În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament apar dese întâlniri ale strămoşilor noştri cu reprezentanţi ai acestui ordin.
Astfel, arhanghelul Gabriel este cunoscut ca şi vestitor al naşterilor. El a apărut Elisabetei, vestind-o că va naşte un fiu; tot el a apărut şi Mariei spunându-i despre venirea pe lume a lui Iisus, fiul lui Dumnezeu. Acelaşi arhanghel i-a apărut lui Abraham (în Geneză) aducându-i la cunoştinţă că soţia sa Sara, în vârstă şi stearpă, îi va aduce un fiu.
Arhanghelul Mihail este cunoscut în schimb ca luptător, fiind cel care alungă balaurul, adică pe îngerul cel căzut, Lucifer, şi restabileşte regatul luminii pe pământ (de exemplu lupta arhanghelului Mihail cu Satana pentru sufletul lui Moise).
Arhanghelul Rafael ajută pe cei bolnavi şi suferinzi, alinându-i şi aducând salvări miraculoase, vindecări în cazuri aparent de nerezolvat.
Sunt cunoscuţi din Biblie şi alţi arhangheli (Uriel, Zerachiel, Chamaliel, Tsaphiel), dar nu vom insista asupra acestui lucru.
În Coran este adeseori citată prezenţa îngerilor şi a arhanghelilor, în special a arhanghelilor Gabriel şi Mihail. De exemplu, în prima viziune a profetului Mohamed (610 d.C.) îi apare în vis îngerul Gabriel, care, de altfel, este cel care îi revelează întreaga învăţătură divină.
Rudolf Steiner îi numeşte pe arhangheli spirite ale focului. Conform învăţăturilor egiptene ei sunt inpiratori şi călăuze ale marilor comunităţi, grupuri sau popoare. În sufletul fiecărui popor se exprimă viaţa unui arhanghel. Arhanghelii asigură armonia dintre viaţa individuală şi cea a colectivităţilor umane (popoare, neamuri). Ei stabilesc legături între sufletele individuale şi sufletele naţionale.
Arhanghelii au ca atribute esenţiale: ridicare de laudă lui Dumnezeu, mărturisirea credinţei lor, prin fapte şi punerea necondiţionată în slujba dreptăţii divine. Acest ordin aduce acelora care îi invocă ajutorul o protecţie divină infailibilă. Guvernatorul arhanghelilor este Mihail.
Spirite ale focului divin purificator, arhanghelii au ca principală misiune ducerea la bun sfârşit a planurilor divine pe Pământ. Ei veghează asupra destinului spiritual al umanităţii, inspirând, protejând şi ghidând marile colectivităţi umane. Arhanghelii sunt fiecare dintre ei conducătorii unor mari legiuni de îngeri în lupta împotriva forţelor întunericului. Cabaliştii intrau uneori în transă şi comunicau cu DUMNEZEU prin intermediul Arhanghelilor. În tradiţia românească, ei mai sunt numiţi şi sfinţii voievozi, prin echivalarea termenului grecesc care înseamnă „fruntaşi ai îngerilor”. Arhanghelii supraveghează îngerii păzitori şi celelalte cete de îngeri din apropierea noastră, indiferent de misiunea lor.
Marele angelolog Dionisie Areopagitul îi descrie astfel: „Sfânta treaptă a arhanghelilor, prin locul ei ierarhic care este cel mijlociu menţine de fapt în legătură pe cele de la margini. Căci în realitate ea comunică atât cu prea sfinţii Întâietori cât şi cu sfinţii Îngeri. Cu cea dintâi pentru că este întoarsă către Începutul cel care este mai presus de fiinţă, iar cu îngerii pentru că ea este, în acelaşi timp o şi o treaptă tălmăcitoare, primind iluminările dumnezeieşti de la Întâietori, în mod ierarhic şi vestindu-le Îngerilor în chip îngeresc şi în continuare, prin Îngeri, descoperindu-ni-le nouă, pe măsura sfinţeniei fiecăruia dintre noi şi iluminându-ne astfel în chip dumnezeiesc”.
Fiinţa umană care reuşeşte, datorită purităţii şi deschiderii sale sufleteşti, să intre în comuniune cu ierarhia angelică a arhanghelilor îşi poate trezi şi amplifica prin intermediul lor o gamă foarte variată de stări, cum ar fi: bucuria, împlinirea, umilinţa, aspiraţia spirituală, detaşarea, pacea, luciditatea, dragostea pentru toate fiinţele umane şi iubirea pentru Dumnezeu.
În creştinism, cei mai cunoscuţi arhangheli sunt Mihail („Cel care este asemenea lui Dumnezeu”), Gabriel („Dumnezeu este puterea mea”), Rafael („Dumnezeu care vindecă”) şi Uriel („Focul purificator al lui Dumnezeu”), iar în Apocalipsă sunt menţionaţi 7 arhangheli care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu. În tradiţia islamică sunt cunoscuţi doar patru, iar în tradiţia ebraică se vorbeşte despre 12 sau chiar mai mulţi arhangheli. Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având anumite atribute specifice, astfel încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite situaţii.
Arhanghelul Mihail, considerat conducătorul lor, este binecunoscut în special pentru rolul său protector. Tocmai de aceea, el este deseori reprezentat biruind un balaur, simbol al forţelor întunericului. Fiind prin excelenţă eroul luptător al lui Dumnezeu, el este totdeauna reprezentat ca fiind tânăr şi foarte frumos şi el îi inspiră şi îi susţine pe toţi cei care luptă cu curaj împotriva forţelor răului.
Arhanghelul Gabriel este menţionat de patru ori în Biblie, de fiecare dată având rol de mesager divin. El este Îngerul Bunei Vestiri, care i-a anunţat Fecioarei Maria naşterea Mântuitorului. În tradiţia islamică Gabriel este considerat spiritul divin al adevărului sub protecţia căruia s-a născut Islamul. Profetul Mahomed afirma că arhanghelul Gabriel, cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers. În reprezentările iconografice creştine, arhanghelul Gabriel ţine în mână un crin, simbol al purităţii şi al splendorii divine.
Arhanghelul Rafael este cel care a adus păstorilor vestea naşterii Mântuitorului. El este considerat protectorul tinerilor, al copiilor şi al călătorilor. În Zohar (Cartea Splendorii) se afirmă că arhanghelul Rafael este însărcinat cu tămăduirea planetei şi, datorită acestei purificări, omul poate fi vindecat oricând de toate bolile sale. De aceea el este considerat protectorul ţi inspiratorul tuturor celor care au drept ideal nobil în viaţă vindecarea şi alinarea suferinţei semenilor lor (medici, tămăduitori). Reprezentat adeseori în haine de pelerin, imaginea acestui arhanghel radiază o bunătate copleşitoare.
Arhanghelul Uriel este cunoscut în special pentru rolul său de salvator din orice situaţie dificilă. În Cartea lui Enoh este denumit îngerul veghetor si protector al celor aflaţi sub spaimă şi teroare. El susţine orice acţiune de pocăinţă şi de transformare lăuntrică, dar totodată el este şi cel care aduce pedeapsa divină celor răi şi perverşi. Reprezentat simbolic ţinând o flacără în palmă, acest arhanghel este considerat în tradiţia ezoterică occidentală ca fiind protectorul şi inspiratorul alchimiştilor.
Arhanghelul Metatron este îngerul feţei lui Dumnezeu şi mijlocitorul teofaniilor. El consemnează în cartea vieţii toate faptele noastre şi ne ajută să ne conştientizăm puterea noastră de a iubi şi sensul existenţei noastre.
Arhanghelul Zadakiel, al cărui nume semnifică Dreptatea, Îndreptarea sau Judecata lui Dumnezeu. El este plin de compasiune şi bunăvoinţă şi îi ajută pe cei care sunt deschişi să-şi dezvolte capacitatea de a asculta răspunsul, de a conştientiza felul în care sunt îndrumaţi.
Arhanghelul Zadakiel este patronul îngerilor care iartă sau ale căror misiuni au legătură cu iertarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu