**** INCREDIBILII - PSIHOLOG ALICE TIENTAN LING ****

 

 

Pana la urma nu a fost doar o forma fara fond, desfasurarea sedintei dezvaluind principiile dupa care se desfasoara intalnirile aisparzilor si ale oaspetilor lor. Este vorba de colaborare si de egalitate in opinii, chit ca termenii ar fi fost mai potriviti pentru o "revolutie" (psihanalitica) si nu pentru a descrie o sueta de weekend. Vorbesc de atitudinea aceea binevoitoare care contracareaza gandurile negative precum "Oare voi spune o prostie si toata lumea o sa se uite urat la mine?". Pentru asta nu trebuie sa stai prost la capitolul incredere, dificultatea psihanalizei este suficienta. Insa la AIPsA lumea s-a exprimat liber, aflandu-ne acolo ca sa intelegem un film, nu ca sa facem o parada plicticoasa a teoriei. Iar acolo unde timiditatea sau retinerea au fost stapane, nici Freud nu cred ca ar fi reusit sa starneasca reactii. Noroc ca in psihanaliza si ascultarea este apreciata, daca nu este pasiva.

 

Am apreciat prezentarea bogata si entuziasta a psihologului Alice Tientan Ling. Nu a avut pretentii de exhaustivitate, ci a constituit un punct de plecare pentru discutiile ulterioare. Insa nu mi-a placut faptul ca timpul alocat vizionarii secventelor semnificative din film a fost prea mare, ceea ce a scurtat durata discutiilor. Mi s-a parut ca majoritatea dintre ele nu erau chiar atat de relevante pentru scopurile interpretarii. Iar ca raspuns solidar si anticipativ la chinurile la care am supus bietele personaje de desene animate prin "tortura" psihanalitica, sunetul ne-a dat batai de cap, mai ales la inceput.

Apropo de titlul filmului, este "incredibil" cate sensuri noi si interesante am reusit sa scoatem dintr-o animatie care nu parea promitatoare pentru demersul interpretativ. Forta fizica a eroilor a putut fi observata pe ecranul videoproiectorului, dar cu ajutorul psihanalizei aplicate am putut identifica fortele psihice din spatele actiunii: intentiile regizorului si scenaristului, a carui istorie personala a constituit o sursa de inspiratie pentru film; dinamica si constructia in registrul simbolic a personajelor, mai complicata decat pare la prima vedere; nu in ultimul rand, semnificatia eroului pentru omul modern, integrata in ansamblul de mesaje care transcend pelicula si strapung bariera constientului.

 

Lucrarea lui Alice despre Incredibilii isi va gasi probabil un loc binemeritat pe blog, dar pana atunci voi oferi cateva dintre interpretarile pe care le-au dat acestor desene animate toti participantii la sedinta. Eroul este un simbol al Eului ideal, insa pentru majoritatea dintre noi principiul realitatii functioneaza suficient de bine ca Eul autentic sa nu se fragilizeze sub povara primului. Suntem, daca vreti, la fel ca Elastigirl, ce reuseste sa fie indeajuns de flexibila ca sa duca o viata de familie normala dupa ce eroilor li se cere sa se cufunde in anonimat, devenind Helen Parr.

Griul vietii cotidiene, redat in aceeasi culoare si in film, il simte sotul ei, Mr. Incredible, deoarece nu reuseste sa-si armonizeze asteptarile la banalitatea existentei. Mirage (in traducere: miraj, inchipuire) este cea care ii transmite mesajul-capcana, ce nu ar fi avut niciun efect asupra lui daca fantasma de a fi din nou erou nu era suficient de puternica. Din acest moment vedem schimbarea lui Robert Parr in Mr. Incredible, care in film inseamna trecerea de la o stare apatica, depresiva, la una aproape maniacala. Numai dupa ce isi integreaza cele doua vieti care ii cliveaza Eul, de erou si de cap de familie, devine normal.

Personalitatile diferite ale parintilor si trecutul acestora isi pun amprenta si asupra copiilor. La fel ca in multe familii din zilele noastre, Dash se simte dator sa transpuna in realitate visele esuate ale tatalui, dorind si el sa devina un supererou. Influenta pe care o are asupra sa este indicata si prin alegerea numelui personajului, Dashiell Robert Parr. Incurajarilor tatalui i se opun insistentele mamei ca baiatul sa nu isi foloseasca puterile, acesta fiind prins la mijloc intre cei doi. Parul ii acopera surorii sale, Violet, jumatate din fata. Si in ea se da o lupta, intre ceea ce societatea ii impune sa fie, partea care poate sa o arate, pentru ca este acceptata, si adevarata sa natura, pe care trebuie sa o ascunda.

La cel care isi ia denumirea de Incrediboy, dezidealizarea este foarte dureroasa. El practic se identificase cu Mr. Incredible, il considera nu doar eroul suprem, ci si tatal pe care nu il avusese, lucru scos in evidenta prin particula "boy" din numele sau. Iubirea nu dispare, doar ca singura forma prin care mai poate fi tolerat afectul dupa crunta dezamagire este transformarea lui in ura, o formatiune reactionala eficienta ca mijloc de aparare pentru un Eu slab. Spre deosebire de eroii autentici, dotati ereditar cu forte supranaturale, el face totul cu propriile puteri, ajutat de inteligenta iesita din comun, doar ca ura il distruge. Resentimentar si complexat, vrea sa il omoare si sa ii ia locul idolului. Orientandu-se dupa o busola interioara ce nu are pecetea autenticului, nu poate sa isi formeze nucleul propriei fiinte, asa ca dezvolta un Sine fals.

Se retrage pe o insula pentru a-si pregati razbunarea, intr-o fortareata cu nume sugestiv: Kronos. Inconstientul este atemporal, deci si trauma este incapsulata in timp. Rana narcisica nu doare mai putin ca in perioada copilariei, chiar daca nu mai sangereaza, devenind samburele patologiei. Numele adevarat al personajului negativ, Syndrome (sindrom), ne duce de asemenea cu gandul la boala psihica. Continuturile inconstientului nu se pot schimba, in schimb constientul poate sa le integreze, sa nu fie pe o pozitie antagonica in raport cu acestea. Ilustrativ pentru autodistructivitatea de care am vorbit in ultimele doua paragrafe este robotul pe care il construieste, prototip al psihicului caruia ii este suficienta forta propriilor instante pentru a se mutila, loviturile exterioare fiind de ordin circumstantial.

 

Pelerina pe care o poarta eroii obisnuiti, inclusiv Syndrome, este un simbol al Se-ului, a ceea ce este in spatele constientei, care nu poate fi controlat si care duce in acest film la moarte, agatandu-se de obiecte periculoase in cele mai nepotrivite momente. In Edna Mode, creatoarea de moda, a carei voce nu intamplator este cea a regizorului, gasim "psihanalistul" filmului nostru: pelerina, ca semnificant al zonelor abisale, dispare in noile costume facute special pentru familia Parr. La fel ca in analiza, nu aplica tehnici de croitorie universale, ci le adapteaza in functie de specificul clientilor. Tot ea este cea care asteapta rabdatoare in fotoliu pana ce d-na Parr descopera singura adevarul despre sotul ei, Edna fiind doar cea care pune niste intrebari bine tintite.

Cum spuneam, elemente din viata regizorului se regasesc si in film. Familia lui reala avea aceeasi compozitie ca si familia Parr. Ultima reuseste sa fie vindecata in The Incredibles, filmul pe care el il dirijeaza si din interior, punandu-se in pielea unor personaje cheie, vindecare de care si familia lui ar fi putut avea nevoie la un moment dat. Dar inainte de a-i salva, tot el ii pune in pericol, prin vointa regizorala, dar si prin personaje din cadrul desenului, precum acel papagal (parrot, in engleza, primele patru litere constituind omonimul lui Parr) care ii detecteaza pe cei doi copii ca fiind intrusi, iar apoi da alarma pentru a fi neutralizati. Analiza numelui regizorului, care in engleza inseamna pasare (Bird), ne intareste spusele. In ochii omniscienti, ce detecteaza fiecare miscare, ai masinariei camuflate in pasare, vedem si atotputernicia lui Brad Bird.

 

Deoarece din acest film de animatie nu a lipsit elementul comic, el s-a regasit desigur si in interpretarile noastre. Tipul obsesionalului este intruchipat si caricaturizat in persoana lui Gilbert Huph, seful odios al lui Robert Parr. Cele trei ceasuri din biroul sau sunt puse toate la aceeasi ora, cele patru creioane sunt aliniate pe hartia din fata sa intr-o simetrie perfecta, iar graficul companiei se incadreaza in valori constante. Copilul, vazut de Freud ca un pervers polimorf, este polivalent in modalitatile sale de metamorfozare in intruchiparea mezinului Jack-Jack. Brad Bird spune ca abilitatile lui variate sunt o metafora a posibilitatilor infinite care se astern in fata copiilor.

Ca atare, el poate deveni doar "Jack", rupand de timpuriu lantul clivajului in care a trait familia Parr. Si se pare ca obtine aceasta sansa. Finalul filmului nu inseamna doar triumful eroilor pozitivi asupra baietilor rai, ci si o victorie a sanatatii mentale asupra patologicului. Asa cum stim, casa este in vis un simbol al Eului. In film, aceasta constructie fragila este distrusa, pentru ca in locul ei trebuie sa se ridice un edificiu solid. Abia dupa ce scot la lumina si isi accepta adevarata natura reusesc sa se impace si cu Supraeul, localizat in constructia desenului animat in ceea ce numim regulile si rigorile societatii, care pana atunci actionase punitiv. Se imbunatatesc si relatiile familiale, iar campul de forte in care ii adaposteste Violet reflecta nou-dobandita coeziune.

Pentru ca ce este frumos trebuie sa fie suficient de scurt ca sa ti se faca dor de o reeditare, dupa doua ore am luat exemplul micutului Jack, strangandu-ne jucariile si ispravind cu interpretarile. A urmat o intrevedere informala cu aceia care au dorit sa participe, intr-un local placut. Eram acum suficient de destinsa incat sa nu refuz invitatia. Cei pe care psihanaliza i-a sleit de puteri au putut sa isi astampere foamea, insa cafele s-au comandat mai putin, semn ca sedinta nu ne-a adormit, ci ne-a dat pofta de viata (sau de inghetata si clatite, dupa caz). As repeta oricand intreaga experienta. Si se pare ca nu am mult de asteptat. "Surse" dau ca sigura data de 10 iulie pentru urmatoarea expeditie de explorare e inconstientului.