**** RAMONA CAMELIA D. - DESPRE IUBIRE !!!!!!!! ****

Nu cred in iubire. Cel putin, deocamdata…Ma gandesc ca e reala, doar ca nu e pentru oricine, si nu oricum.Cred ca trebuie sa fii o anumita persoana, sa ai o anumita personalitate, ca sa o traiesti.
Cred ca e pe nivele, trebuie sa oferi ceva din tine pentru a trece la urmatorul nivel. Iar cand vei avea curajul sa te dezbraci, atunci vei stii ce e.
Probabil ca te simti ca in varful unui munte. Iti infingi bocancii adanc in stanca, sperand sa mearga totul bine, dar fara sa te gandesti totusi la fiecare pas. Iar cand ajungi, acolo in varf, o sa vezi lumea de sus.
Nu, nu aroganta, ci un fel de intelepciune atotstiutoare, care nu simte nevoia sa impartaseasca cunostintele. Dar desi vezi lumea de sus, tot o sa fie niste nori, care o sa te impiedice sa vezi de unde ai inceput escaladarea...Si ce e si mai rau, e faptul ca e un varf, incepi pe teren sigur, lat, jos, dar sfarsesti la inaltime, pe o portiune ingusta si abrupta. Incercam sa ne tinem echilibrul cu ajutorul celuilalt, dar e mai greu deca pare, caci balanta tot cade dintr-o parte in alta, pana ne dezechilibreaza si cadem…
Daca avem noroc, supravietuim...dar daca am cucerit Everestul, ca mai apoi sa-l abandonam fara o dovada, cred ca vom muri.Picajul te nauceste. Trebuie sa revii printre muritori si sa redevii unul din ei.
Te intrebi ce s-a intamplat cu celalalt? Cel mai probabil raspuns: NU VOM STII NICIODATA!!!...Poate zace mort, printr-o rapa... Poate printr-un noroc chior a cazut in picioare. Sau poate se zbate intre viata si moarte, iar una din ele va castiga, candva, peste ani si ani, cand razboiul se va mai raci. Cel putin spera, cred eu. Caci atatea lupte te distrug, atat de mult incat nu cred ca iti mai pasa cum se termina, ci cand se termina... odata!.
Exista, totusi, o posibilitate sa uiti. Dar e cam nula. Presupune renuntarea la amintiri. Dar mai bine te feresti, mai bine te redresezi, mai bine revii in lumea tuturor. Caci renuntarea presupune imaginatie, inseamna sa tii cu dintii de o amintire, de un gand, de o urma, de un sarut… care au fost, dar nu mai sunt...
Dar eu vorbesc ipotetic, asa ca ce conteaza??? Eu vorbesc de speranta, de fantezii necunoscute implinite de o singura persoana, de… ei bine, de iubire... Nu are rost sa ne batem capul cu ea. Apare o data la 1000 de ani. E o legenda. E un gand care fulgera mintea tuturor, ramane in capul catorva si apartine unuia. E o enigma, caci nimeni nu a avut-o vreodata cu adevarat...
Si daca a avut-o, atunci nu mai exista... Si daca mai exista, cu siguranta ca nu sta undeva sa povesteasca despre ea. Caci cine ar vrea sa povesteasca despre ceva ce are si poate trai???