**** MESAJ DE LA INGERI PENTRU 2012 !!!!!!!! ****
Ajutorul pe care-l vom primi de acum inainte va fi mult mai
evident, informatia pe care o vom primi va fi cea necesara implinirii
drumului nostru si va fi mai concisa. Semnele vor fi prezente, doar sa
le vedem si sa le interpretam corect.
Vom suporta mult mai
repede consecintele actiunilor noastre. Daca directia pe care am ales-o
nu este cea potrivita, suferinta va fi efectiva, fiecare suportand
consecintele deciziilor si caii pe care a ales-o.
Metatron, cunoscut ca un Arhanghel, va indeplini de acum inainte rolul
de tron (rolul si locul destinat de Dumnezeu la inceput). In continuare
este arhivar al Cerului si Pastrator al Chipului lui Dumnezeu. Pentru
tot ceea ce tine de cunoastere de sine, de drum individual, il putem
contacta pe ingerul pazitor. Arhanghelul Metatron va fi de acum inainte
tronul Metatron.
Pana acum ne-am raportat la
Dumnezeu mai mult ca la un Parinte, avand nevoie sa ne simtim iubiti,
protejati, indrumati, ascultati, atitudinea de copil fiind cea
predominanta. E timpul insa sa ne maturizam si sa-L invitam pe Dumnezeu
sa ne fie prieten, un partener impreuna cu care sa realizam tot ceea ce
consideram ca este bine si util noua, oamenilor si lumii in care traim. A
fi prieten cu Dumnezeu inseamna si a-I asculta Voia, intentia, Planul
pe care-l are pentru noi si a-L urma cu credinta. Este important sa
ascultam ceea ce Dumnezeu ne propune. Uneori acestea pot veni prin
situatiile si evenimentele in care suntem pusi sau prin solicitarile
celor pe care El ii aduce in preajma noastra. Urmeaza apoi partea
noastra de creatie, gasind modalitatea potrivita prin care sa daruim, sa
manifestam ceea ce noi suntem de fapt.
Prietenia
cu Dumnezeu activeaza si prietenia dintre noi, care ar fi bine sa fie
baza oricarei relatii. In timp, increderea in prietenie si chiar in noi
insine a avut de suferit, dar e timpul sa cream “fundatii” noi ale
comunicarii, bazate pe respect si impartasire, acceptare si intelegere.
Pornind de la relatiile de prietenie, activitatile de grup vor avea un
rol important in indeplinirea menirilor noastre si vor fi mult mai
sustinute, astfel incat impactul lor asupra comunitatii in care traim sa
fie mult mai consistent. E necesar sa facem alegeri potrivite ale
grupurilor din care facem parte, pentru ca ele sa fie reprezentative
pentru aspiratiile noastre si prin ele sa indeplinim roluri specifice
noua si care sa aduca implinire si bine in noi si in jurul nostru. Calea
va fi mai usor de strabatut in grupuri. Putem crea initial grupuri de
2-3 persoane impreuna cu care sa ne armonizam, iar apoi se vor crea si
conjuncturile, vom gasi directii si repere comune cu ale celorlalti. Se
pot intalni nu numai persoane cu persoane, ci si grupuri cu grupuri.
Avem multe daruri de oferit, pe multe dintre ele nu le cunoastem si nu
le valorificam sau le valorificam partial, fara a fi constienti si fara a
le aprecia suficient. E vremea sa ne activam darurile si sa le lasam pe
ele sa ne dea directia adecvata, redandu-ne astfel noua insine
adevarata valoare. Vietile noastre se vor armoniza astfel cu vietile
celorlalti si vom putea crea lucruri minunate impreuna.
Timpul
se va scurge mai repede. Nu ne-am gasit inca propriul ritm, cel prin
care ne potrivim pasii cu Dumnezeu. Odata ce-l gasim, e bine sa-l tinem
si sa-l integram in vietile noastre. Astfel, vom reusi sa ne armonizam
si intre noi. Vom constata ca vom trai mai intens, ne vom bucura mai
mult de tot ceea ce facem, vom avea si vom urma valori reale, acestea
tinandu-ne departe de haosul si agitatia lumii in care traim si cu care
ne-am obisnuit, din nefericire, de multe ori lasandu-ne purtati de val.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu