şi
te rog iartă-mă că te-am adus în locul acesta blestemat! Iartă-mă!
A început şi el să plângă şi îi săruta pumnii strânşi. Sofia simţea
lacrimile care curgeau din ochii lui plini de durere şi l-a privit în
tăcere. O cuprinsese o mare slăbiciune care parcă îi omora încetul cu
încetul puterea. Acum ştia că băiatul ei plecase cu un tren, care nu se
va mai întoarece niciodată. După un timp a oftat şi i-a spus încet şi
foarte calmă soţului ei.
- Vreau să rămân singură, Isac, şi dacă nu pleci în clipa aceasta încep
să ulru! Lasă-mă, te rog cu durerea şi cu neputinţa mea! Te implor!
El s-a ridicat fără un cuvânt şi a ieşit din cameră. Sofia bănuia că
aştepta la uşă, aşa că a plâns tăcut ca să nu o audă. S-a ridicat uşor
din pat şi a mers la fereastră. Rezerva în care se afla era slab
luminată şi nu vroia să aprindă lumina. Îi făcea rău! A deschis
fereastra şi a privit marea, care părea agitată ca şi sufletul ei. Era
la un etaj destul de sus şi pentru o clipă gândul sinuciderii îi dădea
târcolae ca o nălucă îndemânând-o să evadeze dincolo. A privit în jos şi
a vrut să se urce pe pervaz şi să-şi dea drumul ca să pluteasă până jos
de mână cu durerea ei. Simţea o senzaţie stranie de vid ca şi cum
timpul se oprise în loc şi nu mai exista pentru ea, nici prezent şi
nicio dorinţă, care să o ţină în viaţă.
În clipa aceea, parcă bănuind ce vroia să facă, soţul ei a intrat în
cameră. A venit pe la spate şi a cuprins-o cu braţele, sărutându-i
părul. Au rămas mult timp tăcuţi amândoi şi într-un târziu el a luat-o
în braţe şi a dus-o în pat. I-a dat un calmant şi ea a adormit imediat.
A doua zi când Sofia s-a trezit, Isac era lângă ea. L-a rugat să o ducă
acasă şi el a fost de acord. Era deja de trei zile în spital şi nu erau
probleme în privinţa sănătăţii ei. Când au plecat, el a vrut să meargă
pe un alt traseu, ca să nu treacă pe lângă locul tragediei, dar ea i-a
spus foarte hotărâtă.
- Nu vreau să discutăm nimic acum, Isac, dar un singur lucru vreau să
ştiu. Când am fost ridicată din locul acela, copilul meu murise deja sau
s-a întâmplat la spital?
- Acolo, a spus el, cu vocea sugrumată de durere.
- Bine. Vreau să mergem exact în locul unde am căzut, dar mai întâi, te
rog, opreşte la un macolet (magazin) şi cumpără două lumânări şi un
chibrit.
Fără să spună un cuvânt, el a mers şi i-a adus ce i-a cerut. Au ajuns
acolo şi înet, încet, sprijinită de braţul lui, a coborât treptele şi au
ajuns pe locul unde căzuse. Dintr-o dată a simţit cum amintirile
năvăleau în ea cu toată durerea. Atunci nu observase că în apropiere era
un palmier, aşa că s-a rezemat de el şi a privit ca hipnotizată locul.
S-a aplecat apoi şi a aprins o lumânare pentru sufletul băiatului ei,
iar Isac a făcut acelaşi lucru. Când a ridicat ochii, se simţea ca o
umbră şi a privit lung spre restaurantul care se renova şi s-a gândit
amintindu-şi numele lui, că ei primiseră ca o ironie a sorţii maximul
durerii. Ştia că acest cuvânt va sta mereu ca o sabie înfiptă în inima
ei. Au plecat spre maşină şi ea se simţea ca şi cum îmbătrânise dintr-o
dată. Avea mintea goală şi doar inima îi mai bătea neliniştită în
piept, ca o rândunică rănită de teama răului nevăzut. Ştia că va trebui
de dragul lui Isac să mai trăiasă, dar viaţa ei nu va mai fi niciodată
la fel
........VA URMA....
ACESTA ESTE UN FRAGMENT DIN CARTEA ::DREPTUL LA VIAŢĂ
**** Ce va ramane ???? de Rabindranath Tagore ****
Rost si-a aflat aici iubirea.
Durerea n-a supus
praful n-a inabusit
arta sa.
Stiu, cand voi parasi
terenul de joaca al lumii,
sta-vor crangurile martori
in toate anotimpurile inflorite
iubirii ce purtasem acestui univers.
Numai aceasta iubire e adevarata,
e tot ce mi-a daruit viata.
Cand va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,
acest adevar nu se va ofili
el va nega Moartea.
28 noiembrie 1940
Durerea n-a supus
praful n-a inabusit
arta sa.
Stiu, cand voi parasi
terenul de joaca al lumii,
sta-vor crangurile martori
in toate anotimpurile inflorite
iubirii ce purtasem acestui univers.
Numai aceasta iubire e adevarata,
e tot ce mi-a daruit viata.
Cand va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,
acest adevar nu se va ofili
el va nega Moartea.
28 noiembrie 1940
Abonați-vă la:
Postări (Atom)