Eu, cea a nimanui... Mariana Kabbout
Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui.
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte...
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui,
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte.
Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu...
E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu,
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot.
Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată,
Căci sunt a nimănui... a mea încă mai sunt...
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată,
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt.
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi...
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui..
Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat !
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui,
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu